Actual

Criză alimentară în Venezuela

În Venezuela, situația economică este realmente critică, în contextul în care scăderea dramatică a prețului la petrol a produs efecte asupra stabilității macroeconomice a țării, măcinată deopotrivă de o criză alimentară profundă, de lipsa de electricitate și de o criză a medicamentelor. Lipsit de soluții concrete, Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost nevoit să declare stare de urgență economică, la  începutul acestui an.


Deținătoare a celei mai mari rezerve de petrol din lume, Venezuela se prăbușește din punct de vedere economic. Datoria externă a țării este estimată la 120 de miliarde de dolari iar dezechilibrele majore ale principalilor indici economici, cum ar fi devalorizarea semnificativă a monedei sau creșterea galopantă a nivelului inflației  (până la 700%, conform FMI) au determinat declanșarea unei crize alimentare și instalarea panicii în rândul populației.


Vreme de 20 de ani, Venezuela a subvenționat alimentele pentru săraci din veniturile obținute ca urmare a vânzării petrolului. În prezent, această subvenție nu mai poate fi aplicată. Situația a devenit dramatică mai ales pentru că salariul mediu pe economie a devenit insuficient pentru a asigura hrana unei familii. Pe de altă parte, magazinele sunt mai degrabă goale, iar cele care încă funcționează sunt adesea sparte de hoți. Studiile arată că din magazinele venezuelene lipsesc circa 82% din alimentele considerate de primă necesitate. Penuria este atât de accentuată încât duminică, mii de oameni au profitat de deschiderea graniței cu vecinul Columbia, pentru a achiziționa alimente și medicamente de peste graniță.

Pentru a controla producția de alimente și de medicamente, precum și distribuția echitabilă a acestor produse către populație, cele două sectoare economice vor fi plasate sub controlul armatei. Astfel, toți marii actori de pe piață, fie că este vorba de sectorul privat sau de instituțiile care reglementază cele două sectoare economice, se vor afla sub coordonarea directă a Generalului Vladimir Padrino, ministrul Apărării din Venezuela. Prin această măsură se urmărește ținerea sub control a situației, care tinde să degenereze.

Securitatea alimentară, componentă importantă a securității naționale, va reprezenta o prioritate pentru Generalul Padrino, în cadrul „războiului economic” în care se regăsește țara.  Situația rămâne însă una critică, iar soluționarea ei nu pare să se întâmple prea curând, în ciuda măsurilor de forță luate de actuala conducere.

Dezechilibrul economic se transpune și în plan politic, dat fiind faptul că actuala opoziție organizează proteste și acțiuni de strângere de semnături pentru organizarea unui referedum de demitere a Președintelui Maduro. La începutul lunii iunie, opoziția a reușit validarea a 1.3 milioane de semnături din totalul de 1.8 milioane ce au fost depuse pentru verificare. Astfel primul pas din procesul de declanșare a alegerilor a fost realizat, întrucât numărul minim de semnături necesare organizării referendumului era de doar 200.000. În același timp, Președintele se află într-o criză gravă de popularitate, ținând cont de faptul că, în sondaje, 7 venezueleni din 10 doresc plecarea sa.

În cazul în care opoziția nu va reuși să-l înlăture anticipat pe Maduro, mandatul acestuia va continua până în 2019, în ciuda spiralei catastrofale în care se regăsește Venezuela.

 

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top