Criza datoriilor începe să dea fiori nordului Europei, în condiţiile în care companii mari, de la Schneider la Daimler, îşi reduc estimările pentru acest an, Sandvik va micşora producţia, iar Pernod-Ricard, BASF şi ABB au avertizat că încetinirea activităţilor va continua.

Actual

Criza dă fiori nordului Europei. Companii mari îşi reduc estimările financiare

“Situaţia economică actuală este marcată de o lipsă de siguranţă şi de o volatilitate în creştere. Daimler nu poate menţine ţinte nerealiste. Trebuie să acceptăm acest fapt”, a declarat joi, într-o conferinţă, directorul financiar al grupului german, Bodo Uebber, transmite Bloomberg.

Aproape jumătate din companiile componente ale indicelui Stoxx Europe 600 au raportat profit net trimestrial sub estimări, din cauza reducerii cheltuielilor de către populaţie şi guverne.

Efectele crizei datoriilor declanşate în Grecia în 2009 s-au extins în Germania, cea mai mare economie europeană, unde încrederea oamenilor de afaceri a scăzut în această lună la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, din cauza cererii mai mici pentru exporturile ţării.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top