Unui astfel de personaj care a schimbat istoria lumii cu determinarea sa trebuia să i se facă un film. Mă surprinde însă că acest lucru a fost realizat încă în timpul vieții ei (anul acesta va împlini 87 de ani).
De obicei, Hollywoodul onorează oamenii mari după ce aceștia trec în neființă. Dar iată că o echipă de feministe, regizoarea Phyllida Lloyd (Mamma Mia!), scenarista Abi Morgan (Shame) şi, nu în ultimul rând, Meryl Streep îşi demonstrează admirația faţă de Doamna de Fier într-un film omagiu. Realizat din flash back-uri, filmul subliniază momentele-cheie din viața ei. O Margaret îmbătrânită şi puțin pierdută, care încă vorbește cu soțul mort, care îşi aduce aminte de momentul când a fost prima dată aleasă în Parlament, de ziua când a decis să candideze la președinția Partidului Conservator, punând cariera în faţa familiei, de prima dată când a păşit în 10 Downing Street ca prim-ministru, de multele momente de antipatie din partea populației, de războiul din Insulele Falkland etc. „Doamna de Fier” este un film trist, pe alocuri plictisitor. E greu să înfrunți bătrâneţea şi singurătatea, mai ales când ai avut o lume întreagă la picioare. Dar Meryl Streep este captivantă. Meritând din plin Oscarul câștigat pentru acest rol, Meryl este fabuloasă. Mă întreb cât de mult a muncit, studiind înregistrări cu Margaret Thatcher pentru a-i putea învăţa toate ticurile şi subtilitățile. Şi vocea. Cred că cel mai greu este să îţi transformi vocea. Nu putea exista o altă actriță mai potrivită pentru acest rol. Tinerii din ziua de azi sigur nu vor fi interesați să vadă acest film, dar poate, din greșeală, sperând că vor vedea un film cu roboţi (iron man, iron lady e totuna pentru unii dintre ei), vor putea rezista o oră şi jumătate să urmărească povestea unei femei-fenomen. Enjoy!
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
