Cum își pierde Macron credibilitatea în țară și  influența la nivel european

Cu ochii pe Franța, care nu s-a trezit încă din șocul serii de 9 iunie, Europa tremură și ea, după ce liderul de la Paris a decis, fără nici o consultare a formațiunii politice care l-a propulsat în fotoliul de președinte în 2017 și 2022, dizolvarea Adunării Naționale și convocarea de alegeri legislative anticipate. Țară fondatoare a Uniunii Europene și „gazda” sediului principal al Parlamentului European, de la Strasbourg, Franța dă mari emoții Europei și se află într-o criză politică care riscă să genereze surprize pe eșichierul politic european.

• Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
• Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
• Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
• Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
• Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită

Final de campanie cu agresiuni, insulte și amenințări

O campanie scurtă, dar plină de evenimente, și un final turmentat, mai ales în ultima săptămână, cea premergătoare turului 2, perioadă în care politicieni, simpatizanți și candidați la alegerile legislative, dar și jurnaliști și avocați au fost agresați.

Ministrul de interne, Gérald Darmanin, citat de BFMTV, susține că „51 candidați, supleanți sau susținători ai candidaților” au fost „agresați fizic” de la începutul campaniei, inclusiv purtătorul de cuvânt al guvernului, Prisca Thevenot, și candidată pentru un mandat de deputat.

Thevenot, împreună cu echipa sa, au fost victimele unei asemenea agresiuni în timp ce lipeau afișe pe 3 iulie, la Meudon (departamentul Hauts-de-Seine). Ea nu a fost rănită, dar colega sa supleantă a primit mai mulți pumni și lovituri cu picioarele, iar un simpatizant a avut barba dizlocată. Patru persoane, dintre care trei minori au fost arestați.

Mass-media franceză citează numeroase asemenea cazuri de agresiuni contra candidaților din diverse formațiuni politice, în diverse departamente.

Joi seara, un număr de 68 de avocați au depus o plângere la Parchetul din Paris, pentru „amenințări cu moartea adresate unui avocat”, „cyber-hărțuire” și „provocări cu tentă de infracțiuni penale”, informează Franceinfo. Plângerea vine în contextul în care, cu o seară înainte a fost difuzată pe website-ul „Rețeaua liberă” – o grupare de extremă dreapta, o listă de avocați „ce trebuie eliminați”. Autorul articolului făcea apel „pentru a arunca într-o fosă sau pe un stadion acești avocați ce declară că nu vor respecta verdictul urnelor încaz de victorie a RN”.

Site-ul menționat a amenințat-o cu moartea pe jurnalista Nassira El Moaddem, prezentatoarea emisiunii „Stop pe imagini”. Potrivit jurnalistei, „la 1iulie 2024, site-ul de extremă dreapta Rețeaua Liberă, cel care a făcut apel la eliminarea mai multor avocați, a publicat acest text, cu amenințări cu moartea la adresa mea: valiza sau coșciugul Nassira El Moaddem”.

De altfel, înainte de turul 1, președintele Comisiei Naționale a Drepturilor Omului, Jean-Marie Burguburu, a tras deja un semnal de alarmă la o întâlnire cu jurnaliștii de la France bleu Paris, referitor la „dezlănțuirea de discursuri rasiste” și manifestări de agresiune contra unor cetățeni de origine străină.

Vot anti-Macron

În primul tur, care a avut loc pe 30 iunie, principalul opozant al președintelui Macron, partidul Rassemblement național RN, condus de Marine Le Pen și Jordan Bardella, a obținut 34% din voturi.  Pe locul doi s-a aflat coaliția forțelor de stânga și extremă stânga, numită Noul Front Popular (formată din „Franța Nesupusă” a lui Jean-Luc Melenchon, comuniștii, socialiștii și verzii), cu un procentaj de 28,5%, în timp ce coaliția Împreună (Ensemble) a președintelui Emmanuel Macron s-a clasat doar pe locul trei, cu 20%.

Analiștii sunt unanimi, performanța slabă a partidului președintelui este de fapt un referendum anti-Macron, atitudinea francezilor fiind determinată de toate problemele din ultimii ani – scumpiri succesive, scăderea nivelului de trai, șomaj, proteste masive și lipsa de comunicare a președintelui. Cum legislația franceză prevede două tururi de alegeri, la doar o săptămână interval, campania pentru turul doi a fost prilejul pentru noi negocieri privind candidaturile din diverse circumscripții și retragerea celor situați pe locul 3, pentru a „bara” drumul RN spre o majoritate în forul legislativ, cum cer alegătorilor mai mulți candidați.

În Franța, precedentele alegeri anticipate au fost organizate ca urmare a dizolvării Adunării naționale de către președintele Jacques Chirac, în 1997. La acel moment, socialiștii au câștigat și premier a fost numit Lionel Jospin, deschizând ușa unei coabitări între formațiunile politice dreapta-stânga. Franța a mai fost confruntată cu coabitare între partide diferite în perioadele 1986-1988, 1993-1995 și cea menționată 1997-2002, dar niciodată de partide din ambele extreme, extrema stângă sau extrema dreaptă.

O criză de care nimeni nu avea nevoie

Dizolvarea Adunării Naționale și convocarea de alegeri anticipate au generat o criză politică pe care mulți politicieni, analiști politici sau simpli cetățeni din toate categoriile sociale nu reușesc să o înțeleagă considerând că Franța și, implicit Europa, nu aveau nevoie de așa ceva acum. În plus, există un mare risc pentru un rezultat pe care nimeni nu îl dorește – lipsa unei majorități absolute în viitorul parlament francez.

„Pentru a guverna, am nevoie de o majoritate absolută (minim 298 din cei 577 deputați, n.r.). Cine își închipuie că putem schimba cotidianul francezilor cu o coabitare și o majoritate relativă? Nimeni”, afirma Jordan Bardella după primul tur al alegerilor, solicitând francezilor să îi asigure, prin votul lor, această majoritate. În caz de majoritate relativă, liderul RN ar putea refuza să devină șeful guvernului, ceea ce va îngreuna și mai tare situația și criza instituțională care se întrevede la orizont.

„Chiar dacă va avea majoritatea absolută pe care o solicită alegătorilor, premierul Jordan Bardella nu va putea să își pună în aplicare programul așa cum ar dori, pentru că va fi împiedicat de președinte sau Consiliul Constituțional”, consideră politologul Benjamin Morel, care atrage atenția totodată asupra acestui ,,blocaj instituțional”.

Ca atare, întrebarea firească care apare este ce soluții are în acest caz Emmanuel Macron pentru a numi un premier și a compune noul guvern?

Păstrarea actualului guvern

Potrivit articolului 8 al Constituției, președintele numește primul ministru. Macron ar putea decide să îl păstreze pe Gabriel Attal ca premier. „El poate nominaliza pe orice dorește și nu există vot de investitură pentru Primul ministru”, susține Mathieu Carpentier, profesor de drept public citat de France info. Dar varianta aceasta este neverosimilă, pentru că există riscul unei moțiuni de cenzură contra guvernului în prima reuniune după investire (18 iulie, n.r.), ceea ce ar duce la un blocaj instituțional al țării.

Istoria ne arată că, dizolvarea Adunării naționale și organizarea de alegeri anticipate în Franța nu a determinat niciodată, după al doilea Război mondial, obținerea unei majorități relative. Partidul care s-a situat pe locul I la aceste alegeri a câștigat întotdeauna majoritatea absolută. Dacă în 7 iulie partidul plasat pe primul loc va avea mai puțin de jumătate din fotoliile de parlamentari, respectiv mai puțin de 298, atunci aceasta ar fi o premieră, și va genera o criză instituțională inedită și periculoasă.

Varianta a doua ar fi formarea unui guvern de uniune națională alegând persoane din întreg eșichier politic. Analiștii atrag însă atenția că, în această situație, Franța s-ar regăsi într-o situație inedită cu Rassemblement national în calitate de grup majoritar de opoziție care ar putea pretinde fotoliul de președinte al Adunării naționale. „Ceea ce ar fi din nou o premieră – un/o președintă de Adunare națională de altă culoare politică decât premierul”, mai spune Mathieu Carpentier.

Varianta numărul trei ar fi nominalizarea unui guvern tehnic, „à l’italienne“ care să poată gestiona  afacerile curente până la eventuale noi alegeri, peste un an. Expresia citată vine de la guvernele italiene conduse de Carlo Azeglio Ciampi în 1993, Lamberto Dini în 1995, Mario Monti în 2011 și Mario Draghi în 2021. Guvernele respective au fost formate în condițiile în care nu a existat majoritate parlamentară și a fost numit un premier capabil să constituie un guvern susținut apoi de majoritatea forțelor politice. La final, forțele politice au trecut peste diferențele dintre ele și au reușit să asigure stabilitatea internă a Italiei și ieșirea din criză.

Monti: Avem uneori nevoie de un guvern gata să se sacrifice și să devină nepopular

Mario Monti, fost președinte al Consiliului de miniștrii din Italia, este de părere că, pentru a ieși dintr-o criză, e nevoie uneori de un guvern care să se sacrifice și să devină nepopular. Afirmațiile lui Monti au venit ca răspuns la o întrebare referitoare la posibilitatea ca în Franța să fie numit un guvern de coaliție după alegerile din 30 iunie și 7 iulie, întrebare adresată vineri, 5 iulie, în cadrul reuniunii ,,Marea tribună a întâlnirilor economice,, de la Aix en Provence, Franța.  

„Avem nevoie uneori de un guvern gata să se sacrifice și să devină nepopular înainte de a lăsa locul altor partide, care sigur sunt convinse de necesitatea unor măsuri nepopulare, dar nu au curajul să le ia. Dar Franța nu este în situația de urgență economică cum era Italia la acel moment (al numirii sale ca șef al executivului italian, n.r,). Când văd dificultățile Franței – președintele Macron se confruntă cu o opoziție în Adunarea Națională și un conflict de care este responsabil – cred că, îi va fi dificil să obțină o cooperare (după alegeri, n.r.) a tuturor forțelor politice”, a spus Monti.

În 2011, criza datoriilor suverane și bancare în zona euro a afectat mai întâi Irlanda, Portugalia și Grecia, pentru a ajunge apoi în Italia. Banca Centrală Europeană (BCE) a elaborat atunci un program pentru a salva Italia, program însoțit de o serie de recomandări obligatorii. În „momentul în care Silvio Berlusconi a încercat să le pună în aplicare, coaliția sa s-a rupt și el a trebuit să demisioneze“, a menționat Mario Monti.

„Președintele de la acel moment a consultat partidele politice și mi-a solicitat, în noiembrie 2011, să formez un guvern nou, al cărui mandat era, în esență, să scoată Italia din criză. Am avut consultări cu toate partidele care au decis să vină la bord în această mare coaliție, inclusiv partidul lui Silvio Berlusconi, din care făcea parte și tânăra Giorgia Meloni. Doar Liga Nordului a refuzat”, a povestit fostul lider italian. În doi ani coaliția a adoptat un pachet de măsuri, ca răspuns la exigențele oficialilor de la Bruxelles, foarte nepopulare și pentru cei de stânga și pentru cei de dreapta. Dar care au scos Italia din criză, a încheiat Monti.

Influența Franței la cote minime în UE

Decizia lui Macron de convocarea de alegeri anticipate după dizolvarea Adunării Naționale determină o pierdere a influenței Parisului în Europa, iar primul efect vizibil al acestei pierderi va fi portofoliul comisarului francez în noua Comisie Europeană, pentru că în situația dată, președintele francez nu mai poate solicita un portofoliu „greu” pentru emisarul său la Bruxelles.

Potrivit Constituției Franței președintele este cel care are atribuții să reprezinte Franța în relațiile externe, la nivel european și internațional, dar un nou guvern format de opoziție și care va avea majoritatea în parlament poate produce surprize. Pentru că, este atribuția primului ministru de a nominaliza viitorul comisar european și nu a președintelui.

Recent, la Bruxelles, Macron i-a anunțat pe omologii săi din Renew, grupul politic din Parlamentul European înființat de el în 2019, că dorește ca actualul comisar din partea Franței, Thierry Breton, să obțină încă un mandat, pentru că are „experiența și calitățile necesare pentru un al doilea mandat“. Dar liderii Rasemblement Național RN, prin vocea lui Marin Le Pen, au subliniat că, nominalizarea nu va fi făcută de data aceasta de către președinte, pentru că, președintele nu va fi ,,în măsură să ia această decizie în caz de coabitare”.

Thierry Breton, 69 ans, este în prezent comisar însărcinat cu piața internă și coordonează trei direcții generale care joacă un rol important în domenii la care Franța ține mult. Macron dorește să se identifice cât mai repede posibil portofoliul care poate reveni comisarului francez, pentru a se asigura că el corespunde priorităților sale.

Amintim că, Macron a propus în urmă cu doi ani să fie atribuit portofoliul pentru politica de apărare unuia dintre comisari, dar criza actuală îi reduce marja de manevră atât în negocierile privind portofoliile viitorilor comisari, cât și în nominalizarea comisarului din partea Franței.

Decizia sa de a clarifica situația politică din Franța, prin votul cetățenilor, așa cum a afirmat în seara de 9 iunie, când a anunțat dizolvarea Adunării naționale și organizarea de alegeri anticipate după anunțarea rezultatelor pentru Parlamentul European, se întoarce împotriva sa precum un bumerang  și îi fragilizează poziția atât în țară, dar, mai ales, în Europa.

Primul tur: prezență masivă la vot și număr record de procuri

Primul tur a înregistrat o prezență semnificativă la vot – 69 %, cu circa 20 la sută mai mult decât în 2022, la precedentele alegeri legislative. În plus, peste 2,6 milioane de alegători au decis să voteze pe 30 iunie prin procură (document care trebuie înregistrat în prealabil la prefectura sau secția de poliție din zona de reședință, n.r.), pentru ca numărul final, incluzând și turul doi din 7 iulie, să depășească 3,5 milioane procuri.  Această prezență are consecințe asupra calificării în turul doi –  minim 12,5 la sută din numărul celor înscriși pentru a se califica. În plus, au votat on-line peste 410.000 de persoane care locuiesc în străinătate, în creștere de asemenea față de 2022, când au fost 250.000 voturi.

Alegerile anticipate înseamnă campanie scurtă și organizare rapidă pentru definitivarea listelor, publicarea lor, realizarea afișelor și editarea acestora. Listele prezentate de partide arată că, din cei 4009 candidați doar 41 % sunt femei, în condițiile în care femeile au reprezentat doar 37,3 % în Adunarea națională în mandatul care tocmai s-a încheiat.

De menționat că, din iunie 2000, o lege franceză prevede sancțiuni financiare pentru formațiunile politice care nu prezintă liste cu paritatea candidaților, respectiv diminuarea proporțională a ajutoarelor publice acordate partidelor politice alocate în fiecare an acestora, cu condiția să primească minim 1% voturi în cel puțin 50 de circumscripții la primul tur și proporțional cu sufragiile înregistrate. Republicanii au pierdut circa 1,3 milioane de euro pe an în 2023 și 2024, pentru că au prezentat doar 38% candidaturi feminine pentru alegerile legislative din 2022.

Aceasta este cea mai mare sancțiune primită de un partid pentru lipsa parității, dar ea nu pare sa îi încurajeze pe republicani să promoveze mai multe femei în forul legislativ.

De altfel, de la intrarea în vigoare a legii, paritatea nu a fost atinsă niciodată, deși numărul femeilor a crescut constant. În 2002, erau 12,3% deputate, contra 38,8% în 2017, un record istoric.