GRAFIC 1

A apărut într-un sat din vestul Africii şi, în doar câteva luni, a devenit cea mai gravă urgenţă sanitară a omenirii din ultimul deceniu.

Dosare

Cum s-a răspândit Ebola

 

Q Magazine vă prezintă cifrele din spatele febrei hemoragice care a ucis până acum peste 5.000 de persoane.

 

7 august 2014

Organizaţia Mondială a Sănătăţii face bilanțul epidemiei de Ebola din Africa:  1.848 de cazuri suspecte de infectare cu virusul Ebola și 1.014 decese.

În aceeași zi, preotul spaniol Miguel Pajares, primul european infectat cu Ebola, este repatriat din Liberia, unde lucra pentru o organizație neguvernamentală. Pajares moare cinci zile mai târziu, iar panica se răspândeşte în întreaga lume.

Miguel-Pajares

Miguel-Pajares02_2999627b

Preotul Miguel Pajaras este adus în condiții de izolare toatală din Liberia

La scurt timp, profesorul belgian Peter Piot, directorul London School of Hygiene and Tropical Medicine, cel care în urmă cu 38 de ani de ani descoperea boala, declară pentru CNN: „De această dată e fără precedent pentru mai multe motive: e pentru prima dată în Africa de Vest unde avem aşa o răspândire, în al doilea rând, e pentru prima dată când sunt implicate trei ţări, în al treilea rând, e pentru prima dată când apare în oraşe-capitală. Toate celelalte epidemii au fost în zone rurale. Trebuie să ne fie clar că nu mai avem de-a face cu o epidemie, ci vorbim de o catastrofă umanitară”.

Opiniile lui Piot sunt urmate de declarații categorice ale altor specialiști în domeniu: „Ne aflăm în fața uneia dintre cele mai grave epidemii cu care s-a confruntat vreodată omenirea”, spune dr. Keiji Fukuda, oficial al OMS. „În cei 30 de ani de când lucrez în sănătate publică, singurul lucru asemănător a fost SIDA. Trebuie să facem ceva acum, pentru ca Ebola să nu devină noul HIV”, a declarat Tom Frieden, directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).

Pacientul zero

La sfârșitul anului trecut, într-o localitate dintr-o regiune împădurită a Guineei, în apropierea graniţei cu Liberia şi Sierra Leone, era depistat primul caz de febră hemoragică produsă de virusul Ebola. Potrivit OMS, „pacientul zero” al actualei epidemii este un băieţel de doi ani, Émile, din satul Meliandou, prefectura Guéckédou din Guineea, decedat în decembrie 2013, după ce a manifestat simptomele infectării cu Ebola. Băieţelul avea febră, scaune negre şi a vomitat timp de patru zile înaintea decesului. După şapte zile a murit şi mama lui, urmată de sora copilului, în vârstă de trei ani, care a început să se simtă rău în ziua de Crăciun şi a decedat înainte de Anul Nou.

MSF142865

Provincia Guéckédou este situată la graniţa cu Sierra Leone şi Liberia. Într-o regiune în care graniţele sunt poroase, aceasta a deschis calea virusului Ebola către cele trei naţiuni în care infrastructura medicală este în dificultate. Cercetătorii au descoperit că virusul s-a răspândit în comunităţile învecinate prin intermediul a doi participanţi la funeraliile bunicii copilului, care a murit la 1 ianuarie, şi ale moaşei satului, care a decedat la 2 februarie, după ce a infectat o rudă care avea grijă de ea.

O boală spectaculoasă

Virusul se transmite la om prin intermediul maimuțelor care intră în contact cu excrementele sau saliva lăsată de lilieci pe fructe, iar între oameni prin contactul cu sângele, excrementele sau mucoasele celui infectat. Persoanele infectate sunt puțin contagioase după perioada de incubație, moment în care bolnavii nu mai pot să se ridice din pat. Boala se manifestă impresionant: hemoragii interne și externe, sângerarea mucoaselor, vomă, diaree cu sânge. Din cauză că sunt slab irigate cu sânge, organele interne încep să se necrozeze. Mortalitatea variază între 25% și 90%, iar actuala epidemie are o rată de 71%.

Psihoză în masă

Odată ajuns în lumea civilizată, în Spania printr-un preot misionar şi în SUA printr-un muncitor care venea din Liberia, Ebola a încetat să mai fie doar o problemă a Africii. Izolarea celor doi pacienţi a fost în zadar, iar panica a pus stăpânire pe ambele continente. În scurt timp, alte două persoane, ambele cadre medicale – Tereza Romero din Spania şi Nina Pham din Statele Unite –, au fost diagnosticate cu virusul letal în afara continentului african. De aici şi până la isteria generală, întreținută de breaking news-uri la minut, nu a mai fost decât un singur pas: „Prima persoană diagnosticată cu Ebola în SUA a murit”, „Un cameraman al NBC News, infectat cu Ebola”, „OMS avertizează: Sângele supraviețuitorilor virusului Ebola se comercializează pe piața neagră”, „Măsuri speciale de prevenire pe aeroporturi”, „Primul bolnav de Ebola din Mali a murit”, „Haite de câini devorează cadavrele victimelor epidemiei de Ebola în Liberia” şi aşa mai departe.


 

200.000

de dolari este suma pe care a primit-o un antreprenor vizionar, Jon Schultz, pentru numele de domeniu „Ebola.com”, achiziționat de acesta în 2008

33.000

este numărul aproximativ al cazurilor de Ebola existente în Africa, dar nedetectate încă, potrivit OMS

200

de litri de apă, 75 de litri de clor, 8 perechi de mănuşi şi trei costume de protecţie se folosesc zilnic pentru fiecare bolnav de Ebola


Între teoria conspirației și bioterorism

Imediat ce primul infectat cu Ebola a ajuns pe pământ american, au apărut și teoriile conspirației. Astfel, Cyril Broderickun, un profesor doctor de patologia plantelor din Liberia, susține într-un articol publicat în The Daily Observer că OMS, alături de alte organizaţii ale Naţiunilor Unite, sunt implicate în selectarea ţărilor africane potrivite pentru testarea noilor viruşi şi pentru promovarea noilor lor vaccinuri. Autorul citează un raport publicat în august 2014 care afirmă că Departamentul Apărării din SUA a finanţat şi finanţează testele cu Ebola pe oameni, teste ce au început cu doar câteva săptămâni înainte de anunţarea epidemiei în Guineea şi Sierra Leone.

ebola-vaccine

În plus, în Guineea, localnici din zonele afectate de epidemie consideră că medicii sunt cei care răspândesc boala. „Peste tot unde merg apare boala”, susține un tânăr din Guineea. Mulți pacienți ai spitalelor din capitala Liberiei preferă să se întoarcă acasă, pentru a se trata în mod tradițional, și riscă să răspândească boala. Așa s-a ajuns la crearea unor miliții care îi împiedică pe medici să-i trateze pe bolnavi. Se recurge la baraje rutiere și chiar la arme. Și cum toate acestea nu erau de ajuns, temuta Ebola a ajuns și în atenția teroriștilor fără scrupule. În acest sens, secretarul de stat spaniol pentru Securitate, Francisco Martinez, a declarat că au existat mai multe cazuri de ameninţări privind folosirea virusului Ebola. Oficialul spaniol a menţionat printre altele o discuţie descoperită la jumătatea lunii septembrie pe un site de conversaţii al islamiștilor, în care „folosirea virusului Ebola ca armă împotriva Statelor Unite” a fost dezbătută pe un forum pe care Martinez l-a descris ca având legături cu gruparea extremistă Statul Islamic.

Cât de amenințată este România?

Riscul de răspândire a bolii este direct legat de traficul de călători spre şi dinspre ţările din vestul Africii în care epidemia a făcut deja peste 5.000 de victime. Pericolul maxim de contaminare este cu câteva ore înainte de deces, dar şi cadavrul prezintă un risc ridicat de răspândire a bolii.

În România nu s-au dat publicităţii informaţii despre riscul apariţiei Ebola, însă autorităţile iau măsuri de prevenţie şi de izolare imediată a suspecţilor. Cetăţenii români cei mai expuşi sunt diplomaţii care activează în zona Africii de Vest și un număr neprecizat de români care lucrează  în zonă, în industria de petrol, sau o tranzitează ca marinari sau personal de bord pe liniile aeriene. Nu există linii directe care să lege România de Africa de Vest, dar în aeroporturile din Istanbul, Bruxelles, Paris sunt contacte cu persoane care circulă spre regiunile cele mai expuse.


54,2%

este procentul cadrelor medicale care au murit după infectarea cu  acest virus, deși au fost bine informate și au avut acces complet la tratament


Riscul apariției virusului Ebola în România este unul scăzut, precizează secretarul de stat Raed Arafat. Pentru a preveni răspândirea virusului, au fost stabilite procedurile pentru izolarea temporară a pacientului şi transferul către un spital militar de campanie din apropierea Bucureştiului. „Pregătirea continuă, nu e niciun secret că Guvernul a alocat 25 de milioane de lei pentru a ne pregăti mai bine în cazul în care ar apărea astfel de situaţii”, spune Arafat. Contactat de Q Magazine, Victor Olsavszky, şeful Biroului OMS România, dă asigurări că situaţia va rămâne sub control atâta vreme cât comunitatea internaţională îşi va intensifica implicarea în stoparea focarelor de epidemie. „În ciuda statisticilor alarmante pe care le auzim la tot pasul, nu trebuie să intrăm în panică; populaţia nu are motive să se teamă. Noi ca Organizaţie Mondială a Sănătăţii considerăm în continuare toată Europa, inclusiv România, cu un risc scăzut de infectare”, ne-a declarat Olsavszky.

ebolakid

 

În pragul dezastrului economic

Economiștii avertizează că teama de Ebola poate declanșa un dezastru economic la nivel mondial. Dovadă că în Statele Unite primul caz de Ebola a avut ca efect panicarea populației, iar acțiunile companiilor aeriene au scăzut în ultimele săptămâni. „Când oamenii încep să se teamă de contractarea unei boli și își schimbă comportamentul sau nu își mai trimit copiii la școală sau nu se mai duc la serviciu ori anulează o călătorie, aceste lucruri sigur că au efecte economice”, explică Ross Hammond, director al Centrului de Dinamică Socială şi Politică de la Institutul Brookings, din Washington. Mult mai dramatic stau lucrurile în vestul Africii, un raport al Băncii Mondiale indicând faptul că pagubele economice aduse de Ebola ar putea depăşi 32 de miliarde de dolari până la sfârşitul lui 2015, dacă epidemia se extinde dincolo de cele trei ţări afectate cel mai grav.

Matematică și speranță

Cu toate acestea, lupta cu Ebola poate fi câştigată, afirmă virusologii, fapt confirmat și de vindecările miraculoase ale jurnalistului american infectat cu virusul în Liberia şi infirmierei spaniole Teresa Romero, dar și de vestea că Senegalul şi Nigeria au reușit să oprească temuta epidemie. Pe de altă parte însă, cifrele alarmante, în continuă creştere, ne dau fiori în contextul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că, pe fondul lipsei unui sistem medical coerent, numărul persoanelor infectate este de cel puțin două, trei ori mai mare decât cel consemnat de statisticile oficiale. Mai mult, zilele trecute, directorul general al Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, senegalezul Elhadj As Sy, a precizat că pentru a opri epidemia de Ebola sunt necesare cel puţin patru-șase luni, în cel mai fericit caz.

1435575268f7fad40a

Acest virus se foloseşte de sistemul nostru de apărare ca un fel de cal troian, distrugând o parte dintre celulele care se ocupă cu recuperarea organismului, cele care sunt producătoare de anticorpi protectori. Avem de-a face, aşadar, cu un virus foarte… deştept, dar care se teme de apă şi săpun, capabile să îndepărteze de pe piele microorganismele care există în mod obişnuit”, a declarat pentru Q Magazine profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

De ce nu există încă tratament sau vaccin împotriva Ebola

Numărul cazurilor de Ebola este aproape insesizabil în raport cu cel al bolnavilor de cancer sau SIDA. Aceasta ar putea fi una dintre explicaţiile cinice ale a faptului că, până acum, marile companii farmaceutice nu s-au arătat preocupate să găsească un leac împotriva unei boli rare, manifestate cu precădere în ţările sărace din Africa. Abia după psihoza care a cuprins întreaga omenire, iar şefii de stat ai marilor puteri au lansat apeluri la calm şi la găsirea unor soluţii imediate, lucrurile au început să se mişte un pic şi pe acest tronson. Astfel, compania BioCryst din SUA a creat un medicament numit BCX4430, care s-a dovedit eficient în tratarea maimuțelor cu Ebola, dar nu a fost testat pe oameni. De asemenea, canadienii de la Tekmira au abordat aceeaşi strategie, studiile lor fiind finanțate de Ministerul Apărării din SUA. O metodă care şi-a dovedit eficacitatea ar fi tratamentul cu anticorpi prelevaţi de la pacienţii care au supraviețuit infecţiei cu Ebola.


15

zile este timpul necesar pentru ca numărul cazurilor de Ebola să se dubleze în Liberia, potrivit estimărilor CDC. În Sierra Leone, numărul îmbolnăvirilor se dublează la fiecare 30 de zile.

Perioada de incubaţie a virusului este cuprinsă între 2 şi 21 de zile. Virusul febrei hemoragice poate rezista chiar și 50 de zile pe anumite suprafaţe, la temperaturi scăzute.


lobel_003

„Ne concentrăm asupra producerii unui vaccin. Aceasta presupune producerea moleculelor pe care corpul le dezvoltă în mod natural ca să vindece asemenea infecţii. Luăm aceste molecule, numite anticorpi, de la supravieţuitorii bolii din Africa şi le replicăm în laborator. Avantajul este că acest ser oferă reacții imediat după administrare. Poate fi folosit atât pentru protecție, cât şi pentru tratament. Dacă eşti deja infectat, poate să îţi salveze viaţa.” spune medicul Leslie Lobel, specialist în virusologie la Universitatea Ben Gurion, Beersheva, din Israel.

Dinamica unui virus

Pentru a afla mai multe despre epidemia de Ebola, despre cauzele, pericolul  şi probabilitatea ca epidemia să scape total de sub control, Q Magazine a adresat câteva întrebări Mariei Tokuyama, doctor în virusologie-imunologie din SUA.


MFIST - Howard Hughes Medcial Institute -staff photos

Maria Tokuyama este doctor în filosofia biologiei moleculare, imunologiei şi patogenezei, titlu obţinut la U.C. Berkeley.
În prezent este post doctorand la Universitatea de Medicină Yale, secţia Imunologie. De-a lungul anilor a publicat în numeroase jurnale ştiinţifice.

Dinamica infectării cu Ebola este una de-a dreptul îngrijorătoare. Am intrat deja în faza de creștere exponenţială a epidemiei?

Deşi virusul se dublează momentan la fiecare 35 de zile, mulţi alţi factori precum condiţiile în care sunt trataţi bolnavii, măsurile globale luate pentru a stăpâni epidemia şi rata de mutaţie a virusului vor determina numărul viitor de cazuri. Virusul pare să-și schimbe structura când se răspândește și trece de la o persoană la alta. Este important de menționat că toate virusurile suferă modificări genetice pe măsură ce crește răspândirea de la un pacient la altul. Cu cât numărul de persoane infectate este mai mare, cu atât virusul devine mai rezistent. Iar acest fenomen nu este tipic doar virusului Ebola. De exemplu, HIV își modifică structura destul de rapid, acesta fiind și unul dintre principalele motive pentru care nu putem elabora un vaccin eficient împotriva acestuia.

Virusul gripal este, de asemenea, un alt virus foarte cunoscut care își modifică structura în timpul răspândirii. De aceea, pentru a îmbunătăţi precizia cu care modelăm răspândirea virusului, trebuie să caracterizăm continuu schimbările pe care virusul le suferă pe măsură ce se răspândește, pentru a stabili rata de schimbare. Este foarte important, de asemenea, să efectuăm studii experimentale cu virusuri care au anumite mutații pentru a observa cum afectează ele rezistenţa virusului, pentru că nu toate modificările genetice au ca rezultat o schimbare funcțională cu impact asupra virulenței virusului. Cel mai mare obstacol în efectuarea acestor experiențe este că ele implică niveluri ridicate de biosecuritate în pregătire și chiar în permisele de acces.

Virusul Ebola a fost endemic în Africa sub-sahariană zeci de ani

Au existat speculații că acest virus a fost creat în laborator pentru a fi folosit ca armă biologică. Cât de reale sunt aceste speculaţii din punct de vedere științific?

Nu, nu există nicio dovadă care să susțină această afirmație. Virusul Ebola a fost endemic în Africa sub-sahariană zeci de ani. Știm că liliecii pot purta acest virus fără să se îmbolnăvească, iar primatele non-umane, cum ar fi cimpanzeii, sunt infectate cu Ebola și se îmbolnăvesc. Oamenii pot contracta virusul prin contactul direct cu animalele infectate. Procesul natural al răspândirii între specii a unui agent infecțios se numește zoonoză. Țânțarii care transmit boli precum malaria și virusul West Nile sunt alte exemple de zoonoză.

De asemenea, au existat zvonuri legate de anumite scopuri militare (de testare a armelor biologice) sau de anumite companii farmaceutice interesate ca epidemia de Ebola să se extindă pentru a face ulterior profit din vânzarea vaccinurilor etc. Putem da crezare unor astfel de teorii ale conspirației?

Nu există dovezi ştiinţifice care să susțină o astfel de teorie a conspirației. Vaccinurile împotriva Ebola au fost testate cu succes pe primatele non-umane (macaci) de peste un deceniu. Este important să înțelegem că cercetarea și dezvoltarea vaccinurilor, studiile clinice, precum și producția de masă de vaccinuri costă sute de milioane de dolari, dacă nu mai mult; nu mai vorbim de timpul necesar pentru a dezvolta un vaccin eficient și ușor de furnizat. Vaccinurile care necesită livrare în țările subdezvoltate reprezintă o provocare mai ales pentru că,  de cele mai multe ori, aceste țări nu dispun de infrastructură pentru a stoca în mod corespunzător vaccinurile. Astfel, cercetătorii trebuie să dezvolte vaccinuri care nu sunt eficiente doar în prevenirea infecției, ci și suficient de stabile la temperaturi diferite și care să-și mențină integritatea pe parcursul transportului în zonele îndepărtate.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top