Potrivit ANM, vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară în vestul şi în sudul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 27-29 de grade pe litoral şi în jurul a 35 de grade izolat în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar cele minime între 16 şi 24 de grade, uşor mai mici în depresiuni.
În Capitală, vremea va fi de asemenea călduroasă, cu maxime în jur de 33 de grade. Indicele temperatură-umezeală va fi la pragul critic de 80 de unităţi în orele după-amiezii. Minima va fi de 19-20 de grade, uşor mai mică în zona preorăşenească. Cerul va fi variabil, iar vântul în general moderat.
Duminică, în aproape toate zonele va fi cald, iar disconfortul termic, deşi mai puţin accentuat ca în precedentele zile, se va menţine în special în zonele de câmpie din sudul şi din vestul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil.
O uşoară instabilitate atmosferică se va manifesta după-amiaza şi seara în partea de vest şi de sud a ţării prin înnorări temporar accentuate şi pe spaţii restrânse averse şi descărcări electrice. Maximele se vor încadra între 28 şi 34 de grade, iar minimele între 15 şi 24 de grade.













































