Actual

Dacian Cioloș a demisionat

UPDATE Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă. În noul context, interimatul va fi asigurat de Cătălin Drulă. Este foarte posibil ca, în scurt timp să fie organizat un congres extraordinar. Dacian Cioloș a fost ales președinte al USR la congresul din octombrie 2021.

Cătălin Drulă a devenit automat șef interimar la USR pentru că e vicepreședintele cu cel mai mare număr de voturi la alegerile din partid. Drulă a fost ministru al Transporturilor în guvernul Florin Cîțu.

Știre inițială: Președintele USR, Dacian Cioloș va anunța în cursul zilei dacă va demisiona din fruntea formațiunii politice pe care o conduce, în urma eșecului înregistrat în ședința de astăzi a Biroului Național.

Programul politic propus Cioloş conducerii partidului a fost respins la vot, cu scorul de 14 la 11. Astfel, din confruntarea Cioloș- Barna a ieșit victorios cel din urmă.

Dacian Cioloş a propus o serie de modificări în ce priveşte structura şi funcţionarea partidului, precizând totodată că în cazul în care Biroul Naţional nu va vota acest program, îşi va depune mandatul.

În opinia lui Dan Barna, măsurile susţinute de Cioloş „sunt de neacceptat”, deoarece propunerile privind guvernul din umbră sau o serie de alte decizii ar urma să fie formulate de către experţi din afara partidului. O altă propunere neacceptată de echipa Barna este numirea unui alt secretar general al partidului.

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, a comentat pe pagina sa de Facebook despre tensionata situație din interiorul USR, pe care o consideră „bâlci”.

Armand consideră că nu mai este timp de conflicte și că lupta ce se dă în USR nu are niciun câștigător, ci doar învinși.

„USR trebuie să livreze performanță administrativă, să demonstreze în primul rând la nivel local că poate transforma o primărie erodată de corupție într-una performantă. Peste tot în teritoriu. De la sat până la oraș. Acesta este singurul program politic cunoscut de mine și asumat de mine.Din lupta cu bâlciul și senzaționalul unui așa zis conflict politic intern nimeni nu are de câștigat. Dimpotrivă. Avem o responsabilitate imensă pe umerii noștri, nu mai avem timp de conflicte. Ce se întâmplă după ce acest episod se sfârșește? Cetățenii unde sunt în tot acest episod? Acestea sunt adevăratele întrebări. Pentru că altfel suntem doar într-o falsă luptă unde nu există nici un câștigător. Există doar învinși. Ce se întâmplă acum cu USR poate lăsa răni adânci și mult dezgust celor care încă mai cred în noi. Criza USR trebuie să sfârșească curând. Hai! #LaTreabă! Că avem multe de făcut.”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Fcaebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top