Dacian Cioloş va participa la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU, la New York, în perioada 19-24 septembrie. Premierul are programate întâlniri cu Ban Ki-moon, dar și cu preşedinţii Finlandei, Palestinei şi Egiptului.
Premierul va participa marţi la o recepţie oferită de preşedintele SUA Barack Obama şi de prima doamnă Michele Obama în onoarea şefilor de delegaţie. De asemenea, marţi Cioloş are o întrevedere cu Secretarul General ONU Ban Ki-moon, însă în programul său sunt trecute şi întâlniri cu preşedintele Egiptului Abdel Fattah el-Sisi şi cu preşedintele Finlandei Sauli Niinistö.
Premierului Dacian Cioloş va participa marţi și la Summit-ul liderilor privind criza globală a refugiaţilor, organizat de SUA alături de Canada, Etiopia, Germania, Iordania, Mexic şi Suedia şi la Open Government Partnership, co-prezidat de preşedinţii Africii de Sud şi Franţei.
În programul prim-ministrului de miercuri este o întâlnire cu preşedintele Palestinei Mahmoud Abbas şi o întrevedere cu preşedintele Adunării Generale, ambasadorul Peter Thompson. Miercuri seara Dacian Cioloş se va întâlni cu comunitatea românească.
Premierul va participa joi şi la un dejun cu investitori americani şi va avea o înâlnire cu omologul său din Pakistan, Nawaz Sharif.
Unul dintre principalele obiective ale României la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU este evidenţierea contribuţiei României la avansarea agendei globale, din perspectiva de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU pentru care candidează în anul 2019, pentru un mandat în perioada 2020 – 2021.
















































