De ziua drepturilor consumatorilor, ANPC introduce modificări în meniurile din restaurante.
Foto Facebook
Actual

De astăzi, știm ce avem în farfurie

Restaurantele şi unităţile de alimentaţie publică vor afişa, începând de astăzi, ingredientele şi valorile nutriţionale ale produselor şi preparatelor pe care le servesc consumatorilor, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 201/2022, al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Directiva a fost amânată cu aproape o lună, pentru a se încheia consultările cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa și pentru a da timp operatorilor economici să se pregătească cu toate informaţiile pe care trebuie să le afişeze în meniuri.

Actul administrativ se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc comenzi online, astfel încât consumatorul să fie bine informat, referitor la preparatele comandate, potrivit Agerpres.

Ingredientele preparatelor, scrise pe meniu

Ordinul ANPC a fost emis în urma directivelor stabilite la nivel european, potrivit cărora, trebuie indicată cantitatea ingredientelor constituente ale unui fel de mâncare; de exemplu, carne cu orez și legume, se vor preciza cantitățile exacte ale componentelor, inclusiv tipul uleiurilor, adjuvanților și al potenţiarilor de aromă. De asemenea, aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant), urmată de codul numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). ANPC a explicat că lista aditivilor se regăseşte în Regulamentul (CE) nr.1333/2008, privind aditivii alimentari.

Ordinul conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor, pentru că, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, este obligatorie prezentarea tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale. Astfel se justifică și faptul că este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar, servit într-o locaţie de alimentaţie publică.

,,În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul”, au susţinut reprezentanţii ANPC, într-un comunicat transmis la finele anului trecut, când s-a luat decizia de amânare a termenului de afişare a acestor informaţii în listele meniu fizice sau virtuale.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, explică prevederile noului ordin care a intrat în vigoare de azi Foto Facebook

La rândul său, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, explica la finele lunii ianuarie că, alături de numele produsului, va trebui pus într-o paranteză şi numărul de E-uri.

,,Vreau să fac o paranteză legat de ordinul care stabileşte ce informaţii trebuie să ne pună la dispoziţie operatorul economic din alimentaţie publică, fie că vorbim despre cantină, fie că vorbim despre restaurante sau unităţi de alimentaţie de tip fast-food. Am emis un Ordin în urma discuţiilor cu asociaţiile de protejare a intereselor consumatorilor şi după ce am stabilit abordarea la nivel european, în sensul în care consider şi acum necesar ca pentru ciorba de perişoare să ne fie comunicate toate informaţiile de care cu siguranţă avem nevoie, cum ar fi din ce carne sunt făcute perişoarele, existând variante din ce în ce mai multe. În curând pot să fie făcute şi din greieri, dar măcar să ştim acest lucru”, a susţinut Constantinescu.

Acesta a precizat că mulţi operatori economici servesc produse similare ca aspect şi ca gust cu produsele cu care suntem familiarizaţi, în sensul utilizării cremelor vegetale pe bază de ulei de palmier, în locul smântânii sau a unor produse similare cu brânză feta, ca aspect şi ca textură, în condiţiile în care şi acestea sunt făcute cu puţin zer şi foarte multă grăsime de palmier.

În viziunea şefului ANPC, acestea reprezintă practică înşelătoare, iar în baza Ordinului emis operatorii vor fi nevoiţi să scrie în meniu “cremă vegetală” şi să explice din ce este alcătuit un produs pentru a se lua o decizie în cunoştinţă de cauză din partea consumatorului.

Ordinul nr. 201/2022 al preşedintelui ANPC, privind detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelor, intră în vigoare de Ziua mondială a drepturilor consumatorilor.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top