De ce a renunțat Rusia la obiectivul clasării în top 5 economii ale lumii

La sfârșitul lunii iulie 2020 președintele Vladimir Putin a semnat Decretul despre obiectivele dezvoltării naționale ale Federației Ruse până în 2030.

Documentul este unul echilibrat și realist și, spre deosebire de cele anterioare, acesta a exclus obiectivul clasării Rusiei în top 5 cele mai puternice economii ale lumii în perioada următoare.

Obiectivele naționale ale Federației Ruse până în 2030 sunt definite în Decretul prezidențial astfel: 1. conservarea populației, sănătatea și bunăstarea oamenilor; 2. oportunități de auto-realizare și dezvoltare a talentelor; 3. mediu de trai confortabil și sigur; 4. muncă decentă, eficientă și antreprenoriat de succes; 5. transformarea digitală.

• AFT, companie românească, arată cum putea fi interceptată drona care a explodat în Portul Constanța. MApN are sistemul care ne-ar putea apăra aici, dar îl ignoră, preferând să dea banii altor state
• Guvernul României: Ucrainenii au pierdut controlul asupra a patru drone. Una dintre ele este cea care a explodat în Portul Constanța
• În România, contrabanda cu țigări și produsele contrafăcute ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
• Primul vaccin creat de inteligența artificială
• SANADOR: Ordinul pentru completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative poate restrânge accesul pacienților la servicii medicale esențiale

ESTE DEJA ACOLO

Imediat după adoptarea Decretului, Dmitri Peskov a dorit să clarifice în fața jurnaliștilor un aspect foarte important: Rusia a abandonat obiectivul clasării în top 5 economii ale lumii pentru că acesta este nerealist.

Ulterior, Maxim Oreșkin, un apropiat al președintelui, a declarat că Rusia a renunțat la acest obiectiv, din simplu motiv că aceasta este deja acolo (meduza.io).

Cum trebuie înțeleasă această nouă paradigmă a dezvoltării pe termen mediu a Rusiei?

Dincolo de aceste declarații aparent contradictorii ale oficialilor ruși, există o logică în spatele cuvintelor: dacă criza produsă de pandemie a afectat toate statele, inclusiv cele mai puternice economii ale lumii, ritmul creșterii economice ulterioare va fi lent la nivel global.

În acest context, disparitățile economice între statele puternic dezvoltate și între economiile emergente, categorie unde se plasează și Federația Rusă, vor fi mai puțin vizibile în condițiile în care nu se știe încă cât timp va dura și cum se va produce recuperarea post-criză.

Altfel spus, Rusia nu își va pierde poziția la nivel mondial, cel mult se poate aștepta o modificare a poziției sale în top.

Kremlinul este conștient că fără rezolvarea problemelor interne susținerea față de regim va scădea în mod dramatic și există posibilități reale ca în următorii ani să se producă modificări radicale în spațiul politic.

Cu toate acestea, nu se poate afirma că această nouă paradigmă a dezvoltării Federației Ruse până în 2030 nu poate fi interpretată ca un pas spre izolarea internațională, dimpotrivă, în această perioadă Kremlinul pare să se fi concentrat pe aspecte mai importante decât competiția globală.

Un stat pod

În luna octombrie curent a fost adoptată o nouă Strategie de dezvoltare a zonei arctice a Federației Ruse până în 2035.

Documentul este important din două puncte de vedere. În strategie se vorbește despre relansarea Rutei Maritime Nordice, cea mai scurtă rută maritimă care leagă Europa de Asia, cale rămasă impracticabilă până acum din cauza ghețarilor de la Cercul Polar.

Dacă încălzirea globală și progresul tehnologic vor contribui la relansarea acestei rute maritime, atunci obiectivul strategic al Rusiei de a deveni un ,,stat pod” între cele două continente s-ar putea realiza într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Totodată, regiunea arctică a Rusiei urmează să fie inclusă tot mai mult în circuitul economic național: documentul accentuează că producția de gaze naturale lichefiate în regiune este planificată să crească aproape de zece ori până în 2035 (iz.ru) și, de asemenea, volumul extracției de petrol se va majora de două ori.

Strategia a trezit reacții puternice în rândul elitei politice ruse: unii au considerat că este un inutilă în situația actuală, alții au susținut inițiativa.

Dincolo de aceste disensiuni, care denotă fragmentarea elitei politice în privința direcțiilor de dezvoltare și a intereselor naționale ale Rusiei, obiectivele strategiei arată o coerență exemplară în politica externă, care aparține, de facto și de jure, președintelui Vladimir Putin.

Documentul pune accentul pe două aspecte: dezvoltarea regiunii sub aspect social și al infrastructurii, creșterea standardului de viață în regiune, și economic.

Kremlinul înțelege foarte bine că fără oameni nu va putea să includă regiunea arctică în circuitul economic, nu va putea să exploateze resursele și, în sfârșit, să promoveze agenda setată în Strategia națională de dezvoltare până în 2035.

Așadar, acesta vine cu un plan aplicat și în sudul țării, abandonat însă deocamdată pe un termen nedefinit, respectiv, să dezvolte zona aflată într-o situație de subdezvoltare, să creeze condiții bune de trai oamenilor care trăiesc aproape de Cercul Polar, să le asigure salarii mai mari decât media pe țară, în sfârșit, să le ofere anumite facilități.

Abordarea regională, așa cum a fost aceasta formulată în noua Strategie privind zona arctică, poate fi una de succes în cazul în care Moscova va reuși să o implementeze așa cum a fost aceasta gândită și să o susțină în timp.

Câteva aspecte vor fi însă acute: chestiunea ecologică, actuală nu doar în regiunea nordică, și problema depopulării așezărilor de la Cercul Polar.

Reacția anemică a SUA, UE

Zona Caucazului, atât cel de Nord, cât și cel de Sud, este deopotrivă important strategic pentru Rusia, dar și problematic.

Media și anumiți analiști politici au vehiculat ideea că implicarea Rusiei în pacificarea Caucazului i-a asigurat acesteia un avantaj strategic în întreaga zonă a Mării Caspice.

Reacția anemică a actorilor importanți – Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană – ocupați cu alegerile prezidențiale și, respectiv, cu rezolvarea crizei bugetului comun, a însemnat că marii jucători sunt de acord cu situaţia curentă.

La nivel pragmatic, intervenția Federației Ruse în pacificarea taberelor în conflictul din Nagorno-Karabah a fost expresia unor rațiuni politice și nu a fost decât o ultimă etapă a noii abordări a Kremlinului, elaborată ad-hoc, asupra Caucazului.

Numirea unui militar în funcția de guvernator al Dagestanului, precum și transferul de putere în politica financiară operat de Ministerul de Finanțe de la Moscova în favoarea guvernului federal în mai multe republici din sud – Ingușetia, Kabardino-Balkaria, Dagestan – semnalează că autorităţile de la Kremlin își propun să controleze foarte bine situaţia în regiune.

Acest pas a fost dictat de evenimentele din această toamnă în urma cărora au murit mai mulți civili și militari ruși.

Dacă între Putin și Kadîrov există un pact informal care a fost respectat până acum în mare parte, de neintervenție a Moscovei în guvernarea Ceceniei, pe de o parte, și de asigurare a stabilității republicii, pe de altă parte, evenimentele din septembrie-octombrie și răspunsul lui Kadîrov la acestea l-au determinat pe președintele rus să își reinventeze din mers strategia asupra Caucazului de Nord.

Relația Putin-Kadîrov nu se va schimba nici în esență, nici în substanță, doar că Moscova va trebui să depună mai multe eforturi pentru a menține stabilitatea în întreaga regiune a Caucazului de Nord.

Costul unui asemenea pas ar putea fi mare pentru Moscova și, deocamdată, efectele sunt greu de anticipat.

Ceea ce se poate spune cu certitudine însă este că strategia elaborată anterior de Kremlin asupra Caucazului de Nord bazată pe valorificarea turistică a zonei nu va mai funcționa la parametri actuali.

Ținând cont de divergența de opinii între Moscova și Groznîi în privința atacurilor teroriste din Franța, chiar dacă acestea au fost doar la nivel declarativ, se poate presupune că situația în Caucazul de Nord se va tensiona și va ridica proleme de securitate la nivel național.

Tocmai de aceea, președintele Federației Ruse urmărește să își consolideze relația cu Iranul și cu alte țări din Orientul Mijlociu, în pofida retoricii Vestului ostilă Iranului.

Într-un context mai larg, pacificarea taberelor în conflictul din Caucazul de Sud poate fi expresia strategiei Moscovei asupra zona Mării Caspice.

În luna iulie a acestui an guvernul rus a discutat despre proiectele de infrastructură, inclusiv construcția Portului Lagan, în Republica Kalmîkia, care ar fi în viitor un port strategic în comerțul cu Iranul, China, India, care ar deschide Federației Ruse accesul în această regiune prin International North-South Transport Corridor.

Așa cum a fost anunțat, Portul Lagan ar deveni în viitor principalul competitor al Portului Baku, inaugurat în 2018, cel mai bine amplasat și mai mare port din Marea Caspică la ora actuală.

E posibil ca implicarea Rusiei în conflictul din Nagorno-Karabah să aibă în spate această logică: să creeze unui echilibru stabil în Marea Caspică necasar pentru dezvoltarea comerțului.

Pe de altă parte, stabilitatea în zona Mării Caspice este imperios necesară acum prin importanța pe care o are regiunea pe piața mondială a hidrocarburilor.

În fapt, prin armistițiul din 9 noiembrie, Rusia a consolidat situația de jure stabilită în 1994 privind enclava Nagorno-Karabah.

În contextul în care atât Franța, cât și Statele Unite ale Americii nu s-au grăbit să ofere o soluție imediată și decisivă, Moscova a pledat pentru implicarea în pacificarea părților beligerante ca să își asigure condițiile vitale în regiune pentru creșterea economică.

Susținerea regimului, în scădere

După referendumul constituțional din vara acestui an nemulțumirea generală față de regim a crescut.

Așa cum au demonstrat-o evenimentele din Habarovsk și alegerile locale din mai multe regiuni din Nordul Îndepărtat, acolo unde candidații partidului puterii ,,Rusia Unită” au pierdut în fața candidaților altor partide, status quo-ul regimului, stabilit încă de la începutul anilor 2000, este contestat și, probabil, acest trend se va menține în următorii ani.

Mutațiile de cadre operate de Kremlin în această toamnă arată că puterea caută noi formule de dinamizare a regimului. Un pas logic în fața contracarării unor posibile proteste ar putea fi centralizarea puternică, inclusiv financiară, deci o minimizare a caracterului federal al statului rus, oricum extrem de slab consolidat.

La nivel economic, chiar dacă Rusia a fost afectată de scăderea prețului la barilul de petrol produsă în vara acestui an, economia rusă a rămas totuși pe linia de plutire iar Fondul de rezervă, acțiune implementată de Vladimir Putin la începutul anilor 2000, continuă să fie suplinit și în aceste condiții nefavorabile.

Fondul reprezintă un avantaj economic și strategic pe termen lung pentru Federația Rusă. Chiar și în condițiile crizei provocate de COVID-19, președintele a refuzat să apeleze la Fondul de rezervă preferând să reducă alte cheltuieli, de exemplu investițiile în domeniul militar.

Astfel, până și în condiții de criză majoră economia rusă va putea evita un colaps total.

Problema cea mai mare rămâne în spațiul politic, unde, pe de o parte, susținerea populară a regimului se află în scădere, iar pe de altă parte, forțele politice din opoziție speculează tot mai des pe tema slăbiciunii actualei guvernări.