UPDATE Ion Ștefan a primit aviz NEGATIV la audierea din comisiile parlametnare de administrație publică. Au fost 20 de voturi pentru aviz negativ. 8 voturi pentru, 3 abțineri.
Ministrul propus la Lucrări Publice, Dezvoltare şi Administraţie, Ion Ştefan, a declarat la audieri că va continua procesul de reorganizare prin reducerea funcţiilor politice cu 30%, de la 10 la 7 şi a personalului de execuţie cu 25%, de la 1.020 la 765.
„Vom finaliza procesul de reorganizare a ministerului prin reducerea cu 30% a funcţiilor politice, de la 10, câte aveau celelalte guverne, la 7, vom reduce cu 30% funcţiile de conducere, de la 97 la 67 şi cu 25% personalul de execuţie de la 1.020 la 765. Am găsit un minister în care numărul demnitarilor, secretarilor de stat, subsecretarilor de stat era atât de mare, că angajaţii ministerului nu mai ştiau de la cine să obţină semnături. (…) Intenţionăm să organizăm concursuri publice şi transparente, inclusiv monitorizare cu camere de luat vederi, pentru ne asigura de eficienţă, profesionalism în minister, eliminând sinecurile politice”, a declarat Ion Ştefan, marţi, la audierile din Parlament în comisiile de specialitate.

Ministrul a mai spus că ministerul se află în plin proces de tranziție de la creionul chimic la semnătură electronică.
„Suntem primul minister din România care a reuşit în decurs de 3 luni să doteze fiecare funcţionar cu semnătură electronică calificată. Când am venit în MLDPA am constatat că în unul dintre cele mai mari ministere care gestionează cele mai multe programe documentele se plimbau cu căruciorul prin minister şi cu sacoşe de rafie. (…) Suntem într-un plin proces de tranziţie de la creionul chimic la semnătura electronică calificată”, a spus Ion Ștefan.
Audierea era cât pe ce să fie suspendată din cauza unui schimb dur de replici între fostul ministru Daniel Suciu și liberalul Florin Roman.

Acesta din urmă a încercat să-l apere pe Ștefan Ion după ce Suciu i-a adus o serie de acuzații. Președinta comisiei, Fădor Angelica, a anunţat că dacă nu se respectă procedura, se vede nevoită să suspende şedinţa.
„Florin Roman: Ascultând ce a spus dl deputat Suciu, am avut senzaţia că suntem într-o anchetă penală. Dle Suciu, eu v-am ascultat, dar dacă doriţi să facem dialog, facem, că duc şi la treaba asta. Pentru mine, ar fi fost elegant din partea dvs şi cred că nu vă face cinste să căutaţi pe ascuns lucruri. Nu asta face un ministru. El îşi prezintă argumentele, nu trebuie să umble în hârtiile altcuiva pentru a ataca un ministru.
Daniel Suciu: Dle preşedinte, nu eu sunt audiat, eu am pus nişte întrebări. Dle Roman, dacă ţineţi neapărat să îl apăraţi pe dl ministru, făceţi-o.
Florin Roman: V-am ascultat 20 de minute, vă rog să aveţi răbdare.
Ion Călin, cel care conducea şedinţa, i-a cerut lui Florin Roman să nu le dea lecţii de procedură parlamentarilor prezenţi.
Florin Roman: Vă dau lecţii, pentru că aţi nenorocit ţara.
Daniel Suciu: Dle Roman, nu sunteţi purtătorul de cuvânt al dlui ministru…
Ion Călin: Noi suntem în şedinţă aici, dle Roman. Nu în conferinţă de presă.
Florin Roman: Vă doare că acest om vă spune adevărul. Vă rog să o luaţi uşor, să nu vă enervaţi, că eu lucrez cu materialul clientului.
Daniel Suciu: Dle Roman, românii aşteaptă dezvoltarea României, nu acuze cu care veniţi dumneavoastră.
Ion Călin: Dle Roman, sunteţi purtătorul de cuvânt al dlui ministru? Atâta obrăznicie nu am mai văzut. Vă rog să ne respectaţi.
Florin Roman: E foarte bine că sunteţi nervoşi, înseamnă că vă doare.
Ion Călin: Să răspundă dl Ştefan, dle Roman, nu dvs.
Daniel Suciu: Să răspundă dl ministru, nu dvs, dacă vreţi să fiţi ministru, să îi luaţi loc”.













































