De la enclave antagonice la minorităţi negociante*

Un reflex critic intelectualicist, care îmi uzurpează deseori spiritul pozitiv, a făcut să erupă pe display exact aceste formulări cumva exorbitante, de tip head-line, în timp ce, în trepidația motoarelor de avion, căutam, venind spre București, idei confortabile pentru această lansare de carte, care are marele merit de a lucra temeinic tocmai împotriva acestor tendințe. Oricum, antiteza a fost astfel creată. Spațiul, suprafața de proiecție acceptă această descriere în câteva linii ale atmosferei în care ne producem.

Când star-sistemul dominant la modul absolut și fiecare subsistem al lui (includem şi politicul şi showbizul, pentru că-şi extrag seva din notorietate), zona de cultură sau business şi-au creat propriile sisteme de valori, propriile coduri corodând însăși ideea de valoare universală, de axiologic comun/larg acceptat, bunul-simț însuși capătă interpretări diferite. Aici este un risc. Societatea se transformă într-un Babel de limbaje imposibil de echivalat, de tradus între ele. Fără spații de mediere, crash-ul este inevitabil.

Mai mult decât orice altceva, Clubul România își găsește  vocația prin demersul de restabilire a comunicării intergrupuri pe baza unor valori acceptate. Este şi motivul „eclectismului” Clubului: căutăm valoarea în tot locul, încercăm să tindem către principiul vaselor comunicante, la nivel de înțelegere a unor principii și reguli comune care se degajă printr-o contaminare pasiv/activă. Să-mi fie iertat: nu uniformitatea, liniaritatea, spiritul conform al conservatorismului, ci autonomia individului anticipând postdemocrația identității multiple, negocierea permanentă de valori și interese, nonagresivă, slab intruzivă, cum am spus, dar constantă.

Clubul România este o formulă postmodernă, nu o chingă care încorsetează. Acest volum este o fațetă a acestei viziuni: suntem împreună într-un proiect, diferiți în abordări, dar egali în dorința de a servi Ideea, cu „I” mare. Este un prim proiect editorial. Vor urma şi altele. Vom crea locuri geometrice ale spiritului şi civilizației. De la enclavele antagonice, la minoritățile negociante – iată o deviză care ar putea cuprinde acest spirit.

Am traversat rapid ideea de risc. Un nou model de abordare, poate puțin clișeu, poate puțin cu aer de manual de dezvoltare personală, susține că riscul include oportunitatea. În ultima lucrare a celebrului descoperitor de „lebede negre”, Nassim Taleb, apare un concept interesant, care dă și titlul cărții: antifragilitatea. Conceptul se raportează la volatilitate și dezordine în sensul că, spre deosebire de robustețe sau rezistență care nu sunt afectate de acestea, antifragilitatea beneficiază de pe urma haosului.

Clubul România se poate spune că a fost favorizat de peisajul negativ: el dizolvă fracturile societății românești și le transformă în combustibilul transformării cu semnul plus. El este esențialmente antifragil.

Creuzet de formare a elitelor integratoare, Clubul România trage un colț al cortinei, pătrunzând azi pe agenda publică cu aceste „7 teme fundamentale pentru România”, care adună efortul creator a 59 de personalități de diverse extracte culturale, cu diverse orientări ideologice, religioase care în prealabil au exersat, în cadrul întâlnirilor regulate de sub cupola Bibliotecii Universitare, decența de a asculta și a accepta alteritatea, penitența de a te încadra în timp fix, capacitatea de a nu privi peste umăr la adversarul de idei ca la un dușman.

Există un masochism românesc, o dorință permanentă de autoflagelare, un vaiet spasmodic, un fatalism care face mult rău prin natura sa virală. De la Grupul Criterion coproprietar spiritual, în anii ’20,  al aceluiași spațiu al BCU, o asemenea întreprindere larg generoasă, iluministă în esență, nu s-a mai întrupat. O spun fără falsă modestie sau prudență. Spiritul antifragil al Clubului România poate însenina, printr-un efort de generații, acest cer vânăt al conștiinței românești. În confesionalul fiecărei zile reevaluez cei trei ani și jumătate de la primul pas, când trei oameni ne întrebam dacă ne situam în plan vizionar sau în sfera utopiei. Încă e prea devreme pentru răspunsuri, dar am prins curaj: încercăm iată măcar o schiță de răspuns scris, pentru o piață emergentă, cea a ideilor.

Şi pentru că suntem într-un anumit moment istoric, să spunem – poate va suna prozaic – că Proiectul nostru se face în contextul Marelui Proiect Occidental, euroatlantic, dacă vreți. Aici nu e loc de negociere. Este despre concretețe și aplicabil, mai puțin despre ezoterism, simboluri sau ficțiune.

* Expunere susținută cu ocazia lansării lucrării colective „7 teme fundamentale pentru România”, BCU, 7 mai 2014.