De vorbă cu omul Domnului, care a îmbrăcat și haină de jurnalist

Crăciunul este un moment magic din an, atunci când familia se adună în jurul mesei și sărbătorește nașterea lui Iisus Hristos. 

Religia, precum tradițiile, are un rol semnificativ în mentalitatea românilor, mai ales în a celor care au fost privați de sau prigoniți din cauza credinței în timpul regimului comunist. Biserica, în ciuda notorietății pe care ar fi căpătat-o, ca instituție coruptă, lucrează, acolo unde este posibil, să ajute oamenii și să-i facă să se simtă iubiți și primiți în sânul comunității.

Un preot, cu haină de jurnalist

Despre miracolul Crăciunului ne vorbește Preotul Ștefan Botoran, jurnalist cu mai mult de 14 ani de experiență la Monitorul de Făgăraș, unde nu scrie doar articole legate de religie. El este, în același timp, și preotul-paroh al comunității din satul transilvănean Grid (județul Brașov), la Biserica Ortodoxă Cuvioasa Paraschiva. Dânsul a oferit un interviu exemplar despre religie și dragostea creștină pentru Q Magazine.

Preotul și jurnalistul Ștefan Botoran la Ziua bibliotecii OCTAVIAN PALER din Făgăraș

Q Magazine: Ce înseamnă Crăciunul pentru dumneavoastră?

Pr. Ștefan Botoran: Pentru mine Crăciunul înseamnă lumină, viață, bucurie și speranță. Dumnezeu s-a coborât printre oameni, la un moment dat al istoriei, și s-a supus peridiocității în care trăiesc oamenii. A luat trup omenesc, adică toată neputința firii omenești în afară de păcat. A umblat printre oameni, a mâncat, a băut, a râs și a plâns.

Citește și: De ce se sărbătoreşte Crăciunul pe stil vechi pe 7 ianuarie?

Nașterea Domnului este împlinirea istoriei. Nu vreau să răspund în termeni clericali și nici sofisticați. Vreau să vorbesc pe înțelesul tuturor! Crăciunul este coborârea cerului pe pământ. Cel mai elocvent este cântecul îngerilor din noaptea în care s-a născut Iisus: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2,14)”. Și aceste cuvinte spun totul.

Trebuie să fie pace!

Cuvântul „pace” trebuie să ne călăuzească întreaga viață: pace cu noi înșine, cu Dumnezeu și cu cei din jur. Fără această pace nu putem vorbi nici de lumina Betleem-ului și nici de Nașterea Domnului. Crăciunul vine din latinescul „creatio-creationis”, adică „creare”, „întemeiere”, „început de viață nouă”, dar mai este apropiat și de cuvântul rusesc „Korocium”, ce denumea solstițiul de iarnă, dar și o veche divinitate păgână a vieții și a morții.

Vreau să mai fac aici o lămurire. În Răsărit, Nașterea Domnului a fost prăznuită pe data de 6 ianuarie, dată cu Boboteaza, iar dubla sărbătoare era numită Sărbătoarea Arătării Domnului. În Răsărit, Nașterea Domnului s-a despărțit de Botezul Domnului prin anul 375 d.Hr. la Biserica din Antiohia și 379 d.Hr. la Biserica din Constantinopol. La Roma, adică în Apus, Nașterea Domnului a fost serbată pe data de 25 decembrie, începând din sec. III, fapt confirmat de Sfântul Ioan Gură de Aur și fericitul Augustin. Constituțiile Apostolice, redactate pe la sfârșitul sec. IV. d.Hr., recomandă serbarea Nașterii Domnului la 25 decembrie. Biserica a vrut să anihileze prin acest fapt cultul lui Mitra – zeul soarelui – sărbătoare introdusă la Roma de împăratul Aurelian prin 274 d.Hr. – ce avea loc în jurul solstițiului de iarnă, și să-l înlocuiască cu sărbătoarea creștină a Nașterii Domnului – „Soarele dreptății” sau „Răsăritul cel de sus”. Biserica Armeană este singura care mai celebrează astăzi Nașterea Domnului odată cu Botezul Domnului, pe data de 6 ianuarie.

Preotul Ștefan Botoran (stânga) cu artistul Paul Hitter (sursă foto: Facebook)

Q Magazine: Credeți că românii s-au îndepărtat de Biserică? Cum ar putea sărbătoarea Crăciunului să-i aducă înapoi la religie și credință?

Pr. Ștefan Botoran: După umila mea părere românii nu s-au îndepărtat de Biserică, în ciuda sondajelor de „opinie” comandate cu bani mulți și încurajate de unele canale mass-media care fac jocul dușmanilor poporului român. Nu vreau să insist aici prea mult asupra acestui lucru pentru că nu este cazul. Praznicul Nașterii Domnului trebuie să ne aducă pe toți, nu doar numai pe unii, așa cum ne place nouă să ne erijăm în judecători, înapoi la credință.

O luptă continuă!

În fiecare zi cădem și ne ridicăm, viața noastră este o luptă continuă în drumul spre mântuire. Această luptă nu ia sfârșit doar cu câteva colinde în seara de Ajun. Este terifiantă, uneori, pentru că luptăm cu dușmani pe care nu-i luăm uneori prea serios în seamă, mai ales în plan spiritual, și aici cred că știți foarte bine la ce vreau să mă refer.

Citește și: Sărbătoarea Crăciunului, ilegală la americani

Q Magazine: Ce recomandă Biserica să faci în perioada Crăciunului? Ce este interzis?

Pr. Ștefan Botoran: Ce recomandă Biserica? Păi ceea ce recomandă Mântuitorul Iisus Hristos: să fii bun, să faci milostenie, să ajuți concret atunci când aproapele are nevoie de tine, dar nu cu vorbe frumoase și pompoase, concret înseamnă să-i întinzi mâna. Și… mai ales să iubești! Să-i iubești pe toți oamenii indiferent de religie (și aici nu mă refer doar la confesiunile creștine, că ar fi mult mai simplu), culoarea pielii etc. Sângele este roșu și la creștini, budiști, shintoiști, musulmani, hinduși etc. Aproapele este orice om care are chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Cum se mântuiesc necreștinii este strict problema lui Dumnezeu, nu a noastră. Iar în ceea ce privește judecata, ea aparține doar lui Dumnezeu.

Ștefan Botoran la un eveniment cultural (sursă foto: Facebook)

„Prostia” interzisă! 

Ce este interzis? În primul rând este interzisă prostia, pentru că din cauza ei au apărut multe nenorociri în istorie, restul interdicțiilor nu vreau să le spun aici. Le găsiți în orice calendar. Orice calendar creștin ortodox are perioadele în care se postește, ai sau nu ai nevoie să faci petreceri legate de anumite perioade din viața cotidiană (nunți, botezuri).

Citește și: Prima Conferință de Crăciun în limba română, la Ateneul Român

Q Magazine: Care este părerea dumneavoastră legată de tinerii care-și petrec Crăciunul prin cluburi, baruri si discoteci?

Pr. Ștefan Botoran: În primul rând țin să vă spun că în momentul de față ascult un post muzical de radio care mie îmi place. Acum nu pot spune: duceți-vă în discoteci și în baruri în noaptea de Crăciun! Nu vreau să fiu prost înțeles, dar nici nu pot fi de acord cu „demagogii” credinței care își umflă mușchii pe net și se erijează în judecători. Să ne aducem aminte ce le-a spus Iisus fariseilor care L-au supărat: „Desfrânatele și vameșii se vor duce în rai înaintea voastră!”.

Despre Colectiv…

Amintiți-vă ce s-a întâmplat la „Colectiv”! Au început tot felul de indivizi să urle și să afurisească: „Vedeți, de aia au pierit, pentru că au fost acolo! Sataniștii…etc”. Nu am văzut niciun pic de compasiune, de milă, de umanitate, ci doar afuriseniile unor „roboți” cu creierii spălați care se cred credincioși, dar sunt departe atât de credință, cât și de Dumnezeu. Ei cred în ideea de Dumnezeu, sau într-un Dumnezeu rabinic, după chipul și asemănarea lor. Eu nu pot avea o părere despre tinerii care își petrec Crăciunul în baruri sau discoteci și nici nu pot să am tupeul să spun că acei tineri nu cred în Dumnezeu sau nu ar fi credincioși. Aș fi un parvenit să afirm acest lucru. Pot însă să recomand tinerilor ca în seara de Crăciun să colinde toată noaptea pe la prieteni și rude.

Colindele, tradiții ale poporului

Colindul are în sine o mare încărcătură spirituală și, dacă suntem atenți, multă istorie, etnologie, psihologie socială. Colindul este atestat la români încă din primele secole creștine. La început oamenii nu știau să scrie sau să citească și au transmis oral toate aceste lucruri. Să colindăm și să vestim Nașterea lui Hristos, să ne îmbogățim spiritual! Și încă ceva: astfel tradițiile noastre vor dăinui mai departe. Trebuie să ținem de glia străbună pentru că, altfel, am fi niște frunze bătute de vântul globalizării, adus de cei care vor să șteargă identitatea creștină a popoarelor din Europa și să le prefacă în mase de sclavi.

Citește și: Crăciunul simfonic sub bagheta maestrului Florin Totan

După venirea comuniștilor la putere, colindatul a fost interzis. Un prieten care a făcut pușcărie politică și care a murit prin 2006, pentru că era destul de bătrân, mi-a povestit că prin ’60, când s-a dat din nou drumul la colindat, străzile orașului nostru (n.r. Făgăraș) s-au umplut de colindători, oameni și tineri de toate vârstele.

De la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult.