Este vorba despre creditele nerambursabile, cu o valoare totală de până la 10.000 euro.
În cadrul programului exista până în prezent o condiţie de vârstă, care a fost însă eliminată.
De Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători beneficiau până acum tinerii cu vârste de până la 35 de ani. Începând de joi, iniţiatorii de afaceri de orice vârstă pot depune proiecte pentru a primi creditul nerambursabil în valoare de până la 10.000 de euro din valoarea totală a cheltuielilor aferente planului de afaceri.
Programul a fost lansat acum trei ani. Datorită succesului de care s-a bucurat până acum s-a decis prelungirea lui până în anul 2020. Cel puţin 550 de debutanţi în afaceri vor putea beneficia în fiecare an de sprijin financiar din partea statului. Proiectul a condus la crearea a peste 10.000 locuri de muncă.
Finanţarea de la stat acoperă 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care solicitantul face dovada surselor de cofinanţare. Planul de afaceri propus trebuie să cuprindă investiţii în active corporale şi/sau necorporale, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale.
În ceea ce priveşte obligaţiile întreprinzătorilor, ghidul solicitantului prevede reinvestirea anual a cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent şi angajarea şi menţinerea în activitate a cel puţin doi salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor şi până la pierderea calităţii de microîntreprindere.
















































