Demografia iubirii: revoluţie sau război?

Un milion de tineri îşi vor căuta perechea, iar aproximativ 160.000 de bărbaţi vor rămâne necăsătoriţi. În asemenea perioade de dezechilibru între numărul bărba?ilor şi cel al femeilor, cercetătorii arată că există riscul de avea revoluţii (chiar de catifea) sau creşteri ale agresivităţii (războaie).  Dacă în 1989 aveam două partenere la un bărbat şi s-a ajuns la o revoluţie politică, în 2019 vom avea 1,3 parteneri la fiecare parteneră, iar efectele nu sunt încă foarte uşor de anticipat. Despre distorsiuni pe piaţa matrimonialăPovestea cu tinerii care se iubesc şi se căsătoresc are şi o componentă demografică, în general invizibilă pentru ochiul publicului.
Atunci când vrei să te căsătoreşti, problema e să ai şi cu cine.Există anumite fenomene demografice care sunt mai rare decât eclipsele de soare şi de lună şi care se numesc aglomeraţie de miri sau de mirese (marriage squeeze). Adică e posibil ca, la un moment dat, pe piaţa matrimonială (există o piaţă matrimonială, în limbajul economiştilor, aşa cum există o piaţă a petrolului sau a cărbunelui) să fie mai mulţi bărbaţi la vârsta căsătoriei decât femei la vârsta căsătoriei, sau invers.Adică să fie o cerere mai mare decât oferta.De obicei, există o medie a vârstei de căsătorie, care poate varia în funcţie de diverşi factori. În România, acum, vârsta medie la căsătorie este de 29 de ani la bărbaţi şi aproximativ 26 de ani la femei.Ce te faci când sunt mai mulţi bărbaţi de 29 de ani decât femei de 26 de ani?Sau când ai situaţia inversă? Cu cine se vor căsători bărbaţii care nu mai prind nicio parteneră de 26 de ani?
Probabil am fi tentaţi să spunem cu femei de 25 de ani.Dar femeile de 25 de ani se căsătoresc, de obicei, cu bărbaţii de 28 de ani. Şi ce te faci dacă şi femeile de 25 de ani sunt mai puţine decât bărbaţii de 28 de ani?Atunci, or să rămână cu deficit de partenere două cohorte de bărbaţi: cei de 28 de ani şi cei de 29 de ani.Legile demografiei arată că diferenţa de vârstă la căsătorie între femei şi bărbaţi păstrează o anumită constanţă de-a lungul mai multor cohorte, iar ea este de doi, trei sau patru ani. Chiar dacă surplusul de bărbaţi de 29 de ani şi-ar căuta partenere în categoria femeilor de 25 de ani, înainte să le vină vremea căsătoriei, deficitul s-ar transfera asupra bărbaţilor din cohorta de 28 de ani.Adică, tot vor rămâne nişte bărbaţi necăsătoriţi.Deficitul pe piaţa matrimonială poate fi amânat, dar nu poate fi „umplut". Prea multe partenere singure înseamnă revoluţieCercetătorii arată că, în Statele Unite, după al doilea Război Mondial a crescut natalitatea.
Un fenomen uşor de înţeles. În timpul războiului, oamenii nu prea au chef să procreeze.Când se întorc bărbaţii de pe front, are loc un baby boom. În 1944 s-au născut 2,9 milioane de copii. În 1945 au venit pe lume 2,8 milioane de copii. În 1946, numărul nou-născuţilor a crescut la 3,4 milioane, iar în 1947 s-au născut 3,8 milioane de copii.După care acest număr s-a stabilizat pentru mai mulţi ani.În general, proporţia de femei-bărbaţi într-o cohortă de nou-născuţi este echilibrată, cam 50%-50%.Nu apar variaţii semnificative.Aceasta înseamnă că în 1944 s-au născut 1,4 milioane de băieţi, iar în 1947 s-au născut 1,9 milioane de fete.
Băieţii din 1944 trebuiau să se întâlnească, 20 de ani mai târziu, pe piaţa matrimonială cu fetele din 1946.Aşa se întâmplă că, în Statele Unite, în anii ''60, erau 300.000 de fete născute în 1946 care nu îşi găseau un soţ corespunzător (născut în 1944).Dacă ar fi căutat în cohorta de băieţi născută în 1943, ar fi găsit un număr la fel mic (1,4 milioane), iar mulţi dintre ei se căsătoriseră deja cu fetele din 1945.Aşadar, erau două cohorte la vârsta căsătoriei, 1944-1946 şi 1945-1947, care produceau un deficit total de aproximativ 800.000 de femei în căutare de partener.Deşi pare accepxabil ca 800.000 de femei să nu îşi găsească partener, nu e chiar o glumă.Cercetătorii arată că în asemenea situaţii, când avem o „aglomeraţie de mirese" (female marriage squeeze) pe piaţa matrimonială, înfloreşte libertinajul.Ceea ce s-a şi întâmplat în anii ''60 în Statele Unite, după cum ne amintim, perioadă cunoscută şi sub numele de flower-power, caracterizată printr-o liberalizare a drogurilor şi a sexului.
A fost o adevărată revoluţie sexuală. Din ea au derivat mişcările de emancipare ale femeilor, ale negrilor, protestele studenţilor din universităţi, protestele fa?ă de continuarea războiului etc. În fapx, bărbaţii se confruntau cu o situaţie la fel de neobişnuită ca şi femeile.Aveau la dispoziţie mai multe femei.Aveau de unde alege, deci mai multe oportunităţi. Doar că guvernul SUA era angajat în acea perioadă în războiul din Vietnam şi avea nevoie de recruţi.Mulţi bărbaţi tineri, în loc să profite de perioada foarte fastă, în care aveau mai mult de o parteneră la dispoziţie, erau trimişi pe front.Acest fapx nu putea să genereze decât o mare frustrare. Şi aşa s-a ajuns la situaţia că tinerii erau nemulţumiţi de fapxul că nu pot profita de oportunităţile sexuale şi matrimoniale, iar tinerele, pentru că nu îşi găseau un partener, întrucât bărbaţii tineri erau prea puţini.Atunci când sunt mai multe fete pe piaţa matrimonială, se ajunge la revoluţie sexuală.
Dacă revoluţia sexuală este oprită de standarde/norme ale societăţii sau de alte politici particulare ale guvernului, atunci e foarte probabil să ne trezim cu o revoluţie politică.Asta ce s-a şi întâmplat în SUA în anii ''60.Pe de o parte, fetele, pentru a-îşi creşte şansele de a găsi un partener, doreau să ofere favoruri sexuale băieţilor înainte de căsătorie, dar nu era aşa simplu pe vremea respectivă să întreţii relaţii sexuale înainte să te căsătoreşti.Pe de altă parte, băieţii erau trimişi pe front exact atunci când se liberalizase sexul.O asemenea frustrare s-a descărcat în diverse proteste şi revoluţii de catifea, care au marcat mai târziu lumea occidentală modernă. Prea multe mirese în 1989 l-au dat jos pe CeauşescuNu trebuie să căutăm exemple de aglomeraţie de mirese peste Ocean, pentru că ele ne sunt la îndemână aici, în România.Nu doar după război are loc o creştere bruscă a natalităţii şi, implicit, a numărului de fete de măritat fa?ă de partenerii disponibili.
Aceeaşi situaţie apare atunci când statele au politici demografice agresiv pro-nataliste.Aşa cum a fost cazul României la sfârşitul anilor ''60.Obsedat de creşterea rapidă a populaţiei, Ceauşescu a interzis avorturile, iar mijloacele contracepxive erau greu de găsit pe piaţă.Nemaivorbind despre fapxul că românii nu erau educaţi încă într-o cultură a contracepţiei.Astfel, natalitatea a crescut brusc.În 1965, în România s-au născut 278.000 de copii, iar în 1967,  527.000 de copii.Cum într-o cohortă de vârstă ponderea femeilor este aproximativ egală cu a bărbaţilor, înseamnă că pentru cei 135.000 de băieţi din 1967 erau 260.000 de fete, ce urmau să se întâlnească, 20 de ani mai târziu, pe piaţa matrimonială.
Adică rămâneau 130.000 de fete necăsătorite la sfârşitul anilor ''80.Similar, pentru 135.000 de băieţi născuţi în 1966 erau 260.000 de fete născute în 1968.Deci, practic, spre sfârşitul anilor ''80, era un raport de două partenere la un partener.Din graficul de mai sus observăm că dezechilibrele cele mai mari au început imediat după ce au fost lansate politicile pro-nataliste.Practic, la sfârşitul anilor ''80 erau aproximativ 800.000 de tineri (cu vârste între 21 şi 23 de ani) care îşi căutau perechea.Dintre aceştia, practic, un sfert de milion erau fete, pentru ele existând riscul să rămână singure.Fenomenul nu a fost probabil diferit de cel petrecut în Statele Unite în anii ''60.
Se creaseră premisele unei revoluţii sexuale, având în vedere că pentru patru cohorte de vârstă era un raport de două fete la un băiat.Dar despre ce revoluţie sexuală putem vorbi la sfârşitul dictaturii ceauşiste, când tinerii se temeau de relaţiile sexuale din cauza lipsei mijloacelor contracepxive şi a interzicerii avorturilor?Când studenţii erau separaţi în cămine pentru fete şi cămine pentru băieţi, strict păzite de portari vigilenţi. În asemenea perioade, din cauza lipsei partenerilor, fetele lasă garda jos mai repede, iar băieţii încearcă să profite cât mai mult de acest trend libertin.Numai că, în 1989, frustrarea era de ambele părţi.Fetele nu îşi găseau parteneri, iar băieţii nu puteau profita de numărul mare de potenţiale partenere din cauza regimului extrem de restrictiv.Un asemenea potenţial de frustrare a contribuit, cu siguranţă, la revoltele de la sfârşitul lunii decembrie.
Mai ales căRevoluţia din 1989 a fost una, în primul rând, a tinerilor ieşiţi în stradă.Aşadar, împiedicarea unei revoluţii sexuale a dus la o revoluţie politică.Nu vreau să spun că doar acest fenomen al aglomeraţiei de mirese a produs răsturnarea regimului din 1989, dar sigur a  fost un factor favorizant.Pe lângă frustrările alimentare şi cele privind libertatea de exprimare, s-au adăugat frustrările unei revoluţii sexuale neîmplinite. La Cairo erau prea mulţi bărbaţi frustraţiMulte dintre ţările arabe în care au izbucnit revoltele de stradă din ultima perioadă s-au confruntat cu fenomenul aglomeraţiei de mirese.Tineri întrebaţi pe străzile din Cairo de ce au ieşit în stradă invocau repetat ca motiv imposibilitatea de a-şi întemeia o familie din cauza sărăciei.Ţările respective au avut politici pro-nataliste la începutul anilor ''80, asemănătoare cu cele promovate de Ceauşescu.
Creşterile bruşte ale populaţiei în Egipx sau în Tunisia evidenţiază acest tip de politici. În Egipx, de exemplu, populaţia era de 44 de milioane de oameni în 1980, iar în 2010 ajunsese deja la 80 de milioane.Această explozie demografică demonstrează o creştere bruscă a natalităţii spre sfârşitul anilor ''80, care a produs 25 de ani mai târziu, un număr mai mare de femei decât de bărbaţi.Din cauza polarizării sociale şi a regulilor specifice societăţilor tradiţionaliste (legate de zestre şi statut social la căsătorie), tinerii bărbaţi din Egipx s-au confruntat cu oportunităţi maritale mai mari (pentru că erau mai multe potenţiale partenere), în condiţiile unor constrângeri materiale serioase, ceea ce nu poate duce decât la frustrare şi, implicit, la protest.Este ca diferenţa între situaţia când eşti înfometat şi legat la mâini, dar nu ai în faţă nicio prăjitură, şi situaţia în care rămâi legat la mâini, dar ţi se pun în faţă două prăjituri.Dacă în prima situaţie nu ai sentimentul că ai pierdut ceva, în a doua, e clar că ţi se împiedică accesul la abundenţă.Toate acestea nu constituie singura explicaţie a revoltelor din ţările arabe, dar e clar că fie a fost un factor declanşator, fie un context favorizant. Prea mulţi parteneri singuri înseamnă războiSituaţiile inverse sunt cele în care pe piaţa matrimonială nu se pot forma perechile din cauză că sunt mai mulţi bărbaţi decât femei.Asemenea situaţii au loc înainte de războaie, când natalitatea scade brusc, sau la sfârşitul unor politici demografice pro-nataliste, când, la fel, numărul nou-născuţilor scade.După căderea regimului comunist, în 1989, s-a trecut brusc la o liberalizarea a avorturilor şi la introducerea masivă a mijloacelor contracepxive.Astfel, în 1988 s-au născut 190.000 de băieţi, iar în 1991, aproximativ 135.000 de fete.
Discrepanţa între sexe se păstrează şi pentru cei născuţi în 1989-1990 (vezi graficul 2).În total, sunt 1.250.000 de tineri care, în jurul anului 2019, îşi vor căuta perechea (deoarece vârsta medie la prima căsătorie va fi de 30 de ani pentru băieţi şi de 27 de ani pentru fete).Aşa cum se vede şi în graficul 2, există un număr mai mare de potenţiali parteneri decât partenere.Foarte probabil, aproximativ 160.000 de bărbaţi nu îşi vor găsi perechea.Anul 2019 e punct de reper.E clar însă că procesul de căutare a perechii începe mai devreme, dacă nu cumva a început deja pentru o parte dintre aceşti tineri.Fenomenul de aglomeraţie de miri, deşi mai rar, este controlat în ţări precum China, India, sau, unele ţări arabe, în care se practică poligamia.Într-un articol din Washington Post din 2004, Hudson&
Den Boer atrăgeau atenţia asupra numărului mare de bărbaţi care nu îşi găsesc partenere de viaţă, numiţi „spiţe sterpe" (bare branches) în China şi India.Din cauza politicilor de scădere a natalităţii, dar şi a preferinţei părinţilor pentru băieţi, China şi India se confruntau la mijlocul anilor 2000 cu o aglomeraţie de miri, deoarece în anii ''80 tehnologiile de identificare a sexului fetusului erau larg răspândite, iar avorturile deveniseră selective, în funcţie de sexul copilului.În 2020 se estimează că vor fi 30 de milioane de bărbaţi fără parteneră în China şi 28 de milioane în India.Confruntate cu o asemenea problemă, guvernele încearcă să o exporte, fie încurajând migraţia, fie trimiţând tinerii la război.Sigur că, în România, având o populaţie mai mică, şi surplusul de parteneri are un ordin de mărime corespunzător.O creştere a agresivităţii nu este însă de neglijat în perioada apropiată anului 2019.Cercetătorii arată că, în asemenea perioade în care apare o aglomeraţie de miri, este foarte probabilă o creştere a violenţei sexuale.
Ceea ce poate să însemne o creştere a numărului de violuri, de cazuri de violenţă domestică iniţiată de bărbaţi sau chiar crime care au la bază motivaţii şi impulsuri sexuale.Deşi nu este o condiţie esenţială pentru creşterea agresivităţii şi a violenţei, numărul mare de bărbaţi fără partenere este, fără îndoială, un factor favorizant pentru instabilitate socială, pentru formarea găştilor de cartier şi creşterea crimelor cu violenţă. Bărbaţii mai puţin dotaţi sunt de două ori frustraţiDe remarcat fapxul că, în perioada de găsire a perechii, aceasta precedând vârsta medie a căsătoriei, numărul bărbaţilor singuri ar fi mai mare de 160.000, aşa cum poate fi estimat acum pe baza datelor statistice. Şi asta pentru că, înainte de stabilizare (formarea perechilor maritale), anumiţi bărbaţi au un succes mai mare la femei decât alţii.Ei pot schimba mai multe partenere, în vreme ce alţii pot avea dificultăţi majore să îşi găsească măcar una singură.De altfel, chiar şi atunci când perechile maritale se vor fi format, este de aştepxat ca bărbaţii cu resurse mai mari (mai bogaţi, mai educaţi, mai frumoşi) să se căsătorească mai repede, iar cei cu resurse limitate să fie şi cei care rămân singuri.Atunci, potenţialul de frustrare va fi cu atât mai mare la cei care rămân „pe dinafară", cu cât el este accentuat de lipsa resurselor materiale.Ne aştepxăm să avem mai multe „spiţe sterpe" la marginea societăţii, în mediile sărace şi cu o educaţie mai scăzută, zone care, de altfel, au deja un potenţial ridicat de protest şi instabilitate socială.Situaţiile de dezechilibru pe piaţa matrimonială apar nu doar atunci când avem fluctuaţii bruşte ale natalităţii, ci şi în societăţile cu polarizare socială ridicată în care este permisă poligamia. În unele ţări arabe sunt asemenea contexte matrimoniale.Acolo, deşi poate exista un relativ echilibru între numărul de bărbaţi şi numărul de femei la vârsta căsătoriei, din cauză că bărba?ii cei mai bogaţi îşi adjudecă mai mult de o femeie, rămân foarte mulţi bărbaţi care nu îşi pot întemeia o familie. Şi asemenea ţări se confruntă cu valuri de violenţă şi de agresivitate. Femei mai fericite, bărbaţi mai romanticiFemeile care se află într-un asemenea context, cu mai mulţi parteneri la dispoziţie, aşa cum se va întâmpla în 2019, nu au motive de tristeţe.Sigur că vor trebui să se păzească de violenţe sexuale.
Dar, pe lângă fapxul că vor avea de unde să aleagă, există şi alte schimbări dezvoltate în comportamentul bărbaţilor, care le vor face fericite.De exemplu, cercetătorii arată că, în perioadele de aglomeraţie de miri, rata divorţurilor este mai mică, bărbaţii sunt mai fideli şi mai angajaţi în procurarea resurselor materiale pentru familie, există o mai mare înclinaţie a soţilor de a se ocupa de copii şi o creştere, pe ansamblu, a ratei fertilităţii.Sigur că o creştere a ratei de fertilitate la mamele tinere înseamnă, de fapx, şi o creştere a numărului de nou-născuţi.Dacă această creştere va fi bruscă în 2019, atunci ne putem aştepxa să intrăm într-un alt ciclu, care va produce, peste 30 de ani, adică în jur de 2050, o discrepanţă pe piaţa matrimonială.Cum am arătat mai sus, creşterile bruşte de natalitate duc la un număr mai mare de mirese peste 25-30 de ani. Aşadar, o nouă revoluţie sexuală e de aştepxat la jumătatea acestui secol în România.Pentru că bărbaţii se vor „bate" pe un număr mai mic de partenere, e clar că va fi o competiţie acerbă, care, dacă nu se va menţine în zona violenţei, va însemna o îmbunătăţire a resurselor personale.Tinerii care vor avea 30 de ani în 2019 vor fi mai conştienţi de fapxul că, în condiţiile unei scăderi a numărului de mirese, vor trebui să îşi crească şansele de a fi aleşi.Deci, foarte probabil, vor investi mai mult în educaţia lor, pentru a-şi găsi mai uşor o slujbă, dar, la fel de probabil, vor încerca să îşi crească acele abilităţi care plac femeilor.Adică să devină mai romantici, mai tandri şi mai atenţi.De asemenea, este de aştepxat să avem o mai mare mobilitate socială a femeilor, prin căsătorie.
Cuplurile se formează şi după un criteriu social, în sensul că perechile se formează îndeobşte în interiorul aceleiaşi clase sociale. În cazul în care sunt mai multe partenere pentru mai puţini parteneri, femeile din medii mai modeste au o şansă mai mare să îşi găsească bărbaţi dintr-o clasă superioară.Prin extinderea acestui criteriu, chiar şi femeile mai puţin atrăgătoare vor avea o şansă mai mare decât în mod obişnuit să îşi găsească un partener. Legalizarea prostituţiei – obligatorieÎn mod normal, nu există metode la dispoziţia guvernelor pentru a corecta asemenea deficite pe piaţa matrimonială, iar autoreglajul e şi mai puţin probabil.Este clar că o parte dintre bărbaţii născuţi la sfârşitul anilor ''80 în România nu îşi vor putea întemeia o familie.Singurul mod în care poate fi corectat dezechilibrul este ca bărbaţii care nu îşi găsesc pereche în ţară să o caute peste hotare, în societăţi în care există dezechilibre inverse (adică aglomeraţie de mirese.Asemenea soluţii sunt mai puţin la îndemână.În orice caz, în asemenea perioade ne putem aştepxa la o înflorire a industriilor sexuale, în special a prostituţiei.De altfel, statul trebuie să ia în calcul legalizarea prostituţiei pentru a rezolva măcar o parte din problemă.Chiar dacă mulţi dintre aceşti bărbaţi nu îşi vor găsi o pereche stabilă, va trebui ca ei să îşi satisfacă pulsiunile sexuale.În condiţiile în care numărul de prostituate este mic, iar fenomenul clandestin, vor creşte agresivitatea şi violenţa sexuală, dar şi conflictele între bărbaţi generate de o parteneră.  „
Spiţe sterpe" şi pericol în AsiaAr trebui ca liderii chinezi sau indieni să fie îngrijoraţi?Răspunsul este da.De-a lungul istoriei, „spiţele sterpe" din estul şi sudul Asiei au dus la creşterea instabilităţii sociale, a crimelor cu violenţă şi la formarea de bande agresive.La un moment dat, statele iau în considerare exportul unor asemenea probleme, fie încurajând migraţia bărbaţilor tineri, fie canalizându-le energiile în războaie externe.Sunt puţine opţiuni la îndemâna guvernelor care constată că principala ameninţare nu vine din exterior, ci din interior.Cele mai conservatoare estimări arată că numărul de bărbaţi adulţi singuri în China va fi de 30 de milioane, în India, de 28 de milioane.
Pakistanul şi Taiwanul vor avea, de asemenea, un număr semnificativ de „spiţe sterpe".Când politicienii iau în calcul viitorul unor zone de conflict precum Taiwanul şi Kashmirul, nu ar trebui să uite de aceste dezechilibre pe sexe.Dezechilibrele pe sexe pot să afecteze negativ calculele de securitate ale statelor.Prima generaţie de „spiţe sterpe" de la începutul tehnologiilor de identificare a sexului fătului va împlini 19 ani, în curând.Cu fiecare an care trece nu doar numărul, ci şi procentajul bărbaţilor adulţi fără parteneră va creşte.Suntem în pragul unei epoci în care prezenţa acestui fenomen trebuie să fie luată în calcul în politicile publice.Deoarece aproape 40% din populaţia lumii trăieşte în China şi India, perspectiva slăbirii democraţiei, stabilităţii şi păcii din cauza acestui fenomen va afecta nu doar Asia, ci întreaga lume.«
Bare Branches» and Danger in Asia By Valerie M.Hudson and Andrea M.Den Boer Washington Post, Sunday, July 4, 2004;Page B07 Influenţa dezechilibrelor pe piaţa matrimonială asupra comportamentului individului şi a familieiCohortele cu prea mulţi bărbaţi la vârsta căsătoriei produc, aproape prin definiţie, un număr de adulţi de sex masculin care nu vor putea să aibă niciodată o relaţie de cuplu stabilă.
Mai mult decât atât, relaţiile între bărbaţi în perioadele de aglomeraţie de miri sunt înclinate spre gelozie, rivalitate şi ameninţarea de a lua locul celuilalt de către bărbaţii „mai calificaţi". Psihologii evoluţionişti au încercat să explice violenţa domestică iniţiată de bărbaţi ca rezultat al asimetriilor intereselor de reproducere între bărbaţi şi femei, precum şi problema incertitudinii paternităţii (Daly şi Wilson, 1988).Simţul de proprietate sexuală al bărbaţilor pare a fi o consecinţă a unor asemenea condiţii.Creşterea competiţiei intra-sexuale, ce implică bărbaţi lipsiţi de calităţi şi resurse valorizate de femei, duce la creşterea violurilor (Thornhill şi Thornhill, 1987), la violenţă domestică iniţiată de soţi şi la alte crime cu tentă sexuală.Vorbind despre dinamica violenţei bazate pe motive sexuale, Wilson spunea: „Violenţa este adeseori recursul oamenilor disperaţi, cărora le lipseşte capacitatea de a oferi recompense acelora din partea cărora îşi doresc să le fie satisfăcute dorinţele".Perspectiva evoluţionistă dă credibilitate ipotezei creşterii violenţei sexuale în perioade în care există aglomeraţie de miri…
Bărbaţii cu resurse limitate, atât psihologice, cât şi sociale şi materiale, care sunt valorizate de femei sunt mai puţin capabili să obţină ceea ce îşi doresc de la potenţialele partenere şi, astfel, vor fi mai vulnerabili la acte de violenţă în perioade în care numărul bărbaţilor la vârsta căsătoriei îl depăşeşte pe cel al femeilor. Secular trends in human sex ratios:Their Influence On Individual And Family BehaviorFrank A.Pedersen University of Delaware