Despre singurătatea Patriarhului Daniel

În urmă cu 11 ani îl pierdeam pe Patriarhul Teoctist. Ca ziarist acreditat la Cotroceni, l-am întâlnit deseori la evenimentele oficiale și uneori la întâlniri semiprivate cu președintele Iliescu. Avea o bunătate și o blândețe de care mi-e dor.

• Tomac, desemnat pentru a-i face partid lui Nicușor Dan? Care sunt reacțiile partidelor
• Prin desemnarea lui Tomac, Nicușor Dan a încălcat Constituția. Ce-a spus CCR
• Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze guvernul
• Unde mai spionează China
• CCR a decis: Ordonanța SAFE este constituțională. Conflictul constituțional Parlament-Guvern pe SAFE se judecă în 10 iunie

După mutarea lui la cele veșnice, Întâistătătorul Bisericii mele, în care m-am botezat, a devenit Preafericitul Daniel.

Complet diferit.

Părea că nu sunt punți către el, că e rece și distant, și că e o poartă închisă. Viața mi-a arătat însă cât de mult m-am înșelat.

Patriarhul Daniel este unul dintre cei mai erudiți intelectuali ai României, unul dintre cei mai profunzi  lideri, omul căruia i-aș încredința oricând țara, și strategul care planifică totul cu ani înainte.

Capacitatea sa intelectuală strivește. Sunt mulți cei care mi-au povestit că poate vorbi ore întregi despre curentele filozofice și despre revoluțiile făcute de Spinoza sau de Pico della Mirandola.

În cifre, mandatul de Patriarh al Preafericirii sale Daniel arată așa: 30 de sfinți canonizați, 100.000 de copii salvați de la abandonul școlar prin programul Alege Şcoala!, 150 de milioane de euro cheltuite în activităţile şi programele social-filantropice implementate de Biserică, mii de vieți salvate cu cei 12.000 de litri de sânge recoltați prin campania inițiată de Preafericirea Sa, Donează sânge! Salvează o viaţă! și milioane de oameni la care cuvântul lui Dumnezeu a ajuns prin televiziunea, radioul și publicațiile grupului de presă Trinitas.

Dar dincolo de cifre, este un OM. Sub chipul uneori rece, prea des serios și prea rar zâmbitor, stă ascunsă o personalitate puternică, dar vulnerabilă la suferințele altora, și de cele mai multe ori însingurată.

În camera sa, în care tronează o icoană cu Sfânta Parascheva, de care Patriarhul se simte apropiat într-un fel aparte, la capătul fiecărei zile în care este omagiat, adulat, decorat, gratulat, căutat, înconjurat de zeci de oameni, rămâne un om cu el însuși, iar singurătatea celui care păstorește milioane de oameni este cu atât mai abisală cu cât el înțelege cât de dihotomică este puterea pe care o are.

Există un Patriarh secret despre care am scris în numărul revistei Q Magazine dedicat unui deceniu de conducere a Bisericii Ortodoxe Române. Un Patriarh necunoscut cu mult mai bun decât vrea să se știe, pentru că Părintele Daniel refuză orice mediatizare a binelui pe care îl înfăptuiește motivând că abia atunci, când devine public, și-ar pierde valoarea spirituală pe care o are fiecare gest.

Ceea ce îi putem reproșa este că ridicând aceste ziduri ale smereniei, riscă, uneori, să fie perceput greșit. Însă noi, cei puțini care am avut privilegiul să îl cunoaștem, știm ce om fundamental pentru vremurile acestea de confuzie este Patriarhul Daniel, preocupat mai mult să țină instituția Domnului puternică, decât să fie comercial.

La finalul acestui an, al Centenarului, singurul lider al acestei țări care își poate trece în dreptul numelui o realizare importantă este Patriarhul Daniel.

El ne dăruiește o Catedrală sub acoperișul și simbolul căreia putem aspira la unitatea națională, fiind singurul proiect pragmatic și tangibil al anului 2018.

Este omul care, asemeni eroilor din istorie, va lăsa ceva în urma lui peren.

Patriarhul Daniel poate că nu este omul zâmbetelor și al cordialității, dar ce bine că este omul Valorilor și al faptelor mari!

Mă rog pentru sănătatea Preafericirii Sale și pentru ca Dumnezeu să sprijine fiecare proiect al său, pentru că Patriarhul Daniel va rămâne în sufletele noastre nu pentru ceea ce ia, ci pentru ceea ce dă. Rămâne să deschidem ochii și să vedem nemărginita lui generozitate. Rămâne să nu fim orbi!