O inițiativă care ar avea rolul dinamizării pieței de turism din România prin atragerea turiștilor tineri, care pot asigura, așa cum au spus inițiatorii, două generații de vizitatori ai țării noastre.
Lansarea clusterului de turism dedicat tinerilor a avut loc în prezenţa Secretarului General al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Taleb Rifai, înalţi oficiali ai Guvernului României, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale.
“Acest proiect a intrat în atenția mea încă din luna martie. Sunt un susţinător al parteneriatului public privat şi văd în acest cluster un exemplu de parteneriat care trebuie să aibă ca prioritate atragerea de finanţări pentru start-up-urile din domeniu, pentru că dacă vrem o dinamică în turism, avem nevoie de IMM-uri. Vreau să cred că această iniţiativă va reprezenta motorul înfiinţării unor clustere similare în Europa şi de ce nu un model de bune practici în lume”, a declarat Florin Nicolae Jianu, ministru pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.
“Rolul acestui cluster de turism de tineret este să adune la aceeaşi masă instituţii de stat, companii private şi organisme internaţionale care au un interes comun în promovarea turismului de tineret în România. Sunt entuziasmat şi bucuros să lansez acest cluster şi sper să fie unul de succes. Este adevarat ca tinerii cheltuiesc mai puţin intr-o călătorie, însă călătoresc mai des şi în grupuri mai mari, iar mesajele lor răspândite pe reţelele de socializare în străinătate pot aduce un plus de promovare gratuită României, aşa că turismul de tineret este o nişă pe care cred că ţara noastră trebuie să o valorifice mai mult, aşa cum a propus şi OMT în Masterplan-ul de promovare a României” a declarat Răzvan Pascu, fondator al clusterului în turism dedicat tinerilor.
Organizația Mondială a Turismului: România este viitorul turismului
Viitorul turismului se află în țări precum România, stat care reprezintă o stea în creștere, autentică și cu potențial de dezvoltare, a afirmat, joi, secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului, Taleb Rifai, la conferința de lansare a primului cluster de turism pentru tineret.
“Credem în viitorul României în ceea ce privește turismul și inovarea. România este viitorul, este o țară dinamică, o stea în creștere, autentică, dar mai presus de toate nu a devenit un muzeu. Europa trimite și primește circa 55% din turiștii înregistrați la nivel mondial, dar capacitatea de inovare nu mai este la fel de puternică. În România, vedem că accentul este pus pe tineret și inovație”, a spus Taleb Rifai.
În 2013, la nivel mondial, s-au înregistrat 1,1 miliarde de turiști, care au generat circa 1,4 trilioane de dolari. Conform statisticilor OMT, turismul este a treia industrie a lumii ca număr de locuri de muncă generate.
“Călătorii tineri vor schimba lumea de mâine. Tinerii au curajul să călătorească în locuri în care alții nu îndrăznesc să meargă și asta înseamnă că ei generează profit pentru acele destinații în care călătoresc. În prezent, 25% din cele 1,1 miliarde de turiști sunt tineri. Până în anul 2020, estimăm că segmentul tinerilor cu vârste sub 19 ani care vor călători în lume va fi de 350 de milioane. Sunt recunoscător autorităților de la București că au avut inițiativa să aducă împreună turismul, tinerii și clusterele”, a subliniat Taleb Rifai.
“România poate fi primul exemplu ca destinație de atracție a tinerilor prin acest tip de clustere, nișa de turism pentru tineri fiind una pe care punem un accent deosebit. Prin atragerea și fidelizarea turiștilor tineri ne putem asigura cel puțin două generații de turiști, putem crește incoming-ul”, a completat, la rândul său, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Jianu.
Infrastructură și inovare
Clusterele de turism dedicate tinerele ar avea șansa să obțină finanțări pentru investiții pornind de la infrastructură, până la profesionalizarea angajaților în domeniu și inovare/ cercetare.
Din fondurile europene pot fi accesate fonduri din mai multe axe de finanțare: Programul Oerațional de competitivitate- pentru invocare și cercetare, Programul Operațional Regional – pentru infrastructura locală și Programul Operațional Capital Uman.
Prezent și el la eveniment, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat că cel puțin în ceea ce privește Bucureștiul, administrația locală încearcă să asigure partea de infrastructură, dar a cerut, pe de o parte ca taxele și impozitele să revină autorităților locale într-o cotă cât mai mare și, pe de altă parte, profesionalizarea angajaților din serviciile hoteliere. “Din 1990 am tot auzit despre intenția de a se face o școală de servicii hoteliere. Atunci, acei entuziaști avea 40 de ani. Au mai trecut 24 de ani și tot nu avem o școală hotelieră. Vreau să o facem. Am găsit înțelegerea unui ministru, în sfârșit. Avem nevoie de oameni care sunt pregătiți. Avem nevoie de servicii de calitate, nu doar de hoteluri”, a subliniat Sorin Oprescu.
Clusterele de turism pentru tineri au ca target persoanele cuprinse între 20 și 32 de ani, dar conceptul poate fi extins și la segmentul tinerilor între 16 și 19 ani.













































