Direcția Națională Anticorupție a fost acuzată de presiuni pentru ticluirea unui denunț împotriva fostei președinte a Tribunalului Timiș.
- Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
- „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
- Arestări după incidentul de la Spitalul „Sf. Pantelimon”
Comisarul Gabriel Furcea, fost șef al PTF Moravița, a dezvăluit – potrivit impactpress – în plină ședință publică, la Tribunalul Timiș, că i s-a cerut să facă un denunț penal împotriva judecătoarei Adriana Stoicescu. Denunțul pe care Furcea ar fi trebuit să-l facă împotriva fostei președinte a Tribunalului TImiș la solicitarea DNA l-ar fi ajutat să scape de toate acuzațiile și să se bucure de libertate alături de familie.
„Când nu mai aveam interdicția de a desfășura profesia, ne-am întors, în decembrie 2016, la dispoziție, lucrând la sediul inspectoratului. De prin luna aprilie nu s-a mai prelungit nici controlul judiciar, iar după expirarea acestei măsuri, undeva prin aprilie- mai- iunie 2017, am fost contactat de un ofițer de la Serviciul Judetean Anticoruptie Timis.
Când ne-am întâlnit, acesta mi-a spus că știe prin ce am trecut, și că sunt la București niște oameni care vor să discute cu mine.
Am spus că sunt de acord și, a doua zi, am plecat noaptea, pentru a fi acolo, dimineață. Nu știam unde merg și am văzut că sunt la DNA, structura centrală.
Jos ne-a intampinat un ofițer de poliție, care s-a prezentat a fi comisar șef Crăciun Viorel. Am intrat apoi în biroul unui procuror, acesta spunând că este Gheorghe Popovici. El mi-a spus că știe prin ce am trecut și că trebuie reglementăm aceste aspecte. După ce am povestit 5-6 minute, m-a întrerupt și mi-a spus că îl interesează în mod expres doamna judecător Adriana Stoicescu.
Efectiv am rămas blocat. Din nou eram pus în situația de a spune aspecte despre care nu știam ce să visez sau imaginez. Dacă trebuie sa fie spusă o poveste, măcar să existe un sâmbure de adevăr.
Încercând să mî intimideze, Popovici m-a trimis în biroul lui Crăciun Viorel pentru a fi audiat ca martor. Am scris olograf declarația. Când a văzut că nu scriu după dictare – am scris că și eu m-aș fi arestat, după acele povești din referatul de arestare –, mi-a spus să ies afară.
Între timp, au mai fost și alte tentative ale acestor persoane din cadrul DNA. M-au mai chemat de două ori, iar cea mai vie dovadă e ca mi-au dat banii de transport în contul personal”, a declarat polițistul Gabriel Furcea, sub jurământ.
Ca fost polițist judiciarist, stia foarte bine că învinuirea calomnioasă făcută prin denunț sau plângere se pedepsește cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
În urmă cu doi ani, Gabriel Furcea a sesizat Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) din cauza presiunilor la care a fost supus pentru denunțarea în fals a judecătoarei Adriana Stoicescu. Nu a fost niciodată chemat la audieri.
Gheorghe Popovici, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, a fost delegat procuror-șef al Sectiei de combatere a coruptiei din DNA, având mandat în perioada 20 septembrie 2018 – 19 martie 2019.
Magistratul a instrumentat dosare precum cel al Alinei Mihaela Bica, fostul procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), al lui Cristian Victor Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4 Bucuresti, condamnat la 4 ani închisoare în dosarul „Colectiv“.
De asemenea, a lucrat și în dosarul în care fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, fostul șef al SIPI Constanța, Florin Dan Secăreanu, și fostul șef al Autorității Naționale a Vămilor, Viorel Comăniță au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare.
Judecătoarea Adriana Stoicescu a postat pe pagina de Facebook un foarte scurt mesaj: „Și voi urma toate căile legale…”.
Judecătoarea este cunoscută pentru opiniile critice la adresa slăbiciunilor din sistemul de Justiție, pentru credința sa în Dumnezeu și pentru verticalitate și pentru curajul de a devoala neregulile.
Vă prezentăm ultima postare critică la adresa legilor Justiției publicată de Adriana Stoicescu la data de 23 iulie.
„După ce au trecut pe la stăpâni, prin alte galaxii, pe la extratereștrii experți in cauzele de fond funciar și furturi de găini, proiectele de modificare a legilor justiției ajung la fraierii cărora li se adresează. Probabil pentru puncte de vedere. Decât că adrisanții sunt, în mare parte, în concediu. Dar, ăsta e scopul. Ministerul se preface că ne consultă, noi trebuie să muncim ca proștii, cu scheme înjumătățite, cu oamenii claie peste grămadă în săli ca niște cuptoare, în timp ce unele instanțe norocoase, cu înalți reprezentanți (vineri, imparțiali judecători, luni, vajnici secretari de stat, trimiși de partidul cu care NU aveau nicio treaba, în capitală, acolo unde se împart banii), își văd liniștite de huzureală.”.













































