Contribuţia la Pilonul II de pensii a ajuns la 5,1% în 2016 şi 2017 şi a scăzut la 3,75% în 2018.
Economie

Dezvăluiri în Parlament: Pierderi masive la Pilonul II de Pensii

Nerespectarea Legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat a generat în 10 ani pierderi mari pentru românii care cotizează la Pilonul II de Pensii.

Citește și: Bilanțul guvernării PSD în cifre: 35 de realizări în 3 luni

Legea prevedea o creştere a contribuţiei virate către Pilonul II de la 2% din venitul brut în 2008 la 6% în 2016, conform unei prezentări susţinute marţi de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) în Comisia economică din Senat.

După mai multe întârzieri, contribuţia a ajuns la 5,1% în 2016 şi 2017 şi a scăzut la 3,75% în 2018.

”Din cauza nerespectării legii, românii au acum, după 10 ani de Pilon II, sume cu 12,9% mai mici în contul personal decât ar fi avut dacă legea ar fi fost respectată. Impactul la nivelul Pilonului II este de 1,1 miliarde de euro – contribuţii nevirate”, se arată în prezentarea citată de news.ro.

APAPR a subliniat că 92% din activele de circa 9 miliarde euro ale Pilonului II sunt investite în economia românească, iar 75% din active sunt investite în obligaţiuni şi piaţă monetară.

Citește și: Pilonul II se schimbă. Ce se întâmplă cu pensiile românilor

”Totalul activelor administrate a ajuns la 41,7 miliarde lei în februarie 2018. Din această sumă, 7,2 miliarde lei (1,5 miliarde euro) reprezintă câştigul net obţinut de participanţi prin investirea banilor lor”, se arată în prezentare.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, face apel la calm: “Nu, nu este cazul să fie cineva îngrijorat de acest lucru. Nu a fost încălcată legea, s-a făcut o excepţie, o derogare. (…) Noi, odată ce ne-am angajat să transferăm acele procente către Pilonul II, s-au luat în calcul nişte randamente. Deci, nu putem să văduvim Pilonul II de sumele respective, pentru faptul că guvernele care au fost de-a lungul timpului nu au alocat acele sume. Nu este niciun risc pentru cei care sunt la Pilonul II să aibă pensiile diminuate. În niciun caz. Este o obligaţie legală. Chiar dacă un guvern ar putea să facă o astfel de năzbâtie, oamenii câştigă în instanţă fără niciun fel de problemă. Atât timp cât noi ne-am angajat ca stat, acest angajament există şi nu ai cum să îl laşi pe om să nu primească întreaga sumă pe care s-a contat”, a declarat Teodorovici, conform agerpres.ro.

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top