Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, vineri, percheziţii la sediul unei instituţii publice situate în municipiul Timişoara, se arată într-un comunicat de presă.
- România intră în era comunicațiilor cuantice
- AFT, companie românească, arată cum putea fi interceptată drona care a explodat în Portul Constanța. MApN are sistemul care ne-ar putea apăra aici, dar îl ignoră, preferând să dea banii altor state
- Guvernul României: Ucrainenii au pierdut controlul asupra a patru drone. Una dintre ele este cea care a explodat în Portul Constanța
- În România, contrabanda cu țigări și produsele contrafăcute ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro
- Primul vaccin creat de inteligența artificială
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție.
În cursul zilei de 08 aprilie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice situate în municipiul Timișoara.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, se arată în comunicatul remis de DNA.
Percheziţiile au loc sediul Primăriei din Timişoara într-un dosar în care se investighează situaţia lipsei achiziţionării certificatelor pentru emisiile de gaze de seră de către Colterm SA.
Potrivit pressalert, procurorii DNA fac percheziții în biroul viceprimarului Ruben Lațcău.















































