Update 2.50 Două persoane au fost ucise, inclusiv cel care, se pare, l-ar fi împușcat pe Donald Trump, informează Washington Post.
Fostul președinte George W. Bush și soția sa au transmis un mesaj de solidaritate cu Donald Trump, exprimând gratitudine către ofițerii de protecție care au reacționat în aceste împrejurări. Lor li s-au adăugat cu mesaje de susținere și de condamnare a acestui atac odios mai mulți congresmeni, din ambele tabere politice.
Și ambasadorul român la Washington, Andrei Muraru, a transmis prin intermediul rețelei X: „Tentativa de asasinat împotriva fostului președinte Trump este șocantă – ne rugăm pentru siguranța lui și îi dorim lui și celor care au fost răniți în incidentul din Pennsylvania însănătoșire grabnică. Violența motivată politic nu îşi are locul într-o societate democratică, nu trebuie folosită și întotdeauna condamnată.”
Fostul președinte Bill Clinton și soția sa au transmis într-o comunicare prin intermediul rețelei X că „sunt recunoscători pentru faptul că Donald Trump este bine” și că violența nu are ce să caute în America. De asemenea, cei doi au exprimat gratitudinea pentru ofițerii Secret Service.
Fostul procuror general William Barr a reacționat după incidentul de la mitingul din Pennsylvania, condamnând democrații care l-au etichetat pe fostul președinte drept „amenințare existențială pentru democrație”. „Democrații trebuie să înceteze acuzațiile lor extrem de iresponsabile despre Trump potrivit cărora ar fi o amenințare existențială pentru democrație. Nu este”, a spus Barr.
Michelle Henry, procuror general al Pennsylvania a declarat că forțele de ordine locale cooperează cu anchetatorii federali după tentativa de împușcare a lui Trump. „Sunt realmente uluit de acest act de violență care nu-și are locul în Commonwealth sau oriunde altundeva,” a spus Henry. „Gândurile mele sunt spre familiile care vor rămâne afectate pentru totdeauna de acest act atroce. Sper în recuperarea cât mai rapidă a președintelui Trump.”
Știrea inițială. Fostul preşedinte Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu sânge vizibil la urechea dreaptă, după ce s-au auzit mai multe focuri de armă, scriu AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
- PSD asigură că moțiunea va trece. Parlamentarii PNL, USR și UDMR vor fi prezenți, dar nu vor vota
- Ana Blandiana și Zbigniew Herbert, între destin și premiu
- „Criminalitatea este în creștere în întreaga UE, iar în multe privințe are chip de copil”
- Proiectul Neptun Deep: încep lucrările de instalare a conductei de gaze în Marea Neagră
- Va fi Chivu al treilea „Mag”, după Herrera și Mourinho?
Donald Trump, care tocmai îşi începuse discursul, a fost imediat doborât la pământ de agenţii Secret Service. După câteva clipe, s-a ridicat, înconjurat de agenţii care l-au escortat de la scenă până la maşina lui. El şi-a ridicat pumnul în aer, sfidător, în aplauzele susţinătorilor săi.

„Am văzut mulţi oameni aruncându-se la pământ, părând confuzi. Am auzit focurile de armă, a sunat ca ceva între petarde şi un pistol de calibru mic”, a declarat pentru AFP la faţa locului un simpatizant, John Yeykal.
Din public au izbucnit strigăte de groază. După câteva clipe, Donald Trump s-a ridicat, cu părul în dezordine şi fără şapca sa roşie, înconjurat de agenţi. “Lăsaţi-mă să-mi iau pantofii”, a fost auzit el spunându-le.
Apoi el a fost escortat de pe estradă la maşina sa, ridicând pumnul în aer de mai multe ori sfidător, în aplauzele susţinătorilor săi.
CNN l-a citat pe Steven Cheung, purtător de cuvânt al fostului președinte, care a precizat că Trump este în afara oricărui pericol, că a fost consultat medical în cel mai apropiat spital și că se simte bine.
Totodată, fostul președinte a transmis mulțumiri agenților Secret Service care au intervenit prompt și i-au acordat toate măsurile necesare în acest caz.
A fost ultimul miting al lui Donald Trump înainte de Convenţia republicană unde urmează să fie nominalizat oficial drept candidat al Partidului Republican în faţa preşedintelui democrat în exerciţiu, Joe Biden, la alegerile din noiembrie.
Deocamdată nu se știe ce anume a provocat rănirea lui Trump, însă pe rețelele sociale circulă și versiunea unei tentative de asasinat.
Preşedintele Biden a fost informat despre situaţie, a anunţat Casa Albă.
Consecinţele acestui eveniment asupra campaniei sunt deocamdată incalculabile.












































