Donald Trump: Am ordonat forțelor armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra unor ținte asociate cu arsenalul de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad
Actual

Donald Trump a ordonat atacul. Război cu Siria

SUA, Marea Britanie și Franța au atacat Siria. Președintele Donald Trump a ordonat forțelor armate să efectueze atacuri „țintite” asupra Siriei. Este al doilea atac al SUA asupra Siriei în ultimul an.

Donald Trump a justificat acțiunea prin faptul că nu poate închide ochii la atacul sălbatic pe care președintele Bashar al-Assad l-a ordonat asupra propriului popor lipsit de apărare.

„Am ordonat forțelor armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra unor ținte asociate cu arsenalul de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad. Răspunsul combinat american, britanic și francez la aceste atrocități va include toate instrumentele puterii noastre naționale – militare, economice și diplomatice.”, a anunțat Donald Trump la Casa Albă. Acesta a subliniat că atacurile vor continua până când folosirea armelor chimice de către regimul Assad ca înceta și că scopul campaniei este să „determine o descurajare fermă a producerii, proliferării și folosirii armelor chimice”.

Premierul britanic Theresa May a anunțat într-un comunicat că a autorizat forțele armate britanice să întreprindă atacuri punctuale, dar coordonate pentru „a diminua capacitățile regimului sirian în materie de arme chimice și pentru a descuraja folosirea lor”.

PM's statement on Syria

The Prime Minister Theresa May has made a statement on Syria: https://www.gov.uk/government/news/pm-statement-on-syria-14-april-2018

Posted by UK Prime Minister on Friday, April 13, 2018

 

La rândul său, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că ţara sa participă la operaţiunea în curs alături de SUA şi Regatul Unit, precizând că loviturile țintesc „capacităţile regimului sirian ce permit producerea şi folosirea de arme chimice”. „Nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimce”, a explicat preşedintele francez, într-un comunicat.

Acesta este al doilea atac american asupra teritoriului Siriei în decurs de un an. Precedentul atac, care a vizat o bază aeriană siriană, a avut loc la 7 aprilie 2017 și a intervenit tot după acuzații că regimul sirian ar fi folosit arme chimice în lupta sa cu rebelii. Atunci, Statele Unite au atacat cu rachete Tomahawk trase de pe nave.

Communiqué de presse du Président de la République sur l'intervention des forces armées francaises en réponse à l'emploi d'armes chimiques en Syrie

Décollage, cette nuit, des forces armées françaises qui interviennent contre l’arsenal chimique clandestin du régime syrien. Déclaration du Président de la République @EmmanuelMacron : www.elysee.fr/communiques-de-presse/article/communique-de-presse-du-president-de-la-republique-sur-l-intervention-des-forces-armees-francaises-en-reponse-a-l-emploi-d-armes-chimiques-en-syrie/

Posted by Élysée – Présidence de la République française on Friday, April 13, 2018

 

Atac cu rachete Tomahawk

Atacul a început la ora 21:00, ora SUA (4:00, ora României) și a durat o oră. Au fost lansate 30 de rachete către Siria, dintre care o treime ar fi fost doborâte. Au fost lovite un centru științific de cercetare din Damasc unde, potrivit americanilor, se dezvoltau arme chimice, dar și biologice, un depozit cu arme chimice de la vest de Homs, unde era depozitat inclusiv gaz sarin, iar o a treia facilitate, din apropierea celei de-a doua ținte, adăpostea un depozit de arme chimice, dar și un centru de comandă.

Potrivit unor oficiali citați de BBC, s-au folosit rachete Tomahawk. Potrivit CNN, care citează surse militare, la atac au participat cel puțin o navă americană poziționată în Marea Roșie, dar și bombardiere de tip B-1. Televiziunea siriană de stat susține că apărarea antiaeriană a doborât mai mult de 12 rachete.

Într-un briefing la Pentagon, secretarul apărării James Mattis a justificat loviturile prin faptul că folosirea armelor chimice de către regimul sirian pune în pericol populația civilă, inclusiv cetățenii străini, iar Constituția americană prevede că cetățenii americani trebuie apărați pretutindeni.

Trump critică Rusia

Noul plan american de atac în Siria nu își va afla însă punctul final tot în noaptea de vineri spre sâmbătă. Președintele american a sugerat că ar putea fi vorba despre o acțiune în mai multe etape, dar a insistat totuși că SUA nu vor rămâne angajate în Siria pe termen nedefinit sub nicio formă. Anterior, el spusese echipei sale de consilieri pe teme de securitate națională că dorește ca trupele americane să plece din Siria în maximum șase luni.

„America nu își dorește o prezență pe termen nedefinit în Siria. Cum și alte națiuni își aduc contribuția, așteptăm cu nerăbdarea ziua în care ne vom aduce luptătorii acasă”, a spus Trump. El le-a spus concetățenilor că SUA nu pot „curăța lumea de rău și nici nu pot acționa peste tot unde există tiranie”. A adăugat că Orientul Mijlociu este un „loc cu mari probleme”. „Încercăm să-l facem mai bun, dar este un loc cu mari probleme. SUA vor fi un partener și un prieten. Însă soarta regiunii stă în mâinile propriului popor”, a insistat șeful Casei Albe.

Pe de altă parte, în alocuțiunea prin care s-a adresat americanilor, Trump a criticat sprijinul Rusiei pentru regimul Assad spunând că Moscova trebuie să decidă dacă va continua pe această „cărare întunecată”. De asemenea, Trump a reamintit că Rusia promisese în 2013 că va garanta eliminarea arsenalului de arme chimice al Siriei.

Reacția Moscovei

Prima reacție a Moscovei după lansarea atacului a venit din partea ambasadorului rus în Statele Unite, Antaoli Antonov. El a postat pe Facebook un comunicat în care acuză Vestul de aplicarea unui „scenariu pregătit dinainte” și avertizează că vor fi „consecințe”, iar responsabilitatea pentru aceste consecințe vor reveni exclusiv Washingtonului, Londrei și Parisului. „Insultarea președintelui Rusiei este inacceptabilă și inadmisibilă”, a scris Antonov. „SUA nu au niciun drept moral de a învinovăți alte țări” din moment ce Washingtonul dispune, la rândul său, de un amplu arsenal de arme chimice, a afirmat ambasadorul.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top