Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis amânarea dosarului privind privatizarea frauduloasă a Institutului pentru Cercetări Alimentare pentru marți, după 11 ore de audieri în care au respins peste 40 de cereri venite din partea avocaţilor, dar şi audierea a 14 martori propuşi de apărare.

Intern

Dosarul ICA. Voiculescu: Dacă mă condamnă, îmi iau hainele și mă duc

În prima instanță, Dan Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

La ieşirea din sală de judecată omul de afaceri a precizat că, în cazul în care va fi condamnat, îşi va lua hainele şi se va duce în arest. El a spus că este dezamăgit de faptul că „foarte mulţi oameni se bucură când cineva e într-o dificultate”, fie din invidie, fie din „motive de concurenţă”. „Dacă e ultimul cuvânt, ultimul cuvânt l-am cam spus. Dacă e vorba de o condamnare, îmi iau hainele şi mă duc, nici o problemă. (…) În România e foarte rău că ne bucurăm de răul altora. Poate ar fi momentul, dacă scăpăm şi de Băsescu, în noiembrie, să ne bucurăm de bucuriile altora”, a comentat afaceristul. De asemenea, Voiculescu a criticat din nou expertiza privind daunele în dosarul „ICA”, acuzând faptul că prejudiciul a fost evaluat la nivelul anului 2008, „an de vârf, de boom”, ajungându-se la o sumă „aberantă”, de 60 de milioane de euro, pe baza analizei unui „salariat DNA”.

Instanța a respins cererea de recuzare a completului depusă de avocații lui Dan Voiculescu, dar și solicitarea de audiere a lui Traian Băsescu, Ilie Sârbu, Dacian Cioloș și Daniel Constantin în acest dosar.

Avocaţii inculpaţilor au cerut un nou termen pentru concluzii finale, chiar dacă acel termen ar fi marţi. Motivul invocat a fost vremea caniculară. ”Suntem aici de zece ore, este cod de caniculă, a fost depăşit indicele de confort termic”, a spus avocatul unuia dintre inculpaţi. Instanţa a respins solicitarea de audiere a Cameliei şi a Corinei Voiculescu făcută de avocatul Gheorghiţă Mateuţ. Apărătorul a insistat în faţa judecătorilor pentru sesizarea Curţii Europene de Justiţie cu privire la în privinţa cererii sale de schimbare a încadrării lui Dan Voiculescu de la spălare de bani la tăinuire. În efortul de a fi cât mai convingător, avocatul a folosit un citat chiar din teza de doctorat a judecătoarei Camelia Bogdan. Mateuţ a susţinut că dreptul intern nu e clar în ceea ce a ce priveşte spălarea de bani.

În acest caz, Dan Voiculescu este acuzat că ar fi cumpărat mai multe hectare ce aparţineau ICA la un preţ subevaluat. Omul de afaceri a fost condamnat deja la 5 ani de închisoare în acest caz, dar a făcut recurs. Astăzi ar putea fi ultimul termen în acest dosar.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top