El este…

Eroul acestei campanii electorale, care a început deja, va fi Dacian Cioloş.

Va fi o campanie în care Cioloş nu va candida, dar va fi transformat de media mainstream şi de postaci în etalonul politicii româneşti, în idealul spre care trebuie să tânjească toţi politicienii, în acel „cu totul Altcineva” decât clasa politică „ticăloasă şi coruptă” pe care o avem.

Şi, trebuie să recunoaştem: Dacian Julien Cioloş este candidatul perfect pentru zeificare. Chiar începând cu numele: Dacian, nume românesc (nu şi creştinesc! deci nu va risca să deranjeze minţile liber cugetătoare cu chestii onomastice), alături de Julien, nume european, franţuzesc. Chiar şi Cioloş este perfect: nu e cu „escu”, e scandabil, se pretează şi la un alint hipsteresco-jurnalistic de genul: „Ciolo”.

Profesional? Este idealul oricărei aspiraţii româneşti standard: copilul „de la ţară”, crescut şi iubit de bunici, care ajunge inginer, munceşte în străinătate, ajunge chiar comisar european pe acolo şi apoi se întoarce în ţară să conducă frâiele ţării.

E ardelean: mitul românului mai altfel, care încă funcţionează printre regăţeni. E şi franţuz prin alianţă: mitul occidentalului.

E tot ceea ce nu e politicianul român, standard: e modest, merge cu avionul alături de popor, nu e demagog, poate că ştie să şi pedaleze (nu l-am văzut, dar dacă aş fi consilierul său de imagine, aş cere imediat să fie „asezonat” cu o bicicletă cu care să parcurgă Calea Victoriei în următoarele zile de toamnă blândă).

Deci cum să nu fii vrăjit de Cioloş? Cum să nu te gândeşti că… merită, domnule, încrederea ta? 

Mai ales a ta, a celui dezamăgit de Klaus Iohannis, pe care în magia aia din noiembrie 2014 l-ai văzut ca fiind noul Carol I, neamţul salvator, omul care tace şi face, Primarul unei Românii care va fi ca Sibiul din Carpaţi…

Cioloş nu vine contra lui Dragnea. Cioloş îngroapă pe Iohannis. Şi nici nu este dificil: Iohannis este un 0, chiar dacă – după cum vedem în parodia asta cu „proiectul de ţară”, este un 0 care încearcă să răspundă totuşi văditei ameninţări de imagine.

Însă Cioloş va avea o imagine construită contra „foştilor”.

Şi vedeţi cum „coincid” lucrurile. Oprea, personajul cel mai fetid din politica românească este acuzat de omor (o absurditate) forţându-se astfel Senatul să refuze urmărirea lui penală (Senat care dăduse aviz favorabil în cazul Oprea pentru mult mai reala acuzaţie de abuz în serviciu). Cu ajutorul presei şi elementelor agit-prop, această „sfidare a justiţiei” devine subiect de „dramă naţională”, în care nu mai contează absurdul acuzaţiei ci urâţenia morală a lui Gabriel Oprea.

În acelaşi interval de timp, Cioloş merge „cu poporul” în avion, se laudă cu realizările guvernării sale (iar Parlamentul este ţinut de presă într-un offf-side etic, ca să nu răspundă) şi…. dă lecţii de patriotism, care e ceva… mă înţelegi? în acelaşi timp etno şi interior. Atât de interior încât …(N.B. Lecţia de patriotism vine în urma unui duel oratoric cu… Dragnea. Când ştii să îţi alegi bine adversarii, vei fi tot timpul erou.)

Cioloş, dacă vremurile geopolitice vor fi prielnice lui, va fi viitorul preşedinte al României. Un preşedinte pentru liniştea noastră dar şi pentru liniştea hegemonilor, care vor ca România să nu strice frontul, ca „nedemocraţii” ăia din grupul de la Vişegrad…

Dar dacă, prin absurd, Trump ajunge preşedinte al SUA, Le Pen preşedinte a Franţei, „vişegrădenii” strâng în chingi Comisia Europeană şi Turcia mai dă drumul la vreun milion de migratori, atunci Dacian Cioloş nu va mai fi…

Alegerile din SUA sunt mai importante pentru România decât cele din ţară.