Eliminarea „pensiilor speciale” ale parlamentarilor, un act populist și neconstituțional

Asemenea găinii din povestea „Punguța cu doi bani”, care a făcut o mărgică și a cotcodăcit de a înnebunit lumea zile în șir, Parlamentul României, în unanimitate (cu excepția onorabilă a UDMR), a adoptat o lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, pe care toate partidele vor să și-o treacă la capitolul marilor realizări. „Promisiune îndeplinită!” – strigă care mai de care pe rețelele sociale.

1.38%

Din totalul sumelor alocate pentru plata acestor pensii s-a redus…1,38%. Bani care nici măcar nu vor merge pentru a mări pensiile nesimțit de mici (oricum nu ar ajunge nici pe o măsea), ci pentru a plăti împrumuturile nesimțit de mari ale Guvernului Cîțu/Iohannis.

Asta nu este doar o simplă bătaie de joc. Este o insultă la adresa inteligenței cetățenilor români.

Faptul mai devoalează felul în care parlamentarii se văd pe sine și Parlamentul ca instituție.

Pe de-o parte, actualii membri ai Parlamentului nu au nevoie de pensii speciale. Ei își umplu buzunarele pentru șapte vieți până să ajungă la pensie. Locurile în Parlament, adesea, se cumpără și apoi investiția se amortizează prin metode mai mult sau mai puțin transparente, asigurând un profit substanțial, la rândul său producător de dividende. Față de acesta o pensie de cel mult zece mii de lei este o glumă pentru fraieri.

Pe de altă parte, pentru aceiași parlamentari, în afară de a fi o mașină de mulgere a averii statului, Parlamentul nu este decât locul în care se consumă un ritual democratic fără vreo legătură cu realitatea unei democrații liberale care trebuie să aibă în centrul său echilibrul puterilor.

Puțin le pasă lor de raportul între statutul membrilor puterii legislative și ai celei judecătorești. Habar nu au că regimul pensiilor face parte din statutul instituției și nu din privilegiile personale. Nici prin cap nu le trece, că reducând doar veniturile unora, echilibrul instituțional se strică în termeni reali.

Deloc nu îi procupă dacă pensiile speciale ale magistraților sau ale militarilor sunt justificate sau nu. Și acestea, da, sunt justificate. Ei nu se ating, însă, de ele nu întrucât le consideră corecte, ci doar pentru că le este frică de magistrați și militari. Lăsându-le acestora pensiile speciale speră să îi mituiască sub acoperire legală și să le cumpere îngăduința.

În ceea ce îi privește pe ei înșiși, deprecierea statutului lor în raport cu cel al reprezentanților puterii executive și judecătorești, nu este percepută ca o înjosire a Parlamentului, forul suprem de reprezentare a poporului, ci doar ca un mic pas înapoi făcut pe terenul intereselor personale, care urmează a fi recuperat cu supra de măsură prin metode neortodoxe; praf aruncat în ochii „prostimii”.

Neștiind pe ce lume sunt și repetând în neștire mantra „contributivității”, acești parlamentari nu înțeleg că și așa zisele pensii speciale tot rezultatul unui tip de contributivitate sunt. Este contributivitatea la binele public consecutiv renunțării la câștiguri care ar fi putut fi obținute prin cumulul altor activități lucrative (inclusiv în consilii de administrație) cu cele provenite din exercitarea funcției de parlamentar. Cu alte cuvinte, este vorba despre compensarea prin pensie a unor pierderi cu reflectare în nivelul contributivității directe, impuse și acceptate pe perioada mandatului parlamentar.

Iată de ce, corect ar fi fost, ca odată cu eliminarea pensiilor speciale, să se elimine și toate restricțiile legale privind cumulul activității de parlamentar cu alte activități remunerate. Nu de alta, dar pentru că o asemenea discriminare, nemaiputând fi corectată, nu se mai justifică.

Bomboana pe această nouă colivă constituțională, o reprezintă, însă, uluitoarea prevedere potrivit căreia, la intrarea în vigoare a legii, plata pensiilor care au fost deja stabilite și acordate, va înceta. Prin urmare, nu dreptul încetează, ci plata.

Dacă ar fi fost desființat un drept câștigat s-ar fi putut reproșa că legea retroactivează și, deci, este neconstituțională. Peneliștii și useriștii-plusiști, însă, „e dăștepți”. Ei au inventat dreptul care nu are mijloace de exercitare.

Căci „plata” este modalitate de stingere a obligației prin executare. Orice drept subiectiv, inclusiv cel la pensie, se definește ca aptitudine a titularului său de a cere altcuiva să dea, să facă sau să nu facă ceva. Acest altcineva este debitorul, titular al obligației corelative dreptului; căci orice drept are o obligație corelativă, și orice creditor are un debitor. Ei bine, acestui debitor (statul) i se spune acum că nu trebuie să își execute obligația, lăsându-l pe creditor cu un drept imposibil de exercitat. Încălcarea obligației nu mai atrage nici o răspundere.

Și asta se cheamă securitate juridică, stat de drept, certitudine a raporturilor juridice legiferate, predictibilitatea legislativă, guvernarea legii. Acestea toate fiind valori proclamate și garantate de Constituție.

Avocatul Poporului nu are cum să nu vadă neconstituționalitatea scandaloasă a acestei legi și să nu sesizeze Curtea Constituțională. Problema dacă pensia specială trebuie menținută sau nu, în ce cazuri și în ce limite, trebuie să rămână pe agenda legislativului. Soluționarea ei nu poate avea loc, însă, cu încălcarea Constituției și logicii aflate la temelia ordinii noastre de drept.

Asemenea formule populiste, mai devreme sau mai târziu, se răzbună. Și când o fac, explodează chiar în fața celor ce s-au bucurat de ele; fie ei politicieni sau alegători turmentați.