Emil Hurezeanu – un virtuoz al jurnalisticii

Tocmai de aceea beneficiara bursei Herder, Ana Blandiana l-a propus să plece la Viena conform cutumei herderiene

De care spre pildă au profitat şi Nichita Stănescu, Corneliu Vadim Tudor şi regretatul critic pierit prematur, Mircea Scarlat. Numai că el nu s-a mai întors. A ajuns la Europa liberă. Unde, observat cu atenţie, a avut o evoluţie excelentă. S-a specializat în politică externă, studiind şi în SUA. Posibilul poet glorios, fostul avocet vremelnic, a devenit un redutabil tânăr analist de politică internaţională şi românească anticomunistă. Multă lume îl asculta la Europa liberă. Uimea prin cunoştinşele lui, prospeţimea lor şi articularea ideilor. Era un comentator care însă nu neglija nici politica internă a “regimului de la Bucureşti”, cum îi ziceau cei de la E.L.

După evenimentele din decembrie 89 şi mutarea Europei Libere la Praga a plecat la Deutche Welle. Apoi s-a reptriat. A lucrat în branşă, a consiliat preşedinşi, premieri, a realizat emisiuni TV notabile. A avut şi continuă să aibă un spirit viu, o curiozitate de-a dreptul ştiinţifică depăşind-o pe cea instinctuală, tipic jurnalistică… A condus un timp noua formulă a României Libere, dar nu pe cea de azi, “turturicoida,” aservit cotroceneană… Om de cultură şi politică, jurnalist, om de televiziune, pare a fi – spun asta, fiindcă nu avem o statistică riguroasă – unul dintre cei mai complecşi jurnalişti de la noi. Şi asta, o afirmăm cu oarecare invidie profesională, fiindcă a avut şansa să studieze meticulos meseria la înaltele şcoli americane. Şi, mai ales la timp.

L-am revăzut, şi nu sunt singurul din acest colectiv redacţional care a remarcat faptul, într-un recent interviu, o recentă discuţie cu Mircea Geoană, de o briantă competenţă, unde a dat măsura preţioaselor sale cunoştinţe de politilogie şi politică internaţională. A fost o încântare. Prilej cu care ne-am amintit şi de finul, uitatul, contestatul, bălăcăritul, murdăritul ex-diplomat, târât şi pârât în mahalaua politicii mioritice, Mircea Geoană. Totul, dacă puteţi înţelege, a fost ca-n “Dublul” de Bach. Acela, memorabil interpretat de Menuhin şi Oistrah. Ca să mă înţelegeţi mai bine, vă invit la o audiţie…