Actual

Epidemia de singurătate face victime

Medicii britanici avertizează asupra unui fenomen grav generat de criza COVID-19, „epidemia de singurătate”. Mai mulți oameni au murit singuri în casă, în timpul pandemiei, și au fost descoperiți abia după câteva săptămâni, relatează The Guardian.

„Pandemia de Covid-19 a creat o epidemie de singurătate, nu doar pentru persoanele în vârstă”, a declarat prof. Martin Marshall, șeful Colegiului Regal al Medicilor Generaliști.

Trupurile persoanelor decedate singure în case au fost găsite atât de târziu, încât erau deja în stare avansată de descompunere.

Unele dintre aceste persoane au fost descoperite după ce medicul de familie nu a putut să-i contacteze, cerând poliției să facă verificări.

„Medicii generaliști lucrează pentru a verifica pacienții care sunt vulnerabili, iar voluntarii NHS au făcut o treabă bună pentru a avea grijă de persoanele vulnerabile din comunitățile lor. Dar observăm o creștere a numărului persoanelor care mor în comunitate, de multe ori acasă și deseori din cauza condițiilor care nu au legătură cu Covid-19, cum ar fi stopul cardiac”, a mai spus prof. Marshall.

Dr. Mike Osborn, patolog din Londra spune că există o investigație în curs, care va arăta numărul exact al oamenilor care au murit acasă în timpul restricțiilor, unii dintre ei fiind victimele coronavirusului.

„Ne-am temut întotdeauna că mai mulți oameni în vârstă vor fi găsiți morți singuri acasă, fie victime ale virusului, fie din alte cauze și este extrem de trist să constatăm că acesta este adevărul”, a declarat Caroline Abrahams, directorul organizației caritabile Age UK.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top