Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și susținută de partidele din Opoziție a fost respinsă.
Moțiunea intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot!” nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a putea demite Guvernul. Astfel,
Au fost înregistrate 200 de voturi favorabile, 7 împotrivă şi 3 abţineri, fiind necesare 233 de voturi favorabile pentru ca moţiunea să fi fost adoptată.
„Moţiunea de cenzură nu a întrunit voturile necesare pentru a fi adoptată”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Parlamentarii PSD și ALDE nu au votat, chiar dacă au fost prezenți în sală.
Moțiunea avea nevoie de 233 de voturi „pentru”. Votul a fost secret, cu bile.
PSD-ul este de părere că rezultatul votului de la moțiunea de cenzură a sancționat lipsa de alternativă a Opoziției.
„ A fost un vot pentru stabilitate și pentru continuitate. În același timp, acest vot a sancționat lipsa de alternativă a Opoziției și aventura economică pe care o propuneau unii dintre reprezentanții partidelor semnatare ale moțiunii. Din fericire pentru români, tentativa Alianței Austerității de a arunca România într-un haos economic și social a eșuat. Moțiunea nu a întrunit nici măcar votul tuturor parlamentarilor acestei Alianțe a Austerității, ceea ce demonstrează că nici măcar ei nu și-au dorit cu adevărat să vină la guvernare și au pus în scenă un spectacol ieftin pentru a-și păcăli proprii alegători”, se arată într-un comunicat al PSD.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost ironic la adresa PNL, după aflarea rezultatelor votului la moțiune.
Pe Twitter, Tăriceanu a scris: „Moțiunea de cenzură a căzut! E greu, băieți, fără liste suplimentare? E greu!“.
În mod evident, liderul ALDE face referire la dovezile apărute în ultima vreme în spațiul public privitoare la fraudarea alegerilor europarlamentare.














































