Mecanismul European de Stabilitate (MES), fondul permanent de salvare a zonei euro, a intrat luni în vigoare după prima reuniune a Consiliului guvernatorilor, format din miniştrii de Finanţe din zona euro, la Luxemburg.

Actual

Etapă istorică în construcţia uniunii monetare: Fondul de salvare a zonei euro a intrat în vigoare

“Lansarea MES constituie o etapă istorică în construcţia uniunii monetare, zona euro este astfel prevăzută cu un scut permanent şi eficace”, a declarat şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, într-o conferinţă de presă.

Miniştrii de Finanţe din zona euro s-au reunit în această după-amiază la Luxemburg, în calitate de guvernatori ai MES şi în prezenţa preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, pentru semnarea actului de naştere al acestui instrument financiar permanent, care va înlocui actualul Fond European de Stabilitate Financiară.

MES va deveni complet operaţional atunci când statele vor vărsa contribuţiile, urmând să ajungă la o capacitate de împrumut de circa 200 de miliarde de euro până la sfârşitul acestei luni, dintr-un total de 500 de miliarde de euro.

Agenţia Fitch Ratings a acordat MES ratingul maxim triplu A, care îi permite să obţină finanţare la dobânzi avantajoase.

MES are o importanţă strategică, pentru că va putea să recapitalizeze direct băncile din zona euro, fără să crească îndatorarea statelor. Condiţia este ca europenii să creeze un mecanism comun de supraveghere bancară, până la începutul lui 2013.

Posibilitatea recapitalizării directe a băncilor interesează în primul rând Spania, care a obţinut în iunie o linie de credit de până la 100 de miliarde de euro, din partea zonei euro, pentru susţinerea instituţiilor financiare.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top