Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, apreciază că euro nu va ajunge în niciun caz, anul acesta, la un curs de schimb de 5 lei, ţinând cont că moneda naţională s-a depreciat mai puţin decât alte monede din regiune, iar fundamentele macro-economice ale ţării sunt sănătoase.

Economie

Euro nu va ajunge la 5 lei în 2012

El a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, are dreptate să spună că prognozele privind un euro la 5 lei sunt eronate.

“Are dreptate guvernatorul Mugur Isărescu. Au fost câteva evoluţii în sensul deprecierii, care sunt specifice întregii zone centrale şi a zonei Europei de Est, care vin îndeosebi din influenţa unor factori externi. Economia românească este stabilă, predictibilă, ştim cum va evolua la principalii paramateri – creştere economică, deficit bugetar, deficit de cont curent, rata inflaţiei, dar anumite evoluţii, din Grecia îndeosebi, au îngrijorat unii investitori care au avut diferite plasamente în această zonă. Ei au luat decizia să-şi mute investiţiile în altă zonă, însă lucrurile sunt sub control”, a spus Georgescu.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat public că prognozele care indică un curs 5 lei/euro dacă se întâmplă “ceva în Grecia” sunt eronate, sugerând că banca centrală nu va permite un astfel de nivel din cauză că dolarul s-a întărit foarte mult în raport cu euro, şi ar afecta puternic economia.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi pentru euro un curs de 4,4646 unităţi, în uşoară scădere faţă de vineri.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top