Europarlamentarii USL vor solicita preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, sancţionarea eurodeputatului PDL Monica Macovei, propunând ca aceasta să îşi piardă mandatul, pentru “prejudiciile” aduse PE şi imaginii României, a susţinut, luni, într-o conferinţă de presă, liderul eurodeputaţilor PSD, Cătălin Ivan.

Intern

Eurodeputaţii USL solicită PE sancţionarea Monicăi Macovei

Europarlamentarul social-democrat o acuză pe Monica Macovei că a dezinformat liderii europeni cu privire la situaţia politică din România, vorbind, într-o scrisoare adresată tuturor eurodeputaţilor, despre o ”lovitură de stat”.

”O să arătăm cum PDL, prin Monica Macovei, a reuşit să introducă îngrijorare în cancelariile europene cu privire la situaţia din România, unde ar fi o lovitură de stat, că judecătorii sunt ameninţaţi şi că Monica Macovei este singura din România care s-a luptat cu corupţia în România. Spune că asistăm la evenimente similare celor din perioada mineriadelor. Când un oficial prezintă la nivel european România în acest mod este un atac fără precedent, ce nu poate rămâne nesancţionat”, a spus acesta.

Cătălin Ivan a adăugat că solicitarea pe care intenţionează să o adreseze preşedintelui PE se bazează pe prevederile articolului 1 din Codul de conduită al europarlamentarilor, precum şi pe articolul 153 din Codul de procedură.

”Vom înainta o scrisoare preşedintelui Parlamentului European pentru a cere o anchetă pentru că Monica Macovei a indus în eroare Parlamentul European şi cerem ca aceasta să îşi piardă mandatul. În afară de conştiinciozitate, a încălcat toate celelalte principii de conduită. Şi cei de la Bruxelles sunt şocaţi, fiindcă nu există un precedent ca un eurodeputat să atace atât de dur statul pe care îl reprezintă în PE”, a spus Ivan.

El a explicat că procedura este ca preşedintele Parlamentului European să propună Consiliului preşedinţilor o anumită sancţiune pentru eurodeputatul care a încălcat principiile de conduită stipulate în Cod.

”Se poate merge până la pierderea mandatului. Sunt sancţiuni graduale. Noi vom cere sancţiunea maximă pentru grave prejudicii aduse imaginii Parlamentului European, care a fost pus într-o situaţie foarte delicată, europarlamentarii fiind dezinformaţi şi au ieşit cu declaraţii. (…) Nu există imunitate pentru dezinformare şi minciună. Una este lupta de opoziţie şi alta este să pui în pericol interesele naţionale”, a mai adăugat eurodeputatul.

Totodată, Cătălin Ivan a precizat că USL va solicita şi Parlamentului naţional constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să o sancţioneze pe Monica Macovei.

Acesta a susţinut că eurodeputaţii USL vor pune la dispoziţia Parlamentului toate informaţiile de care dispun cu privire la această situaţie, adăugând că nu este exclusă nici posibilitatea ca USL să înainteze o plângere penală împotriva Monicăi Macovei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top