Un număr de 18 persoane, între care patronul fabricii Monteverde, cetăţeanul de origine arabă Henri Saouma şi patronii firmei Isopan, Dumitru Cristian Udrescu şi Adelin Alexandru Maria, au fost trimise în judecată pentru evaziune fiscală, prejudiciul total fiind de 4,5 milioane de euro.

Actual

Evaziune fiscală: 18 persoane, între care patronii firmelor Monteverde şi Isopan, trimise în judecată

Potrivit unui comunicat emis de DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova, procurorii au finalizat dosarul în care 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, dispunând trimiterea lor în judecată, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Dolj.

Cei 18 inculpaţi au fost ridicaţi în luna noiembrie a anului trecut de către procurorii DIICOT şi poliţiştii Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate, în urma unor percheziţii care au avut loc în Bucureşti, Olt şi Ilfov.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării au obţinut beneficii financiare substantiale, utilizând 24 de societăţi comerciale pentru derularea de activităţi de comerţ ilegale cu zahăr sau alte mărfuri. Astfel, inculpaţii au înfiinţat în Bulgaria şi Ungaria societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România, scutite de plata TVA.

Între cei trimişi în judecată se numără patronul fabricii de conserve Monteverde, cetăţeanul de origine arabă Henri Saouma, zis Rico de la Caracal, şi patronii firmei Isopan, Dumitru Cristian Udrescu şi Adelin Alexandru Maria.

În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale controlate de către membrii grupării.

“Cu titlu de exemplu, prin intermediul uneia dintre societăţi, SC Zahărul Corabia SA, a fost creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 6.300.000 lei, prin înregistrarea fictivă a 10.000 de tone de zahăr ca fiind livrare intracomunitară”, se arată în comunicat, potrivit Realitatea.

În realitate, zahărul a fost vândut tot în România, însă prin această modalitate nu a fost plătită TVA, prejudiciul total cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat fiind de aproximativ 4.500.000 de euro.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top