L-au însoţit ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu şi consilierul Mihnea Constantinescu. Organizatorul acestei întâlniri este fostul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein.
Potrivit prezentării făcute în timpul întâlnirii şi obţinută de Q Magazine, premierul Victor Ponta le-a arătat investitorilor americani faptul că România va avea un avans economic de 16% până în 2018, comparativ cu anul 2010, faţă de doar 5%, cât va avea Europa de Vest.
Premierul le-a mai arătat americanilor faptul că investiţiile străine dirijate către sectorul energetic au crescut exponenţial în perioada analizată, ajungând de la 2,7 miliarde de euro la 5,7 miliarde.
Suntem cel mai mare producător de petrol din regiune
România are o experienţă de peste 150 de ani în exploatarea resurselor de ţiţei şi peste 100 de ani în producţia de gaze, astfel că a fost martora întregii evoluţii tehnologice din acest sector. La noi în ţară a fost înregistrată prima producţie de ţiţei din lume, în anul 1857, şi, tot atunci, a fost înfiinţată în România prima rafinărie de pe glob.
Rata de dependenţă a României de importurile de energiei este de 22,7% şi are şanse să devină a doua ţară independentă energetic din Europa, după Danemarca. În prezent, producţia internă de ţiţei brut şi cea de gaze acoperă mai mult de 80% din necesarul energetic al ţării.
România este, momentan, cel mai mare producător de gaze din Europa Centrală şi de Est, mai spune prezentarea făcută de oficialii români investitorilor americani. Anul trecut, producţia proprie a acoperit 85% din consumul intern de gaze, care a fost d 12,5 miliarde de metri cubi. Documentul pomeneşte şi de posibilitatea descoperirii, în subsolul ţării noastre, a gazelor neconvenţionale, sector care s-a dezvoltat vertiginos în SUA în ultimii 10 ani.
În ceea ce priveşte producţia internă de ţiţei, aceasta a acoperit anul trecut 43% din consum.
„În pofida dependenţei Europei de petrolul şi gazul rusesc, România este singura ţară din sud-estul Europei care are şanse reale să devină independentă”, se precizează în documentul obţinut de Q Magazine.
Vom extrage gaze neconvenţionale
„În România, oportunităţile din sectorul de petrol şi gaze acoperă întregul lanţ, de la explorare, la exploatare şi dezvoltare de perimetre de petrol şi gaze”, mai arată documentul.
Pe viitor, autorităţile române estimează că vor fi dezvoltate zăcămintele mature, pentru a creşte factorul de extracţie, că se va explora în ape foarte adânci, de peste 3.000 de metri, şi că se vor extrage inclusiv zăcămintele neconvenţionale, pentru diversificarea surselor.
Anul acesta, autorităţile vor mai scoate la licitaţie concesiunea altor 35 de perimetre de petrol şi gaze, din care opt în Marea Neagră. În plus, există companii care au luat în concesiune perimetre şi care sunt în căutare de parteneri, întrucât nu pot suporta singure costurile obligatorii şi riscă să-şi piardă licenţele dacă nu se asociază cu alţi investitori.
Documentul mai menţionează şi că transportatorul naţional de gaze, Transgaz, are un plan ambiţios de modernizare a reţelei, odată cu intenţia României de a se conecta la sistemele de gaze din ţările vecine.
Apetitul investitorilor americani pentru resursele naturale din România
Potrivit unei analize Stratfor furnizată unor companii petroliere reprezentate la întalnirea cu prim ministrul Victor Ponta, Romania are un potenţial uriaş din punct de vedere al rezervelor de gaze naturale, exploatate foarte puţin la ora actuală. Aceeaşi analiză remarcă progresele de transparentizare şi luptă împotriva corupţiei dusă de oficialii români din Departamentul pentru Energie în instituţiile din domeniu.
Scopul declarat al premierului este de a convinge nu atât companiile mari – cu o dinamică proprie – cât pe cele mici şi mijlocii să investească în România.
Cine sunt companiile cu care s-a întâlnit Victor Ponta
Halliburton, fondată în anul 1919, este unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de produse și servicii pentru industria energetică. În România, Halliburton este prezentă din 1999, fiind unul dintre candidații în procesul de privatizare a companiei Petrom.
Având o capitalizare de aproape 500 miliarde $, ExxonMobil este cea mai profitabilă companie din lume, cu un venit net anual estimat la 40 miliarde $. Din conducerea companiei fac parte și membri ai familiei Rockefeller.
















































