Scandalul generat de declarațiile ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit, potrivit cărora „Moldova nu este România, având propria sa istorie”, s-a intensificat în ultimele două zile, după ce atât lideri de peste Prut, cât şi oficiali români au luat atitudine faţă de ingerenţa acestuia în politica internă a celor două naţiuni. Istoricul Zoe Petre explică pentru cititorii Q Magazine de ce ambasadorul american a adoptat un discurs antiunionist.
„Ambasadorul James D. Pettit și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei în fosta URSS, e oarecum firesc să încline către antiunioniști. Trebuie însă să recunoaștem și noi că numărul acestora în Republica Moldova e foarte mare. Cei 25 de ani de relații diplomatice ar trebui să ne fi învățat să ținem seama de opțiunile majoritare – și de la noi, și din Republica Moldova”, a spus Zoe Petre pentru Q Magazine.
La rândul său, ambasada SUA din Republica Moldova a declarat că „sprijină integritatea teritorială și suveranitatea Moldovei – aceasta fiind o politică de lungă durată a SUA”, părând să dezavueze discursurile unioniste din ultima perioadă, care susţin unirea dintre cele două state.
25 de ani de relații diplomatice
Astăzi, 29 august, România şi Republica Moldova celebrează 25 de ani de relaţii diplomatice. Într-un comunicat de presă al ministerului Afacerilor Externe se menţionează că, în acest moment aniversar, România îşi reafirmă sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova şi pentru procesul de reforme democratice şi de modernizare a statului, în consens cu aşteptările cetăţenilor.
„Relaţia bilaterală privilegiată, fondată pe patrimoniul identitar comun, reconfirmă aspirațiile exprimate în urmă cu 25 de ani și consolidate prin Declaraţia Comună privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova. Aceasta fixează priorităţile relației bilaterale, pornind de la obiectivul comun al reintegrării depline a Republicii Moldova în familia europeană”
James D. Pettit: Moldova nu e România














































