Exclusiv Q Magazine. Claudiu Târziu, despre moartea și viața patriotismului

Globalismul a murit. Trăiască Suveranismul! Claudiu Târziu, europarlamentar în grupul ECR și lider al partidului AUR, despre moartea și  viața patriotismului, într-un interviu exclusiv pentru Q Magazine.

• După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
• De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
• Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
• Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
• România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…

Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni  (The European Conservatives and Reformists Group), din care face parte europarlamentarul Claudiu Târziu, a fost înființat în anul 2009 și de atunci militează pentru revenirea UE la valorile și principiile pe care a fost votată și care urmăreau crearea unui spațiu european al păcii prin prosperitate.

În această legislatură,  ECR are 80 de membri din  21 de partide naționale,  care provin din 19 state ale UE,  și este condus de co-președinții Nicola Procaccini și Patryk Jaki.

Floriana Jucan: Odată cu instalarea administrației Trump la Casa Albă, putem spune că patrioții au revenit la putere în America. Sunt ei la putere și în Europa? Dar la Bruxelles, la conducerea Uniunii Europene?

Claudiu Târziu: În Europa sunt  ici-colo, după cum știm: Italia, Ungaria, Olanda… Până de curând au fost și în Polonia, dar acum acolo sunt prigoniți de noua guvernare neomarxistă. La Bruxelles, nu sunt în niciun caz. Comisia Europeană, sub conducerea reînnoită a doamnei Ursula von der Leyen, și-a asumat un program înspăimântător pentru toți cei care iubesc Europa și care țin să continue proiectul Uniunii Europene.

În acest program, președintele Comisiei a subliniat că Pactul Verde (Green Deal) va fi dus „la un alt nivel” – deci economia europeană va suferi și mai mult –, că ideologia de gen va face regula în toate politicile emanate de la Bruxelles – de unde rezultă că meritocrația și normalitatea vor fi puse între paranteze –, iar Ucraina va fi susținută în războiul cu Rusia „până la capăt”, ceea ce înseamnă încă alte zeci de miliarde de euro din bugetul Uniunii cheltuiți pentru înarmare și pentru alte tipuri de ajutor.

Prin programul său, doamna Ursula von der Leyen nu dovedește atașament nici față de țara sa de baștină, Germania, nici față de UE și nici față de întreg continentul european.

Ursula von der Leyen este mâna forte a globalismului cel mai dur.

În plus, Parlamentul European a votat în majoritatea lui covârșitoare pentru această Comisie. Pentru că patrioții sunt în minoritate, în jur de 191 de membri din cei 720 ai Parlamentului European.

Și totuși, chiar având un mandat an­terior slab, dublat de acuzații care par a fi dezvoltate în viitor chiar în cadrul unor procese publice la Curți internaționale, Ursula von der Leyen a fost realeasă președinte al Comisiei Europene. Paradoxal, nu?

A primit chiar cu 40 de voturi mai mult decât la învestitura trecută. Asta pentru că Ursula von der Leyen a știut să negocieze cu toate grupurile politice și să ofere satisfacții multor partide cu diferite orientări. În niciun caz nu o recomanda pentru un nou mandat ce a făcut în precedentul. Iar problemele penale cu care se confruntă ar fi trebuit să o fi scos din orice calcule.

Cât de grea este lupta European Conser­vatives and Reformists Group în Parlamentul European contra celorlalte grupuri?

Grupul ECR este numeros și compact, are 80 de membri acum, și s-a impus atât ca parte semnificativă a opoziției, cât și în raport cu majoritatea parlamentară, alcătuită din partidele de stânga, între care socotesc și Grupul Partidului Popular European (PPE) – care de mult nu mai e la centru-dreapta.

Lupta ECR se duce pentru normalitate,  bun-simț, prosperitatea tuturor europenilor, pentru oprirea politicilor de tip neomarxist,  sexo-marxist și  eco-marxist.

Este deci o politică pro, nu contra, constructivă, nu distructivă. De aceea, ECR se regăsește pe aceleași metereze cu celelalte grupuri parlamentare pa-triotice și suveraniste (Patrioți pen-tru Europa – PfE și Grupul Europa pentru Națiuni Suverane – ESN). Cele trei grupuri autentic de dreapta alcătuiesc, de fapt, opoziția. Și nu ne luptăm între noi.

Partidele din Grupul ECR nu sunt eurosceptice, ci eurorealiste. În timp ce partidele de stânga și extrema stânga vor ca UE să se transforme într-un stat federal, după principiul „mai multă Europă”, iar cele de dreapta, eurosceptice, susțin că soluția nu este UE, ECR propune  o altă viziune, echilibrată. 

ECR vrea o UE reformată astfel încât aceasta să redevină o comunitate de națiuni ce cooperează în domenii în care au anumite interese comune, promovate cel mai bine lucrând împreună.

Claudiu Târziu (n. 1973) a avut o lungă carieră de jurnalist, din 1992 până în 2020, lucrând la cotidiene centrale de mare tiraj, ca  „Evenimentul Zilei”, „Ziua”, „Cotidianul” și „Jurnalul Național”.  În paralel, a desfășurat o intensă activitate civică, din 1995 până în 2020, fiind fondator și lider al unor ONG-uri și alianțe de ONG-uri,  dintre care cea mai cunoscută publicului larg este Coaliția pentru Familie. Foto Bogdan Dincă, Q Magazine

DESPRE SUVERANISM VERSUS GLOBALISM

De ce Vladimir Putin este condamnat „că șantajează Europa cu gazele”, dar Comisia Europeană este perfect lăudabilă când îl șantajează pe Viktor Orban că nu mai dă Ungariei un miliard de euro dacă nu acceptă politicile LGBTQ, cu care liderul țării apreciază că nu rezonează majoritatea alegătorilor lui?

Pare-se că pentru Comisia Europeană șantajul este condamnabil numai dacă ținta lui este UE, nu și atunci când îl practică ea. Altfel, știm că Orban nu e singurul care a fost supus șantajului din partea CE pe motive ideologice. Tot așa li s-a întâmplat Greciei, Bulgariei și Georgiei, exact pentru că s-au opus politicilor LGBTQ. Se pregătește România. Unii rezistă, alții nu.

De ce „suveranismul” ajunge să fie blamat în ultimul an, în timp ce politicile și ideologia woke sunt aplaudate sau de preferat? Ce explicație politică, dar și socială avem pentru această dihotomie?

Întâi să lămurim termenii! Suveranismul este parte intrinsecă a patriotismului. Iar patriotismul este iubire de patrie.

Oricine ține la țara lui vrea ca aceasta să fie suverană. Adică să aibă dreptul de a-și decide singură destinul. Să poată spune NU, la o adică. Așa încât nici patriotismul și niciuna dintre manifestările lui firești, cum este suveranismul, nu sunt dăunătoare. Ele se opun, în mod natural, globalismului, care șterge diferențele, identitățile, specificul, adică tot ceea ce face frumusețea acestei lumi, și care ambiționează să desființeze granițele și dreptul popoarelor la independență și autoguvernare. Or, globalismul este azi într-o ofensivă teribilă, după ce a reușit ca, prin persuasiune și program în mediul universitar, prin mass-media și divertisment, să modifice mentalități și obiceiuri și să legifereze noile mentalități și obiceiuri care fac din normal anormal și invers.

Adeziunea multora la globalism este indusă artificial și menținută prin presiune socială – determinată la rândul ei de educația pervertită, cultura woke sau cancel culture (cultura de anulare a anumitor valori și care propune false valori) și legiferare abuzivă, în răspăr cu firescul.

Deși globalismul nu este o opțiune pentru majoritatea oamenilor, conformismul e a doua natură pentru mulți.

În plus, minoritatea care se constituie în promotoare a globalismului, cu toate „ismele” izvorâte din el, este foarte gălăgioasă și își proiectează mesajele printr-o rețea uriașă de comunicare publică, astfel dând impresia că e majoritară și mărind presiunea pentru conformare asupra majorității normale, dar tăcute.

Trebuie să ai repere clare și un caracter puternic pentru a rezista. Iar noi, românii, am dat recent exemple de rezistență. În timpul pandemiei din 2020-2022, când am respins propaganda infernală, în sprijinul adevărului salvator, ca și în 2018, când peste 3 milioane de oameni au votat „Da” la Referendumul pentru familie, în ciuda atacurilor extrem de dure și de numeroase date de susținătorii globalismului (care este evident și secularist, și anti-familie).

SE FACE LOC…

În România există acum trei partide considerate suveraniste: AUR, SOS și POT. Ar putea dispărea vreunul dintre acestea? De ce? Cum? Când? S-ar putea naște un alt partid cu valori naționale?

Dintre toate, cel mai solid este AUR, care deja se află la a doua legislatură în Parlament, anul trecut a obținut și structuri locale, prin aleșii din administrația publică locală, și are pentru prima dată o reprezentare în Parlamentul European. AUR este însă și cel mai expus riscului de a fi asimilat cu restul partidelor de sistem și astfel să cunoască o evoluție descendentă în următorii ani, dacă nu se va reinventa.

AUR a primit o masivă susținere la vot pentru că a renăscut speranța în mulți români care nu se mai simțeau reprezentați de vechile partide. Totuși, voturile din dreptul AUR în alegerile din 2024 sunt dramatic mai puține decât potențialul său.

Între ianuarie 2024, când sondajele reale și nedate publicității plasau AUR la peste 30% în intenția de vot, și alegerile din iunie, când a obținut 8% la locale și 15% la europarlamentare, s-a întâmplat ceva. S-a schimbat percepția asupra partidului, care până atunci fusese văzut ca eroul basmelor românești – Făt-Frumos –, capabil să salveze Zâna Bună – România. De ce? Din pricina unor greșeli de asociere publică, de selecție a candidaților și de abordare a campaniei electorale.

Din păcate, la vremea aceea nu a fost făcută o analiză profundă a cauzelor care au dus la rezultatele slabe și percepția nu a fost schimbată până la alegerile prezidențiale și parlamentare, care s-au soldat și ele cu rezultate modeste față de potențial. Nu mai adaug faptul că în pregătirea campaniei electorale din toamnă au fost comise alte erori, care au provocat daune de imagine și lupte intestine. O analiză asupra campaniilor pentru prezidențiale și parlamentare se lasă și ea așteptată încă.

Cât despre SOS și POT, ele au devenit partide parlamentare din pricina dezamăgirii produse unora de AUR și prin efectul de noutate, care la fiecare legislatură propulsează o formațiune nouă în Legislativ. Nu au structuri în teritoriu și nici un leadership bine articulat, drept pentru care sunt extrem de vulnerabile și mă aștept să fie demantelate și absorbite în alte formațiuni până în 2028.

În aceste condiții, se face loc pe eșichierul politic autohton pentru un nou partid conservator, patriotic și suveranist, care să reaprindă încrederea românilor.

Dacă, repet, AUR nu se va da peste cap redevenind Prâslea cel Voinic sau Harap-Alb.

George Simion, foto Mihail Oprescu, Q Magazine

Ați fondat și co-prezidat împreună cu George Simion Alianța pentru Unirea Românilor. Unde vă asemănați și unde vă despărțiți? Unele zvonuri  anticipeaza chiar o despărțire oficială, care va avea loc curând!

Succesul AUR a fost dat de complementaritatea dintre fondatorii-lideri, adică dintre mine și George. Suntem firi diametral opuse, provenind din medii diferite, cu educație diferită și o stilistică diferită. Dar ne-am completat reciproc. El este un tip hiperactiv, un om care se simte bine în lumina reflectoarelor și la băi de mulțime, mânat de o mare ambiție de a demonstra celorlalți cine este. Prin urmare, are un consum mare de efort pentru orice realizează, căci merge pe încercate și deseori experimentele eșuează. Dar energia și hotărârea lui în a-și asuma anumite obiective politice sunt admirabile și au contribuit mult la rezultatele AUR.

Eu sunt motivat în tot ceea ce fac de un puternic sentiment de responsabilitate.

Poate pentru că sunt fratele mai mare în familia mea, poate pentru că am avut mulți prieteni foști deținuți politici, care m-au învățat datoria față de Dumnezeu, semeni și țară, prin pilda propriilor lor vieți.

Trăind sub imperiul răspunderii, nu-mi permit să mă pripesc, cântăresc foarte bine fiecare acțiune, construiesc instituții, gândesc pe termen lung, dezvolt programe, caut și antrenez în acțiunile mele oameni capabili…

La mine, reacția spontană este un mecanism automat, declanșat de o rațiune îndelung exersată. Deși sunt înclinat spre meditație, derulez mereu în paralel mai mult proiecte care converg în interesul național, bazându-mă pe cunoașterea acumulată pe cale livrescă sau prin experiență directă.  În această echipă, fără falsă modestie, eu sunt doctrinarul, omul cu viziune, călăuza spre ideal. George este pionierul care taie drum în junglă, șeful corpului expediționar, comandantul trupelor de gherilă.

Într-un război, este nevoie în egală măsură de strategi și de luptători. Iar politica este un război fără sânge.

Din acest motiv, ar fi de dorit ca alianța noastră să dureze. Și va dura dacă partidul nu se va îndepărta de cauza pe care s-a angajat să o slujească.

Nu e ușor nici să menții echilibrul între două personalități tari, nici să păstrezi direcția de mers fără abateri semnificative.

Într-adevăr. De aici au apărut tot felul de discuții în contradictoriu, ba chiar și certuri și supărări între noi, dar până la urmă am reușit să continuăm împreună.

În ce mă privește, voi rămâne în AUR atât timp cât pot garanta că acesta e pe drumul cel bun și cât lupta se duce după regulile artei, adică sunt în măsură să-mi exercit funcția de doctrinar și de strateg.

În cele din urmă, AUR nu este decât un vehicul politic, nu este un scop în sine.

El e reprezentarea politică și parlamentară a mișcării de renaștere națională din care își trage seva și care este mult mai mare și mai veche decât partidul. Dacă și când nu va mai fi folositor mișcării, aceasta va da naștere altuia.

DESPRE UNIUNEA EUROPEANĂ VERSUS  STATE SUVERANE

Pare că Guvernul de la Bruxelles nu acceptă ca țările membre să mai aibă independență sau suveranitate, iar Călin Georgescu, pe care AUR l-a susținut în alegerile prezidențiale din decembrie 2024, anulate, este acuzat că prin programul său vrea promovarea unei politici autarhice față de Comisia Europeană. De ce a fi într-o familie mai mare, precum cea a UE, nu mai satisface alegătorii din România, dar nu numai, ci și din Germania, Italia, Spania, Georgia, Franța etc.?

Călin Georgescu s-a profilat ca un naționalist-creștin, patriot și suveranist. Din această postură, discursul domniei sale pentru recăpătarea poziției verticale a statului român în relație cu toate celelalte state, inclusiv cu partenerii din UE sau din NATO, este perfect coerent. A-i reproșa că vrea pentru România un tratament egal și dreptul de a spune NU, atunci când e cazul, e ca și cum i-ai găsi o vină credinciosului că merge la biserică, mutatis mutandis.

François Mitterand spunea chiar că în politică cel mai important cuvânt este „NU”!

Comisia Europeană se vrea un guvern federal, care să lipsească guvernele naționale de atribuțiile cele mai importante, pentru ca statele membre să fie realmente conduse centralizat de la Bruxelles. Toate planurile mărturisite și toate măsurile luate în ultimii ani duc ușor-ușor către schimbarea Tratatului de funcționare a UE și transformarea Uniunii Europene în Statele Unite ale Europei, o formulă gândită de multă vreme de globaliști, pentru a controla mai bine această parte a lumii și a o subordona intereselor lor.

Popoarele au însă un instinct de conservare foarte bun și reacționează la aceste tendințe, motiv pentru care mișcările naționaliste, patriotice și suveraniste cresc peste tot.

În cazul în care politicienii de la Bruxelles nu vor lua în considerare semnalele date de popoare, acestea se vor radicaliza și s-ar putea să nu mai ceară doar suveranitate în cadrul UE, ci ieșirea din UE. Aceasta ar fi o lovitură de moarte dată proiectului UE, așa cum a fost el gândit de părinții lui fondatori, ca o alianță de state suverane care să formeze un spațiu al păcii prin prosperitate în Europa.

Claudiu Târziu a intrat în politică în 2019, când a fondat Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), alături de  George Simion. A fost co‑președinte al AUR (2019-2022) și este președinte al Consiliului Național de Conducere, din martie 2022 până astăzi.

În toate țările în care au crescut partidele suveraniste și au scăzut cele care promovează cedarea suveranității naționale pentru o construcție supra­sta­tală – care ar putea fi un avantaj în negocierea cu alte blocuri economice –, explicația uzuală este că e vorba despre „succesul propagandei ruse” și interferența Rusiei în procesele electorale. Ca fost ziarist și actual politician, vă rog să explicați publicului cum poate Rusia să obțină o asemenea victorie psihologică asupra unor țări europene, obișnuite și dezvoltate în sisteme democratice, dar nu reușește să convingă populația Ucrainei, vorbitoare a aceleiași limbi, cu multe valori, eroi și simboluri istorice comune, să treacă de partea ei?

Avem de-a face cu un fals, pur și simplu. Rusia nu are nici pe departe atâta putere. Ar fi dramatic să aibă. Și cei care derulează acest narativ știu foarte bine că e fals. Escamotează adevărul, încercând să scape de răspundere. Dacă ar recunoaște că popoarele s-au săturat de ideologia pe care o promovează globaliștii, de lipsa lor de performanță în fruntea statelor și de corupția care îi caracterizează, ar fi de bun-simț să meargă acasă odată pentru totdeauna.

Rusia, ale cărei canale de propagandă sunt interzise pe teritoriul UE, cu simple narative reușește să convingă două milioane de votanți – care se presupune că i-ar fi ales pe Marcel Ciolacu sau pe Mircea Geoană sau pe Nicolae Ciucă, lideri declarați pro-europeni și pro-atlantiști – să-l voteze pe Călin Georgescu, iar Uniunea Euro­­peană împreună cu America Parti­dului Democrat nu o poate combate? De ce excelează rușii și eșuează „pro-europenii”?

Până în acest moment, statul român, cu toate pârghiile lui, de la serviciile secrete și magistrați, până la politicieni și presa aservită, nu a putut produce o dovadă credibilă că Rusia l-a ajutat pe domnul Georgescu să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale. Și din acest punct de vedere fie au dreptate pe fond, dar sunt incompetenți în a demonstra, fie mint și se fac de râs, punându-i pe jar și pe aliații României.

Ce încredere să mai aibă UE și NATO într-un stat care se află la granița de est a celor două alianțe și se lasă atât de tare penetrat de Rusia?

Dar acum, serios, își poate închipui cineva care are habar pe ce lume trăim că Rusia își face de cap într-o țară NATO, la granița acestei alianțe?

Crede cineva că mișcă frunza în România fără să știe serviciile de informații ale SUA și ale altor aliați din NATO? Numai naivii ar putea să-și imagineze așa ceva.  De aceea cred că lovitura de stat dată de cei de la putere pentru a rămâne la conducere a fost cel puțin îngăduită și de președintele CE, Ursula von der Leyen, și de administrația Biden, dacă nu cumva chiar solicitată.

DESPRE IMPOSTURĂ ȘI CRITICI CINSTIȚI

De ce un candidat care vorbește despre „trezirea în conștiință” și despre „lucrarea lui Dumnezeu” este considerat mistic, mesianic, șarlatan, nebun și altele asemenea? I-am văzut și pe Marcel Ciolacu și pe Mircea Geoană sau pe Nicolae Ciucă, aproape săptămânal, prezenți în biserici, la slujbe, alături de preoți, de călugări și călugărițe și de Patriarhul României. Toți trei au subliniat, și nu doar în campania electorală, că sunt promotori ai valorilor creștine ale poporului român și că au credință în Dumnezeu…

Avem de-a face, din nou, cu dubla măsură. Ce le este îngăduit unora e condamnabil în cazul altora. Globaliștii care fac gesturi ipocrite, prin care vor să câștige bunăvoința poporului drept-credincios, sunt considerați oameni ai locului, care au deprins obiceiurile sau cel puțin le respectă. Însă, suveraniștii, care își mărturisesc credința, sunt „demascați” ca falși credincioși și sunt acuzați că instrumentează credința și se folosesc de Biserică.

S-a întâmplat ca și eu să fiu acuzat la fel, deși sunt cunoscut ca un apologet ortodox cu vechime și un apărător al credinței din zecile de ani de acțiune civică.

Propaganda antiromânească este una foarte perversă și caută să transforme albul în negru și viceversa încontinuu. Dar se vede că poporul identifică mai bine impostorii și îi amendează, pe cât susține oamenii care îl reprezintă cu adevărat.

Am văzut că ați fost singurul lider politic suveranist care a condamnat atacurile la adresa presei, într-un episod petrecut la Parlament. Întrebarea nu e de ce ați avut această atitudine –  normală –, ci de ce ați fost singurul?

Eu disting între rolul presei și cum își fac meseria unii dintre jurnaliști. Cred că fără o presă liberă și profesionistă, nu putem spera la o viață politică sănătoasă. Pe de altă parte, mulți ziariști s-au compromis, au devenit din voci care informează, activiști, și s-au implicat în jocuri politice dintre cele mai murdare, fapt care îi determină pe mulți români să nu mai aibă încredere în mass-media, fără deosebire.

Și americanii înregistrează un nivel scăzut record de încredere în mass-media. Am publicat în Q Magazine cifre surprinzătoare, și chiar Jeff Bezos, proprietarul „The Washington Post”, admitea această realitate înainte de campania electorală din 2024,  când a decis să nu o susțină pe  Kamala Harris.

Pentru că presa clasică și-a pierdut obiectivitatea și a devenit militantistă. Din păcate, sunt nedreptățiți profesioniștii, care urmează codul deontologic al breslei și fac per-for-manță în folosul nostru, al tuturor. Dar e un fapt. Iar între românii care au această reacție de respingere față de presă se numără și mulți politicieni, mai ales dintre suveraniști, în mod sistematic, de la apariția lor pe scena publică. Eu însă voi susține întotdeauna libertatea de expresie și în mine își vor găsi un sprijin permanent toți jurnaliștii de bună credință. Nu doar pentru că am fost om de presă, ci și pentru că am nevoie de critici cinstiți, ca om politic.

Pentru că ne-am întors la meseria dumneavoastră de bază, aceea de jurnalist, ce explicație găsiți faptului că pe vremea când presa NU era ideologizată, reușea să dea jos președinți – vezi cazul Watergate! –, iar acum, când este afiliată public unor partide sau politici ale acestora, nu mai izbutește nici să pună președinți? Cazurile Marcel Ciolacu, Mircea Geoană și Nicolae Ciucă, prezenți masiv pe toate posturile de televiziune, unde Călin Georgescu nu a fost invitat (cu excepția TVR) fiind grăitoare!

Presa are un singur capital, pe care, odată pierdut, nu-l mai poate reface: încrederea publicului. Cât timp ești corect, serios, exact, obiectiv și pui pe masa consumatorului un produs curat, de care are nevoie, pentru că îl ajută să înțeleagă lumea în care trăiește și să ia decizii în consecință, ai credit nelimitat. Vinzi, cum s-ar zice. Indiferent în ce format este produsul de presă, de la hârtie de ziar la multimedia. Publicul nu poate fi păcălit. Sau nu poate fi păcălit în integralitatea lui și tot timpul. Detectează dacă încerci să-l manipulezi și îți întoarce spatele.

Astăzi, cea mai mare parte din presă, nu doar de la noi, cum bine spuneți, ci de peste tot în lume, este mai mult divertisment decât sursă de informare. Iar oamenii se raportează ca atare la ea, nu-i mai dau credibilitate. Deci și-a pierdut forța de manipulare.

Îmi amintesc că, înainte de 1989, bunicul meu matern citea cu regularitate principalele cotidiene de la acea vreme și, invariabil, exclama: „Ce mincinoși!”. Apoi râdea copios, în timp ce îmi explica despre ce e vorba. Și l-am întrebat odată: „Dacă ăștia mint, de ce mai citești?”. Mi-a răspuns: „Pentru că mă distrez!”. Și nu prea avea de ce să se distreze, comuniștii îi confiscaseră tot pământul, zeci de hectare de teren arabil, vii, păduri, luncă, și îl obligau să muncească gratuit, în cadrul Cooperativei Agricole de Producție (CAP), pe fosta lui proprietate. Dacă el găsea totuși puterea de a se amuza, cu atât mai mult putem râde noi, cei de astăzi, care n-am trecut prin așa ceva.

SECULARIZARE, DEMNITATE, DISCERNĂMÂNT

Potrivit unei cercetări făcute de CCSB, Compania de Cercetare Sociologică și Branding, în februarie 2009, 84% dintre români aveau încredere în Biserica Ortodoxă Română, în vreme ce în 2013 au rămas doar 66%. În martie 2024, potrivit unui sondaj IRES, 52% dintre români aveau multă și foarte multă încredere în Biserică. E clar că fenomenul „evoluează” în jos. De ce? Se laicizează populația? Este Occidentul bisericilor goale un univers la care ar trebui să aspirăm? E mai bun decât cel tradiționalist al Europei de Est, care crede încă în slujbe, în Dumnezeu și în Maica Domnului, în sfinți și în pelerinaje?

Fenomenul de secularizare este unul real și înaintat și la noi. El este determinat prin mijloace de reeducare și subculturale. Reeducarea vine să spu-nă că ești dezvățat de ceea ce știi de acasă, din familie, din anturajul tău, de la biserică și chiar de la școală, și ești obligat să-ți însușești alte norme de viață și crezuri, străine de ethosul în care te-ai născut și format.

Spun mijloace subculturale pentru că tot ceea ce nu ține de tradiție, fie ea cu minusculă sau cu majusculă, nu face parte din cultura mare. Prin numeroasele reforme – a se citi experimente – care s-au aplicat domeniului învățământului din România, reeducarea se face la nivel de mase.

Atunci când istoria țării tale de–vine o anexă a istoriei altora, sau când limba și literatură română este rebotezată „comunicare” și își pierde semnificația de element identitar fundamental, se cheamă că ești subiectul unui exercițiu de reeducare. Iar atunci când în filme, piese de teatru, momente de stand-up comedy, cărți de mare tiraj, muzică etc., credința creștină, în care te-ai născut, este tratată drept un stigmat social și toată morala ce izvorăște din ea ca un semn de retard mental sau de sălbăticie, înseamnă că te afli sub un bombardament subcultural, care, dacă nu ești tare sufletește, te deturnează.

O lume fără Dumnezeu este imposibilă. Nu doar imposibil de imaginat pentru credincioși, ce recunosc astfel semnele Apocalipsei, ci imposibil de supor­tat, prin suferința pe care o aduce.

De ce e mai demnă homosexualitatea sau schimbarea sexului unei fetițe de 10 ani, căreia i se dau medicamente care să îi blocheze creșterea hormonală feminină, pentru a fi sprijinită să devină băiatul de mâine, decât o mamaie de 70 de ani care așteaptă 24 de ore, zi și noapte, la rând, pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva? Și cine decide ce e mai demn?

E celebră acea afirmație a lui Petre Țuțea: „O babă care se roagă în fața icoanei Maicii Domnului străbătută de absolut e Om, iar laureatul premiului Nobel ateu e dihor…”. Sunt întru totul de acord cu el. Iar bătrânei evocate de dumneavoastră nu i se contrapune vreun savant, ci un gardian al „corectitudinii politice” sau vreo trompetă a unei ideologii criminale, cum este neomarxismul. Oricum, cei care pun mai presus această idelogie de credința în Dumnezeu nu au căderea morală să vorbească despre demnitate, cu niciun prilej. Demnitate înseamnă verticalitate, iar poziția bipedă o capătă numai cei cu aspirații către înaltul Cerului.

Călin Georgescu și susținători ai acestuia participă la un eveniment organizat cu ocazia Unirii Principatelor, la monumentul eroilor militari din Parcul Tineretului, în București, 24 ianuarie 2025. Inquam Photos / Adriana Neagoe

De ce tinerii de 16 ani pot avea discernământ pentru a vota – o temă pe care Mircea Geoană s-a arătat gata să o discute public, în campania sa electorală, în sensul de a coborî vârsta de la care ai dreptul să votezi, fiind acum 18 ani –,  dar cele două milioane de oameni care l-au votat pe Călin Georgescu sunt prezumați în incapacitate de a decide conform propriei lor voințe și victime ale propagandei ruse de pe TikTok? Cum evaluăm științific cine are capacitate sau nu, astfel încât să nu jignim pe nimeni?

Votul universal pornește de la premisa că toți au capacitatea de a vota în cunoștință de cauză, cu excepțiile prevăzute de lege. Deci nimeni n-ar trebui să pună la îndoială pe nimeni, ci să respecte acest principiu, dacă vrem democrație. Și totuși, chiar cei care reclamă cel mai înverșunat propaganda adversă încearcă să arunce oprobiul public asupra unei opțiuni de vot sau a alteia, cu scopul de a-și minimaliza înfrângerea și de a-l veșteji pe câștigător. Se întâmplă la meridian românesc, după cum și în SUA. Am văzut în ce fel erau ponegriți susținătorii președintelui Donald Trump. Deci nu ne mai miră acest comportament pe malul Dâmboviței. Dar el nu schimbă realitatea, ci numai încearcă să o ascundă. Adevărul este că poporul are întotdeauna dreptate, fie că ne place, fie că nu. Cel puțin ar fi cazul ca politicienii să nu conteste asta.

Cum le-ar spune Simion Bărnuțiu, la Blaj: „Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți…”. Zilele trecute eram în Grecia și îmi spunea un profesor universitar, care avea în jur de 60 de ani, că după Andreas Papandreou „nu a mai fost nimic”! De ce lumea NU mai are mari lideri? Ce anume a eviscerat din clasa politică, de oriunde ar fi aceasta, acele calități, acele caractere care făceau dintr-un om politic un mare om de stat?

Oameni politici bine pregătiți și de caracter, care ar putea schimba fața politicii și la noi, și aiurea, să știți că mai sunt. Problema e că nu capătă întot-deauna vizibilitatea necesară pentru a fi propulsați pe prima scenă sau la conducerea unor partide. Din două motive principale.

Primo, pentru că lumea toată este mai atrasă de spectacol, nu contează cât de superficial, decât de abordări serioase, programatice, solide doctrinar, orientate pe valori și pe obținerea de rezultate. În consecință, mizează pe actori politici spectaculoși, nu contează că fatalmente sunt și găunoși. Cu alte cuvinte, dacă vrem o nouă clasă politică, mai bună, avem nevoie mai înainte de o nouă clasă de alegători, care să-și cunoască puterea și să o exercite asupra aleșilor cotidian, forțându-i nu doar să-și facă bine treaba, ci să devină mai buni cu fiecare zi.

Secundo, potrivit spusei „politica e pe voturi, precum fotbalul pe goluri” – deci nu contează cum obții voturile, ci să le obții –, partidele practică de multă vreme o contraselecție a cadrelor, care duce la scăderea continuă a calității leadershipului și, de la el în jos, prăpădul…

Pentru că voturile nu se mai obțin astăzi prin consistența și viabilitatea programelor, ci prin numere de acrobație și comicărie politică, prestate de tupeiști care n-au altă calitate decât lipsa rușinii, și prin fraudă electorală, la care se dedau tot cei care n-au nicio reținere în a se face de râs sau de a-și risca libertatea.

DESPRE MIȘCAREA LEGIONARĂ

Domnule Târziu, sunteți legionar sau pro-legionar? Vedeți un pericol în revitalizarea acestui curent în România?

Nici una, nici alta. De altfel, ar fi și imposibil, pentru că Mișcarea Le-gio-na-ră nu mai există. Ea a fost scoasă în afara legii încă din 1941 și s-a destrămat ulterior ca organizație, chiar dacă a mai supraviețuit ca stare de spirit și în răzlețe grupuri de rezistență anticomunistă în țară sau în exil. O încercare de revitalizare a ei, sub mai multe forme civice și partinice, în anii ´90, a eșuat, pentru că, în mod evident, mesajul și stilistica ei țineau de altă epocă și nu s-a mai potrivit românilor de acum și întregului context național și internațional din zilele noastre.

Mai mult, după cum știm, a fost pusă din nou sub interdicție legală orice tentativă de organizare politică de tip legionar, în anul 2015.

Mișcarea  Legionară este un fenomen istoric încheiat în urmă  cu opt decenii  pentru totdeauna.

Din această perspectivă, sunt interesat de recuperarea adevărului istoric, pentru că și Mișcarea Legionară face parte din istoria noastră și trebuie să ne cunoaștem bine trecutul, pentru a ști ce ne asumăm pentru viitor.

Aș mai face o observație: Mișcarea Legionară nu a deținut monopolul asupra naționalismului de tip creștin nici măcar în interbelic, darămite azi. Prin urmare, este fals, nedrept și contraproductiv ca orice român care vorbește în aceeași frază de Dumnezeu și de neamul său să fie considerat legionar. Riscăm să ne întoarcem la judecata de tip comunist, care a băgat mii de oameni în temnițe sub eticheta de legionar, fără ca aceia să fi avut vreo legătură cu Mișcarea Legionară. Aceasta nu e o părere, este fapt documentat de mine, ca și de alții, în arhivele CNSAS, la care am fost acreditat foarte multă vreme.

În context v-aș întreba, invitându-vă să parcurgem doar două dintre articolele publicate în New York Times, în 2010, și în Times of Israel, în 2022, prin care un lider nazist precum Stepan Bandera este omagiat și considerat erou al Ucrainei, având loc chiar marșuri în onoarea lui, și care nu face Ucraina mai puțin frecventabilă pentru Occident, ba dimpotrivă, este considerată o na­țiu­ne mai democrată decât Rusia, de departe, de ce cultul lui Bandera în Ucraina e preferabil pentru Occident?

Nu cred că Occidentul preferă cultul lui Bandera, cât îl ignoră sub cuvânt că este prea puțin important pe lângă primejdia rusă și că, la o adică, orice forță, fie ea și nazistă, care se opune Rusiei cu arma în mână, poate fi îngăduită până după război. Vom vedea cum se va raporta Occidentul la manifestările de tip nazist după încheierea ostilităților.

Apropo, puțină lume știe că Occiden-tul, sub conducerea SUA, a antrenat trupe de legionari aflați în exil, în anii ´50, pe care le-a parașutat în România, pentru a sprijini rezistența armată anticomunistă. În plin Război Rece, Mișcarea Legionară era considerată un aliat al Occidentului, astăzi este bau-baul de serviciu al „pro-europenilor” de pe meridianul românesc, care, să fim clari, sunt urmașii comuniștilor de rit vechi (marxiști materialist-dialectici) și promotorii comunismului de rit nou (neomarxiștii sau sexo-marxiștii).

Fiul lui George Sorors, Alex, a primit în numel tatălui său, o decorație acordată de Joe Biden în ultimele zile de Președinte al SUA Foto White House

Tot din registrul comparațiilor, vă rog să-mi explicați de la nivelul Parla­men­tului European de ce omul de afaceri George Soros este decorat de președintele american Joe Biden pentru merite deosebite, fiind unul dintre cei care finanțează anumite mișcări politice, iar un alt om de afaceri, Elon Musk, este blamat doar pentru că a exprimat o opinie prin care consideră AfD ca fiind „singura forță capabilă să salveze Germania”, este considerat un pericol care interferează în alegerile germane. Vă rog să explicați pentru cititorii Q Magazine, ca și pentru orice alt potențial cititor, logica!

Fostul președinte Joe Biden este un exponent al globalismului, George Soros, la fel. Dacă nu se gratulează ei între ei, atunci cine s-o facă? În plus, eforturile politice făcute în sensul atingerii obiectivelor globalismului au nevoie de finanțare, iar Soros s-a achitat aici cu măsură. Pentru că mass-media este, în majoritate, în mâna globaliștilor, aceștia vor fi elogiați, premiați, decorați și impuși ca modele în societate, pentru a-i determina și pe alții să le calce pe urme. Elon Musk preferă patrioții, deci automat este indezirabil. Orice opinie exprimată de o persoană cu notorietatea și influența sa va fi taxată, dacă nu este conformă cu „corectitudinea politică” globalistă. Pentru că o astfel de personalitate este un real risc politic pentru planurile globaliștilor. Raportarea la unul sau la altul nu este în logica bunului-simț, ci în logica interesului politic.

Vă rog, în final, să ne spuneți cum vedeți anul 2025, politic, economic și social, în România și în Europa.

Pentru România, va fi un an greu, plin de conflicte și revolte sociale, cu privațiuni și măsuri de austeritate, un an care ne va pune pe toți în stare de alertă. Un an al nesiguranței, din care putem ieși numai dacă avem conducători pricepuți și hotărâți să slujească interesul național. Iar din acest punct de vedere, stăm rău. Nu avem un pre-ședinte ales legitim, ci o prelungire ilegală a mandatului de președinte al unui personaj care nu a făcut nimic pentru țară și un guvern pus de el tot în mod ilegitim. Sper ca această situație, care vulnerabilizează statul român și ne primejduiește pe toți, să se încheie cât mai curând, prin alegeri prezidențiale libere și prin instalarea unui nou guvern, care să reprezinte într-adevăr voința poporului.

În Europa, să sperăm că lucrurile nu vor evolua și mai mult spre o UE suprastat federal, care se amestecă în alegerile libere din țările componente, așa cum pare să o fi făcut în cazul României și cum amenință să o facă în cazul Germaniei.

Eu îmi propun ca, alături de colegii din ECR, să fac tot ce îmi stă în putință pentru revigorarea economică a UE și pentru stoparea războiului din Ucraina –  cele două priorități absolute pe care ar trebuie să le avem cu toții.

Dumnezeu să binecuvânteze  Româ-nia și să apere Europa!