Actual

Felix Stroe dezminte intoxicările potrivit cărora ar fi semnat scrisoarea puciștilor

Scrisoarea prin care puciștii au vrut să-i dea lovitura de grație președintelui PSD face din nou valuri.

Citeşte şi: De ce nu v-aţi întâlnit în SUA cu diaspora, domnule Iohannis?

De această dată, au apărut cele 28 de semnături despre care s-a tot vorbit până în ziua în care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut publicul documentul semnat de doar trei membri PSD.

Pe siteul știripesurse.ro  a apărut în urmă cu o oră lista nominală a celor care au vrut să-l dea jos pe Liviu Dragnea din toate funcțiile pe care le deține.

Deși lista cuprinde 28 de nume, la Comitetul Executiv de acum două săptămâni doar zece au votat pentru „debarcarea” lui Liviu Dragnea.

Așa-zișii semnatari ai scrisorii pierdute și regăsite reacționează la  ceea ce pare a fi, de fapt, o intoxicare.

PSD Constanța l-a sprijinit pe Liviu Dragnea

Printr-un comunicat al PSD Constanța, Felix Stroe subliniază că organizația județeană pe care o conduce l-a sprijinit ferm pe președintele PSD Liviu Dragnea.

Poziția organizației județene Constanța a PSD a fost de sprijin ferm a președintelui Liviu Dragnea și a fost adoptată în ședința Biroului Permanent Județean, cu unanimitate de voturi, cu o zi înainte de ședința Comitetului Executiv Național.

În acest sens a fost redactat un mandat, depus la conducerea partidului în aceeași zi.

Aceasta a fost poziția noastră fermă și nu a fost condiționată în niciun fel de obținerea vreunei poziții în guvern.

Nu am semnat nicio scrisoare împotriva președintelui partidului și nu am luat la cunoștință despre conținutul acesteia decât în cadrul ședinței C.Ex.N. în care a fost dezbătută.

Nu am fost consultat și nu am participat în niciun fel, direct sau indirect, la redactarea acelei scrisori.

Semnătura mea pe un tabel alături de alte zeci de semnături a fost dată pentru convocarea unei ședințe a C.Ex.N. în care să se analizeze problemele de la Neptun, în condițiile în care zi de zi în mass media continuă acel gen de atacuri începute acolo”, se arată în comunicat.

Cui folosește să bage bățul prin gard

Horia Nasra, președintele PSD Cluj, este de-a dreptul iritat că i se folosește numele pentru „nu știu ce liste” de pe „nu știu ce scrisori”.

Horia Nasra a declarat pentru Q Magazine: „Probabil pentru că județul Cluj reprezintă un județ foarte important nu doar pentru economia PSD ci pentru întreaga Românie, au pus și numele meu acolo, nu-mi dau seama. Nu am semnat nicio scrisoare, nici măcar nu am văzut-o, nu m-a contactat nimeni în legătură cu scrisoarea respectivă. Deci, nu știu de unde am apărut eu acolo. Alte comentarii nu mai vreau să fac”.

Iar pe Facebook, Horia Nasra a scris:

Doar în politica românească poţi să semnezi un document pe care nu l-ai văzut 

Mereu am ştiu că practica politicii în Bucureşti este aproape de intrigile Bizanţului. Sigur şi aceste valuri au farmecul lor însă nu sunt adeptul scrisorilor pierdute şi cred că ar fi interesant să vedem documentul original. Sunt convins că documentul, dacă există, nu este ascuns în arhiva Vaticanului şi nici nu a ars odată cu biblioteca din Alexandria”, scrie Horia Nasra pe pagina sa de Facebook.

Președintele PSD Argeș, senatorul Șerban Valeca, al cărui nume se regăsește pe lista prezentată de site-ul de știri, a declarat pentru Q Magazine:

Sunt nebuni, dom’le! Am spus-o de nu știu câte ori că nu am semnat această scrisoare. Nici nu am văzut-o. Probabil că se dorește în continuarea spargerea PSD. Bănuiesc că este o acțiune din exterior. Așa pare a fi. Nu știu de ce se bagă bățul prin gard acum, la două săptămâni după CEx. Cu siguranță folosește cuiva reîncălzirea ciorbei”, a declarat Șerban Valeca.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top