Președintele filialei PSD Constanța, Felix Stroe, a declarat pentru Q Magazine că de câteva zile se propagă diversiuni privind pierderea sprijinului politic din interiorul partidului pentru Liviu Dragnea, care, în realitate nu au niciun suport real.
„Numele meu nu se regăsește pe nicio listă și chiar dacă, să presupunem, ar exista o astfel de listă a unor lideri care se manifestă împotriva lui Liviu Dragnea, numele meu nu s-ar regăsi pe ea. Sunt tot felul de știri și diversiuni, apărute pe surse, menite să inducă în rândul unor membrii PSD mai creduli impresia că cei câțiva-vă rog să-mi permiteți să nu le dau numele-disidenți anti Dragnea au în spatele lor un grup numeros de adepți. În realitate, nu doar că aceștia sunt chiar câțiva, ci consider că toți cei care, din interiorul partidului, subminează unitatea noastră, nu sunt adevărați pesediști, ba dimpotrivă, sunt dușmani infiltrați în interiorul nostru. Poate că e chiar mai bine deconspirarea acestora acum! Voi participa astăzi la o întâlnire cu conducerea partidului la care îmi voi reitera sprijinul pentru actuala conducere.”, a declarat Felix Stroe pentru Q Magazine.














































