În primul rând, trebuie să vă avertizez că după ce veți vedea acest film este posibil să nu mai vreți să zburați o perioadă, căci da, Zborul este despre un avion care se prăbuşeşte.

Cultură

Film – Zborul

Partea bună este că, în ciuda acestui lucru, cei mai mulți dintre pasageri supraviețuiesc. Această minune este posibilă datorită talentatului pilot Whip Whitaker interpretat genial de Denzel Washington. După eveniment, mai mulți piloți încearcă pe simulator să facă ce a făcut pilotul Whip, dar niciunul nu reușește să salveze avionul. De ce?

 

Răspunsul îl aflați din primele minute ale filmului, când îl vedem pe Denzel într-o cameră de hotel după o noapte de beție, iar ca să se trezească trage pe nas două linii de cocaină după care se duce liniștit la muncă. Acum, problema este dacă acest nou erou național alcoolic îşi va asuma responsabilitatea sau se va ascunde în spatele unui avocat deștept care ar putea să îl salveze. Fiind un film american, iar America fiind cea mai cinstită şi mai curajoasă nație de pe Pământ, bănuiți finalul… De la regizorul şi producătorul Robert Zemeckis (Forrest Gump, Back to the Future) nu ne putem aștepta decât la un film foarte bun, iar scenariul semnat John Gatis a primit o nominalizare la Oscar. Deși Denzel este cel care duce tot filmul (nu degeaba a fost şi el nominalizat la Oscar), nu îi putem ignora pe John Goodman, Don Cheadle, Bruce Greenwood sau Kelly Reilly.

Zborul este un film ce nu trebuie ratat. E antrenant şi educativ, iar coloana sonoră este superbă. Enjoy!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top