Fostul comisar european John Dalli, care a demisionat săptămâna trecută din cauza suspiciunilor privind implicarea sa într-un caz de trafic de influenţă, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în faţa sediului Comisiei Europene (CE) că va contesta în instanţă decizia preşedintelui CE, José Manuel Barroso, de a-l obliga să demisioneze.

Extern

Fostul comisar John Dalli va contesta în instanţă decizia lui Barroso

„Voi contesta în instanţă decizia luată de preşedintele CE, José Manuel Barroso, de a mă face să demisionez”, a afirmat John Dalli, potrivit Agerpres.

El a precizat că se va sfătui cu avocaţii săi pentru a decide unde să-şi înregistreze plângerea, în Malta, la Bruxelles, la Curtea Europeană de Justiţie din Luxemburg sau la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), la Strasbourg.

John Dalli, care era responsabil pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, şi-a prezentat demisia la 16 octombrie, după ce a fost informat de şeful executivului comunitar despre finalizarea unei anchete a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) privind implicarea sa într-un presupus caz de trafic de influenţă.

OLAF a declanşat o anchetă după o plângere depusă de firma suedeză Swedish Match, care denunţa faptul că un antreprenor maltez, Silvio Zammit, a abordat reprezentanţi ai firmei cărora le-a dat de înţeles că s-ar putea folosi de contactele sale cu John Dalli pentru a influenţa o propunere de directivă asupra produselor din tutun.

John Dalli, care contestă cu fermitate acuzaţiile care i se aduc, a povestit miercuri că Jose Manuel Barroso l-a convocat pentru a-i cere să demisioneze. „I-am cerut să-mi dea 24 de ore, el mi-a dat 30 de minute”, a spus fostul comisar european, insistând asupra faptului că nu s-a oferit să demisioneze, ci a fost constrâns să facă acest lucru.

La solicitarea ziariştilor de a explica legăturile sale cu grupurile de lobby pentru companiile de tutun, el şi-a exprimat regretul că plecarea sa întârzie introducerea noii legislaţii europene antitutun, afirmând totuşi că „grupurile asociate industriei tutunului au făcut lobby pe lângă Comisie în ansamblul ei în ultimele luni”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top