Fotografia unui eșec diplomatic: banchet la Beijing, război în culise

Vizita delegației americane conduse de Donald Trump la Beijing a avut mai degrabă aerul unei reprezentații diplomatice decât al unui summit decisiv. Mai mult, întâlnirea s-a desfășurat urmând „liniile roșii” impuse de China, transmise atât presei americane, cât și enunțate de președintele Xi Jinping public – la debutul întâlnirii – și vizând explicit chestiunea Taiwanului.

Diplomație de vitrină, afaceri teoretice

În mod simbolic, autoritățile chineze nici măcar nu și-au modificat agenda pentru a acorda vizitei americane statutul excepțional pe care presa occidentală i l-a atribuit. În aceeași perioadă, la Beijing se afla și președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, iar atenția mediatică și protocolară părea orientată mai degrabă spre acesta. Primirea lui Trump la aeroport a fost rece și minimalistă: fără oficiali chinezi de rang înalt, doar protocol standard – covor roșu, gardă militară și copii cu stegulețe.

În delegația americană s-au aflat nume grele ale mediului de afaceri – Elon Musk, Jensen Huang (Nvidia), Larry Fink și alții –, însă a lipsit exact componenta esențială pentru o negociere strategică autentică: aparatul administrativ american. Orice vizită de stat care urmărește rezultate concrete este precedată de luni întregi de negocieri tehnice și diplomatice între reprezentanți ai celor două state. În acest caz, nimic nu a indicat existența unei astfel de pregătiri.

Donald Trump a vizitat China în fruntea unei impresionante delegații de oameni de afaceri americani / Foto: X

Dincolo de fast, banchete și declarații ceremoniale, discuția propriu-zisă dintre Trump și Xi Jinping a durat aproximativ două ore – insuficient pentru subiecte de anvergura relației sino-americane. Contextul este însă esențial: vizita vine după escaladarea războiului comercial dintre cele două puteri, când administrația Trump a impus taxe vamale severe Chinei, iar Beijingul a răspuns restricționând exporturile de pământuri rare și minerale strategice. Ulterior, în urma bilateralei din Coreea, China a relaxat parțial restricțiile, însă doar pentru o „perioadă de probă”, condiționată de comportamentul Washingtonului.

Importanța acestor resurse este uriașă. Potrivit Bloomberg, aproximativ 4% din PIB-ul SUA – circa 1,2 trilioane de dolari – depinde direct de sectoare care utilizează pământuri rare chinezești. Restricționarea exporturilor a opt astfel de elemente ar lovi sever industria americană de tehnologie și apărare. Trump a încercat să găsească alternative în Canada, Australia sau Groenlanda, fără succes. În paralel, Washingtonul a încercat o strategie de „încercuire” a Chinei prin presiuni asupra aliaților Beijingului – Venezuela, Cuba, Rusia și Iran. Singurul succes parțial pare să fi fost Venezuela.

În aceste condiții, Trump a venit la Beijing fără avantajele strategice pe care spera să le obțină. Rusia continuă să avanseze în Ucraina, conflictul s-a transformat într-o povară financiară și militară pentru SUA – investițiile americane transformându-se în cenușă și moloz, iar tensiunile din Orientul Mijlociu au scos la iveală inclusiv probleme legate de stocurile americane de muniție. Tentativa de presiune asupra Iranului nu a produs rezultatele anticipate, ci mai degrabă un nou eșec geopolitic și economic.

Delegația economică americană aliniată în spatele președintelui Trump / Foto: X

Delegația economică americană a anunțat perspective spectaculoase – vânzări de sute de avioane Boeing, cooperare în domeniul mașinilor electrice, bateriilor, semiconductorilor, produselor agricole precum soia sau carnea de vită de la Cargiill. Totuși, nu au fost prezentate contracte concrete semnate cu partea chineză. Există și un motiv! Casa Albă a menționat că „lideri ai multora dintre cele mai mari companii din Statele Unite au participat la o parte a întâlnirii”, tratând-o ca pe o relație comercială substanțială.

Comunicatul chinez a menționat că Trump „i-a cerut fiecăruia dintre liderii de afaceri care călătoreau cu el să se prezinte președintelui Xi” – prezentând-o ca pe o introducere de curtoazie, mai degrabă decât ca pe o discuție de afaceri substanțială. Situație în care, CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, a fost văzut mâncând faimoșii tăiței prăjiți cu sos de fasole din Beijing în fața unei tonete, iar Elon Musk – mai puțin norocos – a trebuit să facă față șirului nesfârșit de chinezi care se așezau lângă el pentru câte un selfie.

Între Taiwan și Hormuz

Pentru Beijing, întâlnirea nu a fost nici neapărat diplomatică, cum nici ideologică: chinezii „cumpărau timp”, cum se zice. Limbajul folosit, în consecință, a fost destul de dur, pe alocuri imperativ. China a reiterat ferm că Taiwanul reprezintă o „linie roșie”, subiect asupra căruia nu acceptă negocieri. Beijingul nu mai manifestă nici interes pentru discursurile occidentale despre democrație și drepturile omului. Xi a fost lipsit de ambiguitate: „Problema Taiwanului este cea mai importantă problemă din relațiile China-SUA. Dacă este gestionată corespunzător, relația bilaterală se va bucura de o stabilitate generală. În caz contrar, cele două țări vor avea ciocniri și chiar conflicte, punând întreaga relație în mare pericol. «Independența Taiwanului» și pacea trans-strâmtoare sunt la fel de ireconciliabile ca focul și apa. Protejarea păcii și stabilității de-a lungul Strâmtorii Taiwan este cel mai mare numitor comun dintre China și SUA. Partea americană trebuie să dea dovadă de o prudență sporită în gestionarea problemei Taiwanului.”

Pentru Washington, Taiwanul rămâne însă un instrument strategic. SUA sunt conștiente de dificultatea unei confruntări militare directe cu China, însă pot stimula conflicte indirecte care să consume resursele Beijingului, după modelul ucrainean. Motiv pentru care americanii s-au abținut de la absolut orice comentariu privind Taiwanul. În context, partea americană este angajată într-un contract de asistență militară față de Taiwan (Taiwan Relations Act) de zeci de miliarde de dolari, iar contractele includ sisteme avansate precum rachete antiaeriene și sisteme radar, echipamente pentru avioane de vânătoare, artilerie și piese de schimb. Din cauza epuizării stocurilor militare americane în deja existente conflicte, în mod firesc, armamentele destinate Taiwanului au fost mutate mai către coada listei în prezent.

Președintele Xi Jinping vorbind despre relațiile bilaterale sino-americane / Foto: X

Un alt punct sensibil de pe agendă a fost Iranul. Solicitările americane ca Beijingul să reducă relațiile cu Teheranul au fost percepute în China drept naive și lipsite de realism. În pofida speculațiilor din presa americană privind dependența Chinei de petrolul iranian, Beijingul beneficiază și de aprovizionare consistentă din Rusia. În plus, China și Iranul sunt membri BRICS, iar Beijingul înțelege importanța vitală a exporturilor petroliere pentru economia iraniană, afectată de sancțiuni încă din 1951. Să mai adăugăm aici că lista de sancțiuni impuse de SUA vizează și o serie de entități chineze. În ceea ce privește sancțiunile americane împotriva companiilor chineze care colaborează cu Iranul, Beijingul a introdus posibilitatea contestării acestora în instanțele naționale chineze.

Un rol esențial în relațiile sino-americane revine lipsei de încredere generată de lipsa oricărei predictibilități în politicile americane. Dacă relațiile au fost reci pe vremea lui Obama, ele au trecut printr-o ușoară încălzire în primul mandat Trump, ca ulterior să degenereze în război economic. Pe urmă, administrația Biden a dovedit că dialogul este imposibil. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a generat din nou speranțe, care din nou, s-au năruit odată cu revenirea conflictelor economice și anularea acordurilor bilaterale prealabil stabilite. Nu în ultimul rând, China rămâne oficial definită drept „inamic strategic” în Strategia Națională de Apărare a SUA, iar această contradicție de fond nu a fost eliminată nici măcar simbolic înaintea vizitei.

Lipsa de încredere pe care o au chinezii nu este singulară! Trump nu se bucură de mare simpatie nici printre așa-zișii săi aliați, fie că vorbim despre UE sau Japonia sau Coreea de Sud. Situația este și mai gravă cu Rusia, așa-zisul „dezgheț de la Anchorage” (summitul din 2025 cu președintele Putin) este doar istorie. Rușii au avut ocazia să constate că acceptarea americanilor în așa-zisele negocieri de pace cu Ucraina au fost perfect inutile, mai mult, americanii ulterior și-au dat acordul pentru ca Ucraina să primească rachete cu rază lungă de acțiune capabile să lovească Moscova, culminând cu încercarea de asasinare a președintelui Putin de la Valdai. În consecință se poate vedea că poziția Rusiei nu diferă substanțial de poziția Chinei.

Figura lui Marco Rubio – ironizat în presa chineză – a accentuat contrastul dintre diplomația americană actuală și epoca lui Henry Kissinger – la care s-a referit președintele Xi în alocuțiunea lui din timpul dineului de stat. Beijingul transmite clar că nu mai acordă încredere declarațiilor Washingtonului, iar eventualele acorduri comerciale rezultate în urma vizitei pot deveni rapid irelevante în cazul unei noi escaladări economice sau militare. În același timp, chinezii vor să mențină o linie de dialog cu SUA și minime relații bilaterale.

Șeful actual al diplomației americane, Marco Rubio, este persona non grata pentru chinezi. Rubio are interdicție de a intra în China! Însă, dacă merge în China însoțindu-l pe președinte, la rugămintea acestuia și fără a-i elimina statutul de persona non grata, chinezii au arătat că se pot preface că ar fi vorba despre două persoane diferite: Rubio – în grafia latină, sau Lubio – după cum s-ar putea citi în limba chineză.

Ceea ce rămâne evident este că situația diplomației americane a atins o poziție abisală, fără precedent. Ceea ce demonstrează gesturile actualei administrații (continuând eșecurile prealabilelor administrații) este că SUA nu mai este capabilă de a dialoga, necum de a arăta respect față de interlocutori, cum nici vreun interes în a stabili relații diplomatice normale cu partenerii internaționali.

Capcana lui Tucidide, servită cu tacâmuri de aur

Cu toate acestea, diplomația chineză și-a păstrat stilul pragmatic: politețe, formule de cooperare și accent pe interese reciproce. Liderul chinez a încercat să ofere summitului o dimensiune strategică mai amplă. Xi a vorbit despre „transformări nemaivăzute într-un secol” și despre o lume „fluidă și turbulentă”, formulând trei întrebări-cheie adresate Washingtonului: pot China și SUA evita „Capcana lui Tucidide” și construi un nou model de relații între mari puteri? Pot cele două state gestiona împreună provocările globale? Și pot construi o relație bilaterală stabilă pe termen lung?

În acest context, Xi a prezentat conceptul unei „relații constructive de stabilitate strategică” între cele două superputeri: cooperare ca element central, competiție menținută în limite controlabile, diferențe gestionabile și pace predictibilă. Potrivit liderului chinez, această formulă ar trebui să ghideze relația bilaterală „în următorii trei ani și dincolo de ei”.

Pe plan economic, Xi a reiterat că relațiile comerciale chino-americane sunt „mutual avantajoase”, iar eventualele fricțiuni trebuie rezolvate exclusiv prin consultări „de pe poziții egale”. Beijingul a insistat că deschiderea economică a Chinei continuă „în termenii proprii”, nu ca rezultat al presiunilor americane privind accesul pe piață.

Tacâmuri de aur pregătite pentru președintele Trump / Foto: X

Tacâmuri de aur au fost pregătite pentru „onorabilul” președinte american la dineul de stat, cunoscând atașamentul lui Donald Trump pentru tot ce este auriu și strălucitor. Repertoriul muzical a inclus și celebra melodie Y.M.C.A. – în caz că oaspetele ar fi dorit să le arate gazdelor și câteva mișcări grațioase de dans precum cele de la mitingurile politice la care participă în SUA. În fond, noua ordine mondială nu se negociază la banchet.

Programul muzical a inclus și YMCA / Foto: X

Citind comunicatele oficiale

Diferențele reale dintre cele două tabere au devenit însă evidente în comunicatele oficiale publicate după summit. Casa Albă a susținut că discuțiile au inclus teme sensibile precum Iranul, Strâmtoarea Hormuz, combaterea fentanylului și creșterea achizițiilor chineze de produse agricole americane. Potrivit Washingtonului, ambele părți ar fi convenit că Iranul „nu trebuie să dețină niciodată arma nucleară”, iar Xi Jinping și-ar fi exprimat opoziția față de militarizarea Strâmtorii Hormuz și chiar interesul pentru achiziții suplimentare de petrol american.

Comunicatul chinez a omis aproape complet aceste aspecte. Beijingul s-a limitat la formulări generale despre „discuții privind Orientul Mijlociu”, fără referiri la Iran, Hormuz sau programul nuclear iranian. Surse apropiate negocierilor susțin chiar că Xi ar fi respins solicitarea lui Trump de a exercita presiuni asupra Teheranului.

Aceeași discrepanță a apărut și în privința fentanylului. Washingtonul a afirmat că s-a discutat despre reducerea fluxului de precursori chimici către SUA, însă partea chineză nu a menționat deloc subiectul, Beijingul considerând de multă vreme că a făcut suficiente concesii pe această temă.

Și în privința comerțului agricol diferențele au fost evidente. Casa Albă a vorbit despre creșterea achizițiilor chineze de produse agricole americane, în timp ce comunicatul chinez a păstrat doar formule generale despre beneficiile reciproce ale comerțului bilateral.

Cea mai importantă asimetrie a privit însă Taiwanul. Comunicatul american a evitat complet subiectul, în timp ce Beijingul a plasat tema în centrul întregii întâlniri. Xi Jinping a afirmat fără echivoc că problema Taiwanului este „cea mai importantă chestiune” din relația bilaterală și a avertizat că independența Taiwanului și pacea în Strâmtoare sunt incompatibile „precum focul și apa”. Liderul chinez a avertizat că gestionarea greșită a dosarului poate conduce la „ciocniri și chiar conflicte” între cele două state.

O plimbare relaxantă în Grădina Zhongnanhai / Foto: X

Chestiunea iraniană și iluzia stabilității strategice

Oficialii americani au încercat ulterior întâlnirii să tempereze impresia unor concesii solicitate părții chineze privind Iranul. Marco Rubio a declarat public că SUA „nu solicită ajutorul Chinei în problema iraniană”, contrazicând direct tonul triumfalist al comunicatului Casei Albe. Interesant, nu? Mai ales având în vedere declarațiile prealabile vizitei făcute de același Rubio pentru Financial Times, de exemplu, unde alături de alte voci din Partidul Republican și ale unor persoane din structurile de informații americane, afirmau la unison că principalul obiectiv al vizitei este acela de a obține susținerea Chinei, de la care așteaptă demersuri concrete de a interveni pe lângă conducerea Iranului pentru a opri conflictul din Golful Persic și de a „deschide” strâmtoarea Hormuz.

Numai că, Iranul nu a închis vreodată strâmtoarea pentru țările cu care nu se afla în conflict! A interzis, în schimb, accesul vaselor aparținând țărilor cu care se află în conflict, americanilor în mod specific.

În realitate, summitul a reflectat mai degrabă modelul relației sino-americane din ultimii ani: armistiții economice temporare, concurență strategică administrată și încercări reciproce de câștigare a timpului. Relațiile dintre cele două puteri au traversat, din 2017 încoace, etape succesive de confruntare tarifară, restricții tehnologice și tentative de reducere a dependențelor economice reciproce.

În paralel, Beijingul și Moscova încearcă să construiască, prin intermediul Pakistanului, o nouă arhitectură de securitate în Golful Persic, menită să reducă dependența regională de Statele Unite. Potrivit unor surse diplomatice, China și Rusia încearcă să convingă Arabia Saudită și Qatarul să reducă cooperarea militară cu Washingtonul și să accepte garanții de securitate oferite de Beijing și Moscova. Dacă statele din Golf vor continua să limiteze utilizarea bazelor lor de către armata americană pentru eventuale operațiuni împotriva Iranului, Washingtonul ar putea fi obligat să renunțe la planurile de escaladare militară în regiune.

În concluzie, summitul Trump–Xi nu a produs acorduri decisive și nici o schimbare strategică majoră. Nici nu avea cum! Nu a existat un comunicat comun final, iar rezultatul concret al celor două zile de întâlniri a rămas limitat la fotografii oficiale, formule diplomatice atent calibrate și o nouă demonstrație a neîncrederii profunde care continuă să definească relația dintre Washington și Beijing.

Donald Trump părăsind capitala Chinei la bordul Air Force One / Foto: X

Însăși plecarea delegației americane a fost șocantă! Contrastând cu proiectata imagine de comuniști analfabeți aflați într-o eternă dificultate – pe care o regăsim în presa americană în mod constant -, teama patologică de spionajul chinezesc – de data asta – extrem de avansat, a generat măsuri de securitate fără precedent. Întreaga delegație a Statelor Unite a aruncat fiecare obiect furnizat de oficialii chinezi înainte de a se îmbarca în Air Force One. Cadouri, gadgeturi, insigne, materiale de presă și altele au fost aruncate direct în coșurile de gunoi de la scările aeronavei. Regula era absolută: nimic provenit de la gazdele chineze nu poate ajunge în avion. Absolut orice obiect de proveniență chinezească a fost tratat ca posibil instrument pentru tehnologia de supraveghere ascunsă, inclusiv emițător audio, dispozitiv de urmărire, cip RFID sau implant hardware malițios.