Ministrul de Interne francez, Manuel Valls, a declarat că în Franța taberele ilegale ale romilor vor fi în continuare deființate iar romii vor fi repatriați “forţat sau ajutaţi”, dar va derula şi programe de angajare sau şcolarizare, atunci când este nevoie.

Extern

Franţa va continua să desfiinţeze taberele ilegale de romi şi să repatrieze

Declaraţi a fost susţinută la Palatul Victoria, la finalul întâlnirii cu premierul Victor Ponta.

“Trebuie eliminate orice demagogie şi stigmatizare şi trebuie să găsim soluţii foate concrete. Dorim ca, împreună cu autorităţile române, să transmitem opiniei publice mesajul că sunt făcute eforturi pentru o soluţie de reintegrare a romilor în ţara lor de origine”, a spus ministrul francez de Interne, Manuel Valls.

La rândul său, premierul Victor Ponta a asigurat că Guvernul nu se “derobează” de responsabilitatea care-i revine în ceea ce priveşte integrarea romilor şi a apreciat că viitorul comunităţilor de romi trebuie să fie în Europa, dar în principal în ţara de origine.

“Pentru acesta, trebuie perseverenţă, răbdare şi acţiuni concrete. Este nevoie de sprijin şi asistenţă din partea Uniunii Europene şi a Franţei”, a spus Ponta.

El a adăugat însă că “adevărata soluţie” va apărea doar atunci când copiii romi vor merge la şcoală pentru a beneficia de educaţie, iar membrii comunităţii vor avea locuri de muncă în România.

“Guvernul este hotărât să treacă de la declaraţii de bune intenţii la fapte concrete, iar Autoritatea pentru Romi va trebui să utilizeze mai bine fondurile europene şi naţionale de care beneficiază”, a adăugând Ponta, precizând că şi organizaţiile de romi trebuie să se implice în acţiunile derulate de autorităţile centrale şi locale.

“Nu voi spune niciodată că problema comunităţilor de romi din Franţa este doar a Franţei, nu şi a României, ci consider că lucrând împreună pot apărea rezultate concrete”, a conchis Ponta.

Reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerul Administraţiei şi Internelor au semna, miercuri, un acord-cadru cu cei ai Oficiului Francez pentru Imigraţie şi Integrare (OFII), pentru instituirea, cu titlu experimental, a unui sprijin pentru reinserţia familiilor de romi revenite din Franţa.

Conform acordului, OFII va acorda un “ajutor de revenire” familiilor de cetăţeni români aparţinând minorităţii rome, revenite din Franţa.

Autorităţile române şi franceze au identificat un grup ţintă de 80 familii de romi originari din judeţele Alba, Bihor, Dolj, Mehedinţi şi Timiş, aflaţi în Franţa şi care acceptă să revină în România, ei urmând să primească din partea statului francez un ajutor financiar pentru deschiderea unei firme

Sprijinul financiar va fi acompaniat de un program de instruire a acestor romi.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top