Actual

Gabriela Firea, premiată Femeia de afaceri a anului

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a primit marți premiul Business Woman of the Year în cadrul Galei Business Woman 2016.

„Sunt extrem de critică cu propria activitate și cu propria persoană și sunt convinsă că și dumneavoastră sunteți cei mai exigenți observatori ai propriei persoane și, de asemenea, ați și ajuns la anumite performanțe și de aceea și viitorul sunt convinsă că vă este deschis în față, cu o lumină puternică, o lumină frumoasă, care vine din interiorul dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru aceste aprecieri, care mă responsabilizează, nu mă determină să fiu îngâmfată sau să fiu arogantă”, a spus Gabriela Firea.

Ea a fost premiată în urma unui proces de jurizare la care au participat importanți antreprenori și CEO din țară, care au votat cele mai de succes femei de carieră ale anului.

„Cred că important este să prioritizăm ceea ce facem în viața noastră și să acordăm atenție și calitate timpului dedicat celor dragi, prietenilor, familiei pe care ne-o clădim, pentru că atunci vom fi cu siguranță mult mai la înălțime și în domeniul profesional. Cred că cele două trebuie extrem de bine echilibrate și, de fapt, aceasta este adevărata artă a succesului: să poți să fii fericit în interior, astfel încât să poți să fii un om care mobilizează, un om care inspiră, un om care dă aripi celorlalți din jur și care degajă o energie pozitivă și nu una distructivă”, a adăugat Gabriela Firea, conform Agerpres.

Printre femeile premiate în cadrul Galei s-a numărat și ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top