Cel mai important şi mai longeviv târg de carte din România revine în acest an cu o ofertă de neegalat, respectând tradiţia celor peste 20 de ani de existenţă. Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de Învăţătură este un reper, atât pentru specialiştii din branşă cât şi pentru publicul larg. Târgul se desfășoară în perioada 16 – 20 noiembrie 2016, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo.
Evenimentul, ajuns la a XXIII-a edţie, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 16 noiembrie. Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a „Programului Lectura”, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.
În premieră, invitatul de onoare al ediţiei 2016 este o ţară de dincolo de graniţele Europei: China, prezentă la târg cu un stand reprezentativ pentru literatura chineză contemporană şi cu un program dens de evenimente, dedicate profesioniştilor de pe piaţa cărţii şi publicului. Standul Chinei va cuprinde mai multe zone cu destinaţii diferite: Expoziţie de Carte, cu peste 2.000 de titluri publicate de cele mai importante edituri din China, Expoziţie Culturală (benzi desenate clasice din China, o selecţie de tipărituri chinezeşti antice şi grafică originală de carte pentru copii, aparţinând unor artişti din China) şi Spaţiul de Evenimente care va găzdui, alături de ceremonia de inaugurare a standului invitatului de onoare, lansări de carte şi momente de tip profesional şi de schimburi interculturale.
Pasionații de lectură vor fi întâmpinați cu sute de mii de titluri de pe piaţa românească şi internaţională, cu nenumărate evenimente adresate în egală măsură profesioniştilor şi publicului larg, cu expoziţii, concursuri şi cu alte surprize.
Programul de vizitare a târgului, pentru toate categoriile de public, este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00. Accesul în incintă se face pe baza biletului de intrare, în valoare de 5 lei, şi a abonamentului valabil pe întreaga perioadă a târgului – 10 lei.
Ca şi la ediţiile precedente însă, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii.
Preşedintele de onoare al acestei ediţii este domnul profesor universitar doctor Liviu Papadima, prorectorul Universităţii din Bucureşti.
Vineri, 18 Noiembrie, în cadrul târgului, va avea loc o prezentare a proiectului editorial feeder insider art & sound la invitația Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). Feeder insider este o publicație independentă, o serie săptămânală de interviuri publicate pe feeder.ro, care explorează universul care înconjoară muzica electronică și artele vizuale în timp ce conectează scena creativă locală cu cea internațională.
În programul târgului, sâmbătă, 19 noiembrie, la standul Nemira, interpretul de muzică folk, Nicu Alifantis, va lansa audiobook-ul „Scrisori nedesfăcute”. Pe audiobook sunt texte citite de autor și de actorul George Ivașcu, însoțite de muzici semnate și interpretate de Nicu Alifantis și Léonard Constant. La această lansare, este anunțată și prezența lui Sergiu Cioiu.

La ora 14.00, la Polirom, va fi lansat un nou volum din seria de autor Vladimir Nabokov – „Scrisori către Vera” (traducere din engleză și note de Veronica D. Niculescu). Sunt scrisori de dragoste scrise de Nabokov (colecționarul de fluturi – la propriu – și, în același timp, „inventatorul” Lolitei) soției sale, Vera.
Tot sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 14.30, la standul Nemira va fi lansată colecția de poezie a editurii – „Vorpal”, colecție coordonată de poeta Svetlana Cârstean. Primele două volume publicate sunt „Dodii”, de Florin Dumitrescu, și „Sisteme de fixare și prindere”, de Ștefania Mihalache.
Premiile Târgului Internaţional Gaudeamus 2016 vor fi decernate duminică, 20 noiembrie, începând cu ora 17.00. Tombola Gaudeamus, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea premii extrem de atractive. Ziarul târgului va fi realizat pentru al treilea an consecutiv de către o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.
În toamna fiecărui an, Târgul Internaţional GAUDEAMUS devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Evenimentul cultural de tip expoziţional dedicat cărţii are un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa publicului, dovadă stând cei peste 100.000 de vizitatori care îi trec pragul în fiecare an.
Deopotrivă târg de carte şi cafenea literară, GAUDEAMUS propune în acest an un maraton de peste 800 de evenimente culturale, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă.
Palmaresul celor peste 20 de ani în care Gaudeamus a ajuns sinonim cu „performanţa” în industria evenimentelor dedicate cărţii, numără 96 de târguri organizate în întreaga ţară, peste 2.600.000 de vizitatori şi circa 10.500 de manifestări organizate în acest cadru şi aduce Radio România ,singurul post de radio din lume care şi-a asumat acest rol, în postura de lider naţional în domeniu.













































