Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat  că, în opinia sa, nu există niciun fel de posibilitate de excludere a sa din PSD şi nici de construire a unui nou partid, afirmând că este "absolut relaxat" în privinţa eventualei excluderi.

Actual

Geoană: Nu există nicio posibilitate de excludere a mea din PSD

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat  că, în opinia sa, nu există niciun fel de posibilitate de excludere a sa din PSD şi nici de construire a unui nou partid, afirmând că este "absolut relaxat" în privinţa eventualei excluderi.

"Nu există nici un fel de posibilitate, nici de excludere şi nici de construire a unui nou partid.PSD-ul este casa mea, este casa noastră, fiecare am pus câte o cărămidă, câte un termopan, câte o bucată de zugrăveală în această construcţie şi eu sunt construit ca un om temeinic.
Este locul în care muncim cu toţii, indiferent de poziţia pe care o avem.Eu cred că asta este mai degrabă o speculaţie pe care presa o rostogoleşte", a declarat Mircea Geoană.Acesta a mai spus că nu crede că săpxămâna viitoare se va lua în calcul excluderea sa din partid deoarece principala preocupare a partidului ar trebui să fie moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, toată "artileria" trebuind îndrepxată către "adversarul din afara partidului"."Sunt absolut convins că săpxămâna viitoare va fi marcată de moţiunea de cenzură.Asta ne mai trebuie acum, să dăm şi alte subiecte.
Eu sunt absolut relaxat, sunt cine sunt, sunt mândru de ceea ce am construit, sunt mândru de prieteniile mele, nu mă dezic de prietenii mei, dar în acest moment chiar trebuie să îndrepxăm artileria către adversarul din afara partidului.Dacă adversarul este în interior, facem jocul adversarului nostru politic şi cred că nu este un moment în care PDL-ul să sfâşie, în care regimul actual este în prăbuşire liberă, în care oamenii îi dispreţuiesc şi îi urăsc noi să dăm motive de discuţii în interiorul partidului.Sper că cei care au experienţă şi înţelepciune să înţeleagă acest lucru, eu cred că mă număr printre cei cu experienţă şi înţelepciune în partid", a mai spus Geoană.Întrebat de ziarişti dacă prietenii din partid s-au dezis de el, Geoană a spus că "aşa este în viaţă". "Aşa este în tenis şi aşa este în viaţă.Aşa este când treci prin momente mai delicate în viaţă, dar ai şi două avantaje: unul că devii mai dur, te întăreşi şi doi că îşi dispar iluziile.
Eu cred că acum sunt cu unii mai prieten decât atunci când eram preşedinte la PSD, şi eram prieten cu toată lumea, am avut şi eu dezamăgirile mele, dar nu am purtat niciun fel de resentiment împotriva celor care nu au votat cu mine la Congresul din 2005, aşa cum nu am niciun resentiment pentru cei care au votat împotriva mea la Congresul din 2010.Trebuie să ai înţelepciunea că, atunci când eşti într-un partid mare, când te afli într-o competiţie politică, în clipa în care câştigi sau pierzi, trebuie să rămâi un om vertical, un om demn şi asta îm propun să rămân în continuare", a mai spus Geoană.Întrebat dacă a fost dezamăgit de fostul său şef de campanie pentru alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, senatorul Geoană a spus doar atât: "Într-adevăr am fost apropiaţi, pe unii chiar i-am făcut miniştri cu mâna mea".

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top