Cunoscutul actor francez Gerard Depardieu, de obicei elogios la adresa lui Vladimir Putin, a denunţat „excesele nebuneşti inacceptabile” ale preşedintelui rus şi a anunţat că toţi banii obţinuţi din cele trei concerte ale sale planificate pentru începutul lunii aprilie la Paris “vor ajunge la victimele ucrainene”, informează AFP joi.
- Noua practică bruxelleză: lobby mascat pe lângă oficialii europeni prin intermediul presei
- Polița privată de sănătate sau drumul către occidentalizarea sistemului public de sănătate
- Fostul ministru Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat
- „Mircea Lucescu” va zbura spre marile capitale ale lumii
- Sinodul a aprobat retragerea din activitate a mitropolitului Petru al Basarabiei
„Poporul rus nu este responsabil pentru excesele nebuneşti inacceptabile ale liderilor, precum Vladimir Putin”, a declarat într-un comunicat Gerard Depardieu..

Gerard Depardieu va susţine cele trei concerte în perioada 1-3 aprilie la Paris.
„Toate câştigurile din cele trei concerte pe care le voi susţine la Théâtre des Champs-Elysées (…) vor ajunge la victimele ucrainene ale acestui tragic război fratricid. Întotdeauna am avut o înclinaţie deosebită către poporul rus, descris atât de bine de Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Pasternak şi mulţi alţi artişti… Ceaikovski, Prokofiev, Şostakovici”, a afirmat actorul.
Pe 1 martie, în cea de-a şasea zi a invaziei ruse în Ucraina, Depardieu a cerut „oprirea armelor şi negocieri”.
„Rusia şi Ucraina au fost întotdeauna ţări surori. Sunt împotriva acestui război fratricid. Eu spun: Opriţi armele şi negociaţi”, a declarat atunci actorul.
Monstru sacru al cinematografiei franceze, având dublă cetăţenie – franceză şi rusă -, Depardieu a obţinut un paşaport rusesc în ianuarie 2013, pe fondul dezacordului cu politica fiscală a fostului preşedinte francez François Hollande.

„Mi se pare normal să plătesc, dar nu idioţilor care cred că ei fac bine”, declara el în 2014 pentru săptămânalul Le Point.
De atunci, Gerard Depardieu nu a încetat să laude noua sa patrie, Rusia, o „mare democraţie”, şi să-l elogieze pe Vladimir Putin, pe care l-a comparat cu papa Ioan Paul al II-lea.















































