După 11 ore de negocieri cu reprezentanții sindicatelor din sistemul de sănătate, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, au făcut o declarație crucială în această seară: legea salarizării unitare se modifică.
Citeşte şi: Iohannis confundă plus cu minus și aude economia duduind numai la cheltuieli
Întâlnirea a avut loc la sediul guvernului României, iar la negocieri au mai participat prim ministrul Viorica Dăncilă, secretarul de stat din ministerul Finanțelor, Daniela Pescaru. În comunicatul dat publicității de către Guvernul României sunt enumerate punctele esențiale ale acordului încheiat în urma negocierilor.
„În urma discuțiilor s-a convenit încheierea următorului Acord:
1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.
2) Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.
3) Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.
4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017.
5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.
6) Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.
7) Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical”, se arată în comunicat.
Sorina Pintea, într-o declarație de presă susținută la Guvern a declarat că s-a convenit cu reprezentanții sindicatelor ca proiectul noii legi a sănătății „să cuprindă foarte clar şi indicatori de performanţă care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal”.
„În urma discuţiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienţii de ierarhizare şi nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca şi regulă generală. De la nivelul guvernamental şi de la nivelul MS se va verifica şi urmări modul de aplicare a Legii salarizării şi Regulamentul de sporuri. De asemenea, în urma discuţiilor de astăzi cu sindicatele am convenit ca proiectul noii legi a sănătăţii să cuprindă foarte clar şi indicatori de performanţă care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal, astfel încât să ne asigurăm că toate spitalele vor asigura pentru pacienţi medicamente, materiale sanitare şi tot ce au nevoie”, a spus Sorina Pintea.
În urma discuțiilor, organizațiile sindicale din sănătate au consimțit să renunțe la greva generală anunțată pentru 11 mai.













































