Actual

Hăineală și Sima, retrași de la Ministerul Justiției

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, vineri, retragerea Oanei Schmidt-Hăineală și a lui Constantin Sima, din funcțiile de secretari de stat în Ministerul Justiției.

Decizia survine în urma unei cereri a procurorului general al României, Augustin Lazăr.

Anterior, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, „doamna procuror Oana Andrea Schmidt-Hăineală a solicitat primului ministru al României încetarea calității deținute în cadrul Ministerului Justiției, respectiv de Secretar de stat”.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a solicitat, joi, CSM încetarea detașării la Ministerul Justiției a procurorilor Oana Schmidt-Hăineală și Constantin Sima.

„Având în vedere necesitatea derulării în condiții de imparțialitate a unei cauze instrumentate de către Direcția Națională Anticorupție, având ca obiect împrejurările elaborării proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, precum și a proiectului de lege pentru grațierea unor pedepse, astăzi, 2 februarie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detașării la Ministerul Justiției a doamnei procuror Oana Andreea Schmidt-Hăineală și a domnului procuror Constantin Sima” – a anunțat Parchetul General, printr-un comunicat de presă.


Oana Schmidt-Hăineală și Constantin Sima au fost numiți secretari de stat în Ministerul Justiției la 16 ianuarie.


CSM a hotărât, la 5 ianuarie, detașarea în MJ a procurorului Oana Schmidt-Hăineală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 7 ianuarie, pentru o perioadă de trei ani. De asemenea, a decis detașarea în MJ a procurorului Constantin Sima de la Parchetul General, tot pe o perioadă de trei ani, începând cu 11 ianuarie.

La Direcția Națională Anticorupție a fost înregistrată o sesizare depusă de mai multe persoane fizice referitoare la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. În consecință, DNA a cerut Ministerului Justiției toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea Ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale.

Ministrul justiției, Florin Iordache, critică decizia CSM.

„În primul rând, avem un regulament și cred că CSM este primul care trebuie să respecte acel regulament. Dacă în regulament se spune că revocarea se poate face numai la cererea ministerului, plus cel care a solicitat, respectiv cei doi magistrați, atunci fără îndoială această solicitare nu-și are un temei juridic”, le-a spus Iordache jurnaliștilor, la încheierea ședinței de la CSM.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top