Haos în Armată

Incoerenţa unei guvernări care găseşte mereu tot felul de acari Păun devine din ce în ce mai uimitoare. În luna ianuarie 2011, rolul de ţap ispăşitor îl joacă militarii. 20.000 de procese aflate pe rolul instanţelor, 85.000 de rezervişti ai Armatei, 65.000 ai Ministerului de Interne şi alte câteva mii ai serviciilor de informaţii, în total în jur de 160.000 de nume, de dosare, dar şi de drame, constituie bilanţul sec al unui început de an marcat de o incoerenţă vecină cu nebunia. Şi toate au fost generate de o lege (119/2010) trecută şmechereşte prin Parlament de Roberta Anastase, cu o constituţionalitate dubioasă, dar şi cu o aplicabilitate negată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (prin suspendarea HG nr. 735).
Aşa cum era şi de aştepxat, isteriile provocate de bâlbele jenante ale Guvernului din ultimele luni, în afara acutizării lupxei dintre taberele pro şi contra, au determinat inclusiv o gravă răsturnare a valorilor militare, a ierarhiilor, dar şi a rostului militar în construcţia statului de drepx.Căci, deşi mai toţi guvernanţii declamă interesul naţional şi vorbesc în neştire despre securitatea naţională, aproape niciunul dintre ei nu pricepe efectul ultimelor luni asupra capacităţii de lupxă a militarilor, dar şi asupra percepţiei publice despre fenomenul militar. Paradoxul societăţilor democratice este că, pentru a exista, ele trebuie să se sprijine pe anumite elemente nedemocratice.Pilonii democraţiei, cum ar fi Armata sau Biserica, nu sunt în niciun caz elemente democratice, alese de către „întregul popor".Ele nu pot fi supuse aceloraşi reguli şi aceluiaşi oprobriu public.Armata şi Poliţia (incluzând şi „serviciile") nu sunt elemente generatoare de stabilitate, ci, mai ales, elemente de conservare şi de protecţie a stabilităţii.
Clamând nişte principii scoase parcă din manualele de propagandă ale leninismului timpuriu, PD-L încearcă recursul la emoţiile poporului pentru a justifica politica distrugerii pe care a aplicat-o, în ultimele luni, militarilor.  Liberalism sau comunism?Într-un discurs de un populism evident, Traian Băsescu încearcă, de fapx, împărţirea României în două clase: oprimaţi şi nesimţiţi, prin nişte formule politice care aduc aminte de egalitarismul comunismului arhaic.De aceea, nu mă miră foarte mult nici reacţia lui Cristian Preda, care clamează şi el, la rândul său,  valoarea muncii individuale (ca un adevărat liberal), dar uită, cu o deosebită condescendenţă, de valoarea muncii întregului corp militar.Iar această filosofie de tip egoist, a bunicului „tâmplar" care-a muncit 30 de ani şi are o pensie de numai şapxe milioane, pus în contrapartidă cu un colonel care-a muncit doar 25 de ani şi are o pensie „nesimţiţă", de 25 de milioane, îmi pare că este doar sămânţa unui egalitarism bazat tocmai pe cantitatea muncii, şi nu pe valoarea ei.Ceea ce mă face să mă întreb, sincer, dacă mai merită să fii militar, să mai mergi prin misiuni externe, prin teatre de operaţii, dacă printr-o simplă şcoală profesională de tâmplari ajungi… direct ministru!Iar acest tip de egalitarism nu aparţine, în niciun caz, liberalismului, fie el şi teoretic, liberalismului pe care-l tot scoate la iveală
PD-L în ultima perioadă, ci este chiar expresia socialismului dus la absurd.Ceea ce, bineînţeles, domnul Cristian Preda, profesor de ştiinţe politice, nu pare să înţeleagă !Politicianismul de tip PD-L-ist nu e nou şi nu a fost inventat nici de Traian Băsescu şi nici de Adriean Videanu: „Toate-s vechi şi nouă toate".  Ceea ce e trist însă este că fantasmagoriile strategice ale unui general-afacerist grevează enorm asupra moralului Armatei, iar inapetenţa lui Gabriel Oprea pentru fenomenul securităţii naţionale îi face să se mire până şi pe cei mai aprigi susţinători din Parlament ai bugetului militar.Din acest punct de vedere, anul 2010 a fost unul nefast pentru Armată: un ministru care se consideră doar el însuşi ministru al Apărării şi nişte şefi militari  preocupaţi doar de satisfacerea comandamentelor politice ale preşedintelui nu aveau cum să ridice Apărarea Naţională pe vreun piedestal.Iar anul 2011 surprinde Armata Română într-o poziţie similară doar vestitului „atac în izmene" din 1917: cu un corp de comandă destructurat de anumite decizii politice aparent fără înţeles, cu un moral reaşezat pe vechiul tipar al propagandei anilor 1948-1950, o organizaţie lipsită de voce şi demnitate, fără nerv, slugarnică la vârfurile ei şi cu o bază supusă atacurilor permanente ale unui public înrăit de atâta propagandă „nesimţită".  Ura de clasă!Ultimele evoluţii de pe scena politică (dar şi mediatică, să recunoaştem!) scot la iveală şi o fractură imensă între societatea civilă şi Armată.
Prin modul lui de a se supune fără crâcnire până şi celor mai aberante închipuiri ale „patronului", elementul militaro-politic a reuşit ceea ce comuniştii nu reuşiseră: crearea unor bariere artificiale între Armată şi cei pe care-ar fi trebuit să îi servească – poporul.Cel mai grav atentat la siguranţa naţională a fost girat de către această echipă politică, prin demonetizarea unor demnităţi naţionale şi a unei întregi clase sociale, reprezentată de militari.Oricâte vorbe s-ar putea spune, oricâte date statistice s-ar putea afişa pe ecranele televiziunilor „prietene", un singur lucru rămâne cert: după anul 2010 nu mai există militari, ci doar funcţionari publici! În schimb, cel mai îndrepxăţit om să îndemne la calm şi raţiune, preşedintele, dimpotrivă, îndeamnă la diviziune şi aţâţă diversele categorii una împotriva celeilalte: pe rezerviştii din Armată împotriva celor din Poliţie, pe cei „activi" împotriva pensionarilor, pe subofiţeri („talpa"Armatei, nu-i aşa?) împotriva generalilor, pe cei care i se opun (Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate) împotriva celor care-l laudă (asociaţiile oficiale ale rezerviştilor) şi, nu în ultimul rând, pe civili împotriva militarilor.Mai mare deserviciu pentru mult clamata „securitate naţională" nici că se putea face.Anul 2011 surprinde o Armată antagonizată, cu un spirit de corp spart în bucăţele, militarii îşi asumă, totuşi, acest modest pilon al stabilităţii naţionale care se numeşte Apărarea, şi nu numai în perioadele faste sau în anii electorali. În schimb, dezinteresul cras al decidenţilor politici pentru fenomenul militar a făcut ca astăzi Apărarea Naţională să oscileze în mod umoristic între secolul al XXI-lea şi secolul al XIX-lea: în timp ce sistemele informatice, cumpărate de la diverse firme de „casă", depăşesc în valoare absolută valoarea salariilor militarilor, principala „forţă de mândrie" a comandantului suprem este tot infanteristul (cu opinci, bocanci de iarnă sau de vară !).
Armata nu are principalele mijloace de lupxă!Nu are aviaţie (decât componenta ei de transport, atunci când îşi schimbă piesele de la un aparat la altul), dar încă ne mai minte la televizor cu MIG-urile Lancer, „Proiect 1957", lansate pe piaţa arabilor de către ruşi, prin 1968!Nu are nave de lupxă (adică, pardon, are, dar fără armament…), dar are o sumedenie de generali avansaţi pe criterii politice.Nu are echipament de blindate (dar are BMW-uri blindate la SPP) şi nici piese de artilerie – rachete, în schimb are „logistica politică" pusă la punct, în conformitate cu cele mai înalte standarde ale republicilor centrafricane!
Dar noi ne lăudăm cu amărâţii ăia din Afganistan şi din Irak, cărora le este frică şi să mai respire şi-abia aşteapxă să ajungă acasă, cu câteva mii de euro în buzunar, ca să-şi mai întregească bugetul familiei. Amintirea C.A.D.A.În schimb, luna ianuarie 2011 aduce şi o noutate în fenomenul militar: o mobilizare extremă şi un curent de opinie printre militari comparabil doar cu fenomenul C.A.
D.A, imediat dupăRevoluţie.Dintr-odată, fără nici cea mai mică anticipare, militarii în rezervă s-au constituit într-un portdrapel al nemulţumirilor populare în faţa unei crize de sistem prelungite şi în faţa unei echipe guvernamentale amorţite şi laşe.Mişcarea a surprins, dar deopotrivă a şi şocat Guvernul şi Preşedinţia.
Nu neapărat pentru vehemenţa nemaiîntâlnită a protestului rezerviştilor, ci, mai ales, pentru imensa capacitate de influenţare a opiniei publice pe care aceştia o au.Fie că sunt în rezervă sau activi, aceşti oameni gândesc şi simt  la fel.Ar fi absurd, chiar şi pentru un politician de duzină, să creadă că oamenii ăştia gândesc astăzi, în rezervă, altfel decât ieri, când erau militari activi.Doar un politician de duzină, traseist cu două-trei partide la activ, îşi poate modifica visceral modul de gândire, un militar gândeşte la fel, indiferent de grad, de funcţie sau de vechime!De aceea, Armata trece în noul an de instrucţie nu neapărat cu bilanţul negru al anului 2010: 26 de militari morţi şi 13 răniţi, în timpul şi din cauza serviciului militar (cel mai „negru" an în timp de pace din ultima jumătate de secol!), ci cu greaua dezonoare de a fi permis şi promovat traficul speculativ cu conştiinţele militarilor, supunându-i unui atroce bombardament politic din partea pseudopartidului numit UNPR.Joaca absurdă şi ipocrită cu instrumentele statului, cu bunăstarea naţiei, dar şi cu stabilitatea unui sistem social extrem de volatil, dă, într-o oarecare măsură, amploarea infantilismului şi neprofesionalismului unei guvernări supuse doar intereselor de moment, lipsită de o strategie şi împărţită între diversele clanuri de partid. „Eu am grijă de emoţiile poporului meu", spunea, cu mult timp în urmă, Regele Iordaniei, ţară care nici pe departe nu poate fi catalogată drepx democratică.
Reprezentanţii statului român de astăzi nu mai au în grijă cetăţenii, căci, nu-i aşa, „statul nu poate avea grijă de fiecare cetăţean". În schimb, a ales managementul prin ură şi conducerea prin dezbinare.Punerea la stâlpul infamiei a militarilor, pe care o vedem zilele astea, nu se va opri.Vulgului îi place gustul sângelui.Chiar dacă pentru asta trebuie sacrificaţi militarii.   Generalii sportivi, cu pensia tăiată!Tehnica avansărilor la înalta demnitate de general a celor care-au adus servicii imaginii României nu este neobişnuită, mai ales când aceştia aparţin unor cluburi construite sub cupola Armatei sau Poliţiei.Era şi este o formă de recunoaştere a valorii lor în lipsa sutelor de mii de euro care se vehiculează în prezent până şi la cele mai obscure niveluri ale sportului.
E păcat însă că această metodă a fost transferată din mediul exclusivist al valorilor recunoscute în mediul serviciilor politice.Dar asta este o altă poveste, cu un alt final, mult mai „macabru", pentru această demnitate „ultimă" a onoarei militare.Serviciul public a avut, de-a lungul timpului, valori pe care le-a recunoscut şi le-a recompensat cu acest grad: general.Tocmai pentru a compensa lipsa altor forme de recunoaştere materială, statul a luat decizia de a le mulţumi acestora prin acordarea unor drepxuri şi demnităţi publice prin uniforma militară.Oameni care, iată, astăzi sunt luaţi de-a valma şi aşezaţi cu spatele la zidul infamiei de tip proletar:Chestor de Poliţie Ivan Patzaichin – cvadruplu campion olimpic, 25 de campionate mondiale câştigate;Chestor de Poliţie Elisabeta Lipă – cvintuplă campioană olimpică, cvintuplă campioană mondială;General-maior Ilie Năstase – primul tenismen care a deţinut poziţia de „număr 1 mondial în sistemul ATP", între 1972 şi 1973; câştigător al US Open, Roland Garros şi Wimbledon (la dublu,Chestor de Poliţie Cornel Dinu -antrenor al echipei naţionale de fotbal a României (1992-1993,General Maior Emerich Enei – antrenorul singurei echipe româneşti care a câştigat Liga Campionilor (Steaua,General Maior Anghel Iordănescu – antrenorul naţionalei României la două campionate mondiale succesive (1994 şi 1998) şi la un campionat european (1996,General de Brigadă Cornel Oţelea  – triplu campion mondial cu echipa naţională de hanbal, dublu câştigător al Cupei Campionilor Europeni (cu Steaua, General de BrigadăCristian Ţopescu – jurnalist, lider al generaţiei sale şi legendă a comentariului sportiv; rămâne proverbială pentru cariera domniei sale vestita scandare a mulţimii, în perioada lui Ceauşescu: „
Geolgău a înscris, vrem Ţopescu la Paris!". General de Brigadă Cristian Gaţu – component al echipei de aur al handbalului românesc din anii ''70, dublu campion mondial şi câştigător al Cupei EHF (cu echipa Steaua).Niciunul dintre ei nu a lupxat şi nici nu va lupxa în vreun război. În schimb, cantitatea de imagine pe care o aduce fiecare dintre ei, luaţi unul câte unul, este mult mai mare decât aportul oricăruia dintre europarlamentarii sau miniştrii României de azi!