Guvernul ia în calcul introducerea unui impozit forfetar pentru exploatarea terenurilor agricole, impozit care ar urma să fie perceput după acordarea ajutoarelor de stat pentru agricultură, a declarat vineri Bogdan Hossu, preşedintele CNS ‘Cartel ALFA’,  în urma unei întâlniri organizate la Palatul Victoria între reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor.

Actual

Hossu: Guvernul ar putea introduce impozit forfetar pentru exploatarea terenurilor agricole

“În cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentanţii Executivului ne-au fost prezentate principiile proiecţiei bugetare pentru anul în curs, punându-se accent pe nivelul salariului minim, dar şi pe posibila introducere a unui impozit forfetar pentru exploatarea terenurilor agricole, perceput după acordarea ajutoarelor de stat pentru agricultură”, a declarat Hossu.

În ceea ce priveşte salariul minim garantat în plată, Hossu a spus că CNS Cartel Alfa a pledat pentru un nivel de 850 lei, în vreme ce oferta Guvernului nu a fost decât de 800 de lei, scrie Agerpres.

Prezent la întâlnirea de la Palatul Victoria, Dumitru Costin a precizat că în cadrul reuniunii s-a discutat şi despre ţinta de deficit bugetar pentru anul 2013.

“pă anii de constrângeri pe care i-a traversat România, noi considerăm că o ţintă realistă de deficit bugetar pentru acest an este de 2,5%. Fixarea unui deficit mai mare ar trebui condiţionată de implementarea unor proiecte investiţionale de anvergură, aprobate atât de Fondul Monetar Internaţional, cât şi de Comisia Europeană, proiecte care să atragă după sine creştere economică. În privinţa salariului minim, noi am fi dorit chiar şi o creştere de până la 1000 de lei, condiţionată însă de reducerea fiscalităţii cu 2% pentru angajatori” a afirmat Dumitru Costin, potrivit Capital.

La discuţiile de la Guvern au mai luat parte ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini, precum şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top