Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii îi găseşte pe români cu masa plină de cozonaci, ouă roşii, pască şi alte bunătăţi tradiţionale.
Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă în România, sâmbătă seară, cu un avion special care a aterizat la ora 20.30 pe Aeroportul “Henri Coandă” din Capitală. Sâmbătă seară, milioane de credincioşi au participat la slujbe religioase dedicate Învierii Domnului. Pentru al şaselea an consecutiv, Lumina Sfântă a fost adusă la Bucureşti de o delegaţie a Patriarhiei Române, ea fiind ulterior trimisă cu mai multe avioane de mici dimensiuni către Suceava, Satu Mare, cu escală la Cluj-Napoca, şi Timişoara, cât ş pentru ceilalţi credincioşi din restul ţării.
Două miliarde de creştini au primit Lumina Sfântă.
„Este al şaselea an consecutiv când Sfânta Lumină este adusă în Capitala ţării cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a părintelui patriarh Daniel”, a spus episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În întreaga ţară, slujbele de Înviere au fost oficiate atât în bisericile ortodoxe, precum şi în cele catolice. Circa două miliarde de creştini din întreaga lume au primit în aceasta seară Lumina Sfântă.
În Cluj, mii de credincioşii au putut urmări slujba de Înviere pe un ecran uriaş amplasat în vecinătatea bisericii ce poartă hramul Sfinţii Petru şi Pavel. În cadrul mesajului său de Paşti, mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a mărturisit că multă lume manifestă indiferenţă în prezent faţă de cele spirituale.
Sâmbătă seară, Lumina Sfântă a ajuns şi în Suceava după ce mai mulţi prelaţi au adus-o cu maşina până la Fălticeni, de la Aeroportul din Bacău. Deoarece aeroportul din Suceava este în modernizare, preoţii au fost nevoiţi să se deplaseze pe traseele spre Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei şi zona Rădăuţi-Siret. Lumina sfântă a Învierii a fost oferită la miezul nopţii şi brăilenilor, acolo unde bisericile au devenit neîncăpătoare pentru enoriaşii care au dorit să asiste la cea mai importanta sărbătoare creştină.
„Focul Sfânt”, cea mai evidentă dintre minunile creştine
În Timişoara, Consiliul Judeţan Timiş şi Mitropolia Banatului le-au adus credincioşilor Lumina Sfântă prin intermediul unui avion închiriat de la compania lui Ion Ţiriac. Flacăra sfântă de la Ierusalim a ajuns şi în Baia Mare, datorită delegaţiei conduse de PS Iustin Sigheteanu. „Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a trimis şi anul acesta Lumina Sfântă din cer, la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Este semnul Învierii Atotputernice a Mântuitorului şi semnul pe care ni-l trimite în fiecare an, ca răspuns la credinţa, la evlavia, la umilinţa şi la iubirea noastră faţă de Dumnezeu“, a spus PS Iustin.
Constănţenii au aşteptat şi ei miezul nopţii pentru a aprinde lumânările cu Sfânta Lumină a Învierii, împărţită în acest an de către ÎPS Teodosie într-un loc mai puţin obişnuit, şi anume între ruinele cetăţii Tomis.
Sfânta Lumină de la Ierusalim sau „Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Considerată un adevărat miracol al Ortodoxiei, Lumina Sfântă apare în fiecare an de Paşte, la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, atunci când deasupra Sfântului Mormânt se pogoară un foc din cer.














































